Toate definitiile
HALUCINÁȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.
HALUCINÓZĂ, halucinoze, s. f. (Med.) Stare patologică caracterizată prin halucinații recunoscute de bolnav ca stări anormale. – Din fr. hallucinose.
HALVÁ, (rar) halvale, s. f. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. – Din tc. halva.
HALVAGÍU, halvagii, s. m. (Rar) Persoană care prepară sau care vinde halva. – Din tc. halvaci.
HALVIȚÁR, halvițari, s. m. V. alvițar.
HALVÍȚĂ s. f. V. alviță.
HAM1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. – Onomatopee.
HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracțiune) la un vehicul. ◊ Gură de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri. ◊ Expr. A trage în (sau la) ham = a trăi o viață grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Tracțiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.
HAMÁC, hamacuri (hamace), s. n. Pânză (de vele) sau plasă dreptunghiulară de sfoară, care se întinde orizontal între doi stâlpi, doi copaci etc. și care servește ca pat mobil sau ca leagăn. – Din fr. hamac.
HAMÁDĂ, hamade, s. f. Podiș în deșerturile din zonele intertropicale, în special în Sahara, acoperit cu pietre colțuroase, rezultat al dezagregării. – Din fr. hamada.
HAMADRIÁDĂ, hamadriade, s. f. (În mitologia greacă) Fiecare dintre nimfele pădurii, care se nășteau și mureau odatăVezi nota cu arborii în care își aveau sălașul. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. hamadryade.
HAMÁL, hamali, s. m. Muncitor care transportă poveri (în porturi și în gări). ◊ Expr. (A munci) ca un hamal = (a munci) din greu, până la istovire. – Din tc. hamal.
HAMALÂC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallik.
HAMBÁR, hambare, s. n. 1. Magazie în care se păstrează diferite produse agricole, în special cereale; grânar, jitniță. ♦ Magazie mică (în podul morii) în care se toarnă cerealele date ca plată pentru măcinat. 2. (Reg.) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 3. Loc pe un vapor unde se depozitează mărfurile transportate; cală. [Var.: ambár s. n.] – Din magh. hambár, bg. hambar.
HÁMBURGER, hamburgeri, s. m. Chiftea plată care se servește friptă și pusă într-o chiflă. [Pr.: hamburgăr] – Din fr., engl. am. hamburger.
HAMÉI s. m. Plantă erbacee agățătoare cu flori galbene-verzui, ale cărei inflorescențe femele aromatice și amare se întrebuințează la fabricarea berii (Humulus lupulus). [Var.: hăméi s. m.] – Din sl. chŭmelĩ.
HAMGÉR, hamgere (hamgeruri), s. n. V. hanger.
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.
HAMÍTIC, -Ă, hamitici, -ce, adj. Care aparține vechilor hamiți. ◊ Limbi hamitice = grup de limbi vorbite în nordul și estul Africii. – Din fr. hamitique.
HAMÍȚI s. m. pl. Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice. – Din fr. Chamites.
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. ◊ (Absol.) Nu mai hamletiza atâta. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.
HAMSÍE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.
HÁMSTER, hamsteri, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, de talia unui șobolan, cu blana de diferite culori; hârciog (Cricetus ericetus). – Din germ. Hamster, engl. hamster.
HAMÚT, hamuturi, s. n. (Înv.) Gâtar (la ham). – Din bg. hamut, rus. homut.
HAN1, hani, s. m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hăn.
HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han.
HANÁP s. n. Cupă din lemn, metal etc. bogat ornamentată, folosită în evul mediu pentru băut. – Din fr. hanap.
HANÁT, hanaturi, s. n. Stat, teritoriu condus de un han1. – Han1 + suf. -at.
HANÂMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.