Toate definitiile

NUTRIMÉNT, nutrimente, s. n. (Rar) Hrană; alimentație; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.

NUTRÍRE, nutriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) nutri și rezultatul ei. – V. nutri.

NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost intreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

NUTRÍȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

NUTUÍRE, nutuiri, s. f. Acțiunea de a nutui. [Pr.: -tu-i-]. – V. nutui.

NUVÉLĂ, nuvele, s. f. 1. Specie literară a genului epic, mai amplă și mai complexă decât schița, mai scurtă și mai simplă decât romanul, care înfățișează un episod semnificativ din viața unuia sau mai multor personaje (prezentate în mediul lor social). 2. (Înv.) Noutate (3). [Var.: (rar) novélă s. f.] – Din fr. nouvelle, it. novella.

NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar.) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: (rar) noveletă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă).

NUVELÍCĂ, nuvelici, s. f. (Rar; ir.) Diminutiv al lui nuvelă (1). – Nuvelă + suf. -ică.

NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

NUVISTÓR, nuvistoare, s. n. Tub electronic miniatural construit din metal și ceramică, folosit în domeniul frecvențelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbală) Poftim! ia! ține! ◊ Expr. Na-ți-o (bună) sau na-ți-o frântă (că ți-am dres-o) se spune pentru a arăta contrarietate, surpriză, decepție, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamație care însoțește gestul unei lovituri; p. ext. (în limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bătaie. 2. (Exprimă nerăbdare, nemulțumire, surprindere față de un lucru neplăcut) Iată! uite! ei! 3. Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigăt de voie bună folosit ca refren în unele jocuri și cântece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.

NABEDÉRNIȚĂ, nabedernițe, s. f. Bucată de țesătură brodată cu fir pe care este reprezentată scena Învierii, purtată la brâu de arhierei sau de unii preoți la ceremonii. [Var.: nebedérnică s. f.] – Din sl. nabedrĩnica.

NÁNI, interj. (Adesea repetat; mai ales în cântece de leagăn) Cuvânt cu care se îndeamnă copiii la somn. ◊ Expr. (În limbajul copiilor; substantivat) A face nani = a se culca, a adormi; a dormi. – Cf. ngr. náni, náni, bg. nani.

NÁOS, naosuri, s. n. Parte principală a unei biserici, situată în mijlocul clădirii, între altar și pronaos; navă. ♦ Încăpere centrală a unui templu antic, destinată adăpostirii zeului căruia îi era închinat templul. – Din ngr. naós.

NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche] napolitaine.

NAPRISTÁN adv. v. năpristan.

NARÁ, narez, vb. I. Tranz. (Livr.) A povesti, a istorisi. – Din lat. narrare, it. narrare, fr. narrer.

NARCÍS¹ s. m. sg. Om încântat, îndrăgostit de propriul său aspect fizic. ♦ Tânăr deosebit de frumos. – Din fr. narcisse.

NARCIS² s. m. v. narcisă.

NARD s. m. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea munților Himalaia (Nardostachys); spec. plantă cu rădăcină scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii-purpurii (Nardostachys iatamansi). 2. Esență parfumată extrasă din rădăcina de nard. – Din ngr. nárdos.

NARGHILEÁ, narghilele, s. f. Lulea de tip oriental prevăzută cu țeavă lungă și flexibilă, al cărei capăt de jos este fixat într-un vas cu apă parfumată, prin care trece fumul înainte de a fi inspirat. [Var.: (înv.) nargheleá s. f.] – Din tc. nargile.

NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. Ruină a unei construcții; dărâmătură. [Pr.: -ru-i-] – Nărui + suf. -tură.

NĂSCẤND, -Ă, născânzi, -de, adj. Care este pe cale să apară, să se formeze, care începe să existe, să se manifeste. – V. naște.

NĂSCĂTOÁRE, născătoare, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Înv. și pop.) (Femeie) care naște sau a născut unul sau mai mulți copii. 2. S. f. (În Biserica creștină) Fecioara Maria, mama lui Isus. – Naște + suf. -ătoare.

NĂSCUT², -Ă, născuți, -te s. m. și f., adj. (Cel) care a căpătat viață, a luat ființă, a venit pe lume. ◊ Întâiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) născut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-născut = a) copil care abia s-a născut; sugaci; b) fig. renăscut. – V. naște.

NĂSCÚT¹ s. n. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) naște; p. ext. ziua nașterii cuiva. ♦ Spec. Nașterea lui Cristos; p. ext. sărbătoarea bisericească ținută în ziua acestei nașteri; Crăciun. – V. naște.