Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftáim] – Cuv. engl.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

HALÍCE, halice, s. f. V. alică.

HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

HALÍT1 s. n. (Fam.) Faptul de a hali.V. hali.

HALÍT2 s. n. Sare gemă. – Din fr. halite.

HALÓ, halouri, s. n. 1. Cerc luminos, colorat, care apare în anumite condiții atmosferice în jurul soarelui sau al lunii și care se datorește reflexiei și refracției luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. – Din fr. halo.

HALOCROMÍE s. f. (Chim.) Fenomen de colorare a unor compuși organici când se transformă în săruri. – Din fr. halochromie.




HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

HALOFÍTĂ, halofite, s. f., adj.f. (Plantă) adaptată condițiilor de viață pe solurile sărate. – Din fr. halophyte.

HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

HALOGENÚRĂ, halogenuri, s. f. Compus al unui halogen cu un element chimic, cu un radical organic sau anorganic. – Din fr. halogénure.

HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

HALOIZÍT s. n. Silicat natural hidratat de aluminiu din grupa mineralelor argiloase, alb sau divers colorat, cu luciu mat. [Pr.: -lo-i] – Din fr. halloysite.

HALOMÉTRU, halometre, s. n. (Ind.) Areometru folosit la stabilirea concentrației de săruri anorganice solubile a substanțelor zaharate. – Din fr. halomètre.

HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

HALÓN s. n. Gaz incolor, inodor și rău conducător de electricitate, folosit în extinctoare. – Din fr. halon.

HALOPLANCTÓN, haloplanctonuri, s. n. Plancton care trăiește și se dezvoltă în ape sărate de diferite concentrații. – Din engl. haloplancton.

HALÓR, halori, s. m. (Mar.) Muncitor care lucrează la halajul navelor. – Din fr. haleur.

HALT interj. Stai! oprește! – Cuv. germ.

HÁLTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

HALTÉRĂ (HÁLTERĂ), haltere, s. f. 1. Aparat de atletică grea, alcătuit din două rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutăți, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramură sportivă care constă în ridicarea halterelor (1). – Din fr. haltère.

HALTEROFÍL, halterofili, s. m. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

HALTEROFILÍE s. f. (Ieșit din uz) Sportul ridicării halterelor. – Din fr. haltérophilie.

HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic; impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10    >   >> 
pagina 4 din 64

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2018 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii