Toate definitiile
NETEZÍ, netezesc, vb. IV. Tranz. 1. A face neted; a nivela. ◊ Expr. A(-i) netezi cuiva calea = a înlesni, a ușura cuiva ceva. 2. A călca ușor (cu fierul de călcat) rufe, haine etc. 3. A aranja, a îndrepta părul, penele; p. ext. a mângâia, a dezmierda. ◊ (Glumeț) A lovi, a bate. – Din neted.
NETRÉBNIC, -Ă, netrebnici, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Ticălos, mizerabil, păcătos. 2. Care este lipsit de valoare, de folos, de utilitate sau de însemnătate; nefolositor, inutil. 3. (Înv.), Vrednic de milă, mizerabil; umil, modest; p. ext. (curent) incapabil, nevrednic. – Din sl. netrĕbĩnŭ.
NEVĂZĂTÓR, -OÁRE, nevăzători, -oare, adj., s. m. și f. (Om) lipsit de vedere, orb. – Ne- + văzător.
NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la diateza pasivă) A fi silit sau constrâns să acționeze într-un anumit fel; a fi obligat, dator. 2. Refl. (Înv. și pop.) A face eforturi; a se strădui, a se căzni. – Din nevoie.
NEVRÓTIC, -Ă, nevrotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de nevroză. 2. Adj. Care aparține nevrozei, privitor la nevroză, care are caracterul unei nevroze. ♦ Care provoacă nevroză. – Din fr. névrotique.
NICHELÁ, nichelez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unei piese metalice cu un strat subțire de nichel. – Din fr. nickeler.
NÍCHEL s. n. Element chimic, metal feromagnetic, alb-cenușiu, lucios, puțin oxidabil, maleabil și ductil, cu numeroase întrebuințări tehnice. – Din fr. nickel, germ. Nickel.
NICICẤND adv. Niciodată. – Nici + când.
NICIODÁTĂ adv. În nici un moment, în nici o împrejurare, cu nici un (alt) prilej; nicicând, niciodinioară. ◊ Ca niciodată = așa cum nu s-a mai întâmplat vreodată. [Pr.: nici-o-] – Nici + odată.
NIHILÍSM s. n. Atitudine, tendință, concepție sau manifestare care neagă rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente într-o societate dată, fără să le opună, în schimb, altele superioare; atitudine de negare absolută. – Din fr. nihilisme.
NIHILÍST, -Ă, nihiliști, -ste s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nihilismului. 2. Adj. Care aparține nihilismului, privitor la nihilism; care dă dovadă de nihilism. – Din fr. nihiliste.
NIMÍCA pron. neg., adv., s. f. v. nimic.
NIMICÍ, nimicesc, vb. IV. Tranz. A face să nu mai existe, a reduce la nimic (omorând, distrugând, lichidând); a distruge, a desființa, a prăpădi, a extermina, a lichida, a nimicnici. – Din nimic.
NIMICITÓR, -OÁRE, nimicitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care nimicește; distrugător. – Nimic + suf. -tor.
NITRÁT, nitrați, s. m. (Chim.) Azotat. ◊ Nitrat de argint = compus al azotului, folosit în medicină și în industria cernelurilor; azotat de argint. Nitrat de celuloză = nitroceluloză. – Din fr. nitrate.
NÍTRIC, -Ă, nitrici, -ce, adj. (Chim.) Azotic. ◊ Acid nitric = acid azotic. – Din fr. nitrique.
NITRÓS, -OÁSĂ, nitroși, -oase, adj. (Chim.) Azotos. – Din fr. nitreux, it. nitroso.
NIȚELÚȘ, -Ă, nițeluși, -e, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui nițel. – Nițel + suf. -uș.
NIVELÁ, nivelez, vb. I. Tranz. A face să fie la același nivel; a realiza o suprafață plană. ♦ Fig. A pune pe același plan, a face să dispară diferențele; a egaliza. ♦ A măsura cu ajutorul unor instrumente speciale diferența de nivel dintre două sau mai multe puncte. – Din fr. niveler.
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire.
NOBILÍME s. f. (În unele țări, și în epoca modernă.) 1. Categorie socială cuprinzând (în societatea medievală) pe posesorii de feude și de titluri ereditare sau pe foștii feudali și pe descendenții lor, care au păstrat unele privilegii de castă; aristocrație, noblețe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblețe (1). – Nobil + suf. -ime.
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius.
NONFIGURATÍV, -Ă, nonfigurativi, -e, adj. (În sintagma) Artă nonfigurativă = artă abstractă. – Non + figurativ.
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. (Livr.) Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant.
NOPTIÉRĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră.
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os.
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor.
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
NOROÍT, -Ă, noroiți, -te, adj. (Rar) Noroios. – V. noroi2.