Toate definitiile
NEIMPORTÁNT, -Ă, neimportanți, -te, adj. Lipsit de importanță (ca mărime, cantitate, valoare); neînsemnat. – Ne- + important.
NEÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, neîndestulători, -oare, adj. Care nu este în cantitate suficientă, care nu îndestulează. – Ne- + îndestulător.
NEINTENȚIONÁT, -Ă, neintenționați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără intenție, fără să vrea. [Pr.: -ți-o-] – Ne- + intenționat.
NEÎNDOIÓS, -OÁSĂ, neîndoioși, -oase, adj., adv. (În mod sigur) sigur, hotărât, cert. [Pr.: -do-ios] – Ne- + îndoios.
NEÎNDUPLECÁT, -Ă, neînduplecați, -te, adj. Care nu se înduplecă sau nu poate fi înduplecat (ușor); inflexibil, hotărât, ferm; p. ext. crud, necruțător, implacabil. – Ne- + înduplecat.
NEÎNDURĂTÓR, -OÁRE, neîndurători, -oare, adj. Care nu iartă; fără milă; nemilos, necruțător, neîndurat. ♦ (Adverbial) Extrem de..., foarte. – Ne- + îndurător.
NELEGIUÍRE, nelegiuiri, s. f. Faptă care contravine legilor juridice sau preceptelor morale; fărădelege, infamie, crimă. – Din nelegiuit.
NELUCRÁT, -Ă, nelucrați, -te, adj. (Despre materiale bune) Care nu a fost încă prelucrat; (despre pământ) pe care nu au fost executate lucrări agrotehnice. – Ne- + lucrat.
NEMĂRGINÍRE, nemărginiri, s. f. Calitatea a ceea ce este nemărginit; imensitate, infinit; (concr.) întindere fără margini, spațiu nemărginit, nemargine; p. ext. timp nelimitat. – Ne- + mărginire.
NEMĂSURÁT, -Ă, nemăsurați, -te, adj. 1. Care nu poate fi măsurat, calculat (fiind foarte mare sau foarte numeros); p. ext. foarte mare, foarte numeros, imens, enorm; foarte intens, foarte puternic. 2. (Rar; despre oameni) Care arată lipsă de stăpânire, de cumpătare în comportări; impulsiv. – Ne- + măsurat.
NEMERNICÍE, (1) nemernicii, s. f. 1. Faptă nedemnă, comportare mârșavă; josnicie, ticăloșie, infamie. 2. (Pop.) Starea celui nemernic (2); mizerie, neputință. – Nemernic + suf. -ie.
NÉNE s. m. 1. (Pop. și fam.) Termen de respect cu care se adresează un copil sau o persoană mai tânără unui bărbat mai în vârstă sau unui frate mai mare; neică. ♦ (Reg.) Termen de respect folosit de nepoți pentru a vorbi cu (sau despre) un unchi. 2. (Fam.) Termen de adresare prin care se exprimă o dezaprobare, o surprindere plăcută. 3. (Fam.) Termen întrebuințat în cursul unei povestiri sau conversații și care, fără a fi adresat unei persoane anumite, exprimă mirare, satisfacție etc. [Var.: nea s. m.] – Cf. bg. nenja, scr. nena.
NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.
NENOROCÍRE, nenorociri, s. f. 1. Stare a celui nenorocit; nefericire, durere, suferință mare. 2. Întâmplare care are efecte dezastruoase, care face pe cineva nenorocit; necaz mare; p. ext. dezastru. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = a) din cauza unor împrejurări regretabile; b) spre regretul cuiva, din păcate. – V. nenoroci.
NENORÓC s. n. Lipsă de noroc, neșansă, ghinion; lipsă de succes (în acțiuni), insucces:; p. ext. stare a celui fără noroc. – Ne- + noroc.
NENUMĂRÁT, -Ă, nenumărați, -te, adj. Care este în cantitate atât de mare încât nu poate fi numărat; fără număr, imens. ◊ Loc. adv. De nenumărate ori sau în nenumărate rânduri = de foarte multe ori, foarte des. – Ne- + numărat.
NEOBSERVÁT, -Ă, neobservați, -te, adj. Care nu este observat, văzut; fig. care nu este apreciat, prețuit, remarcat. [Pr.: ne-ob-] – Ne- + observat.
NEOLÍTIC, -Ă, neolitici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă din istoria omenirii care a urmat după mezolitic și a precedat epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei; epoca pietrei lustruite. 2. Adj. Care aparține neoliticului (1), care se referă la neolitic. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néolithique.
NEOLOGÍSM, neologisme, s. n. Cuvânt împrumutat de curând din altă limbă sau creat recent într-o limbă prin mijloace proprii. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néologisme.
NEÓM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoameni = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Ne- + om.
NEPOTOLÍT, -Ă, nepotoliți, -te, adj. Care nu este sau nu poate fi potolit; nestăpânit; p. ext. neîmpăcat, aprig, înverșunat. – Ne- + potolit.
NEPRICEPÚT, -Ă, nepricepuți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu se pricepe să facă ceva, care este lipsit de iscusință, de îndemânare sau de competență într-o acțiune; neîndemânatic, stângaci. ♦ Care demonstrează, arată, trădează lipsă de pricepere, de iscusință. 2. (Adesea substantivat) Care nu pricepe, nu înțelege sau înțelege greu ceva; p. ext. lipsit de minte, de judecată; prost, neștiutor. 3. Care nu poate fi priceput, care este deasupra priceperii omenești; neînțeles; enigmatic. – Ne- + priceput.
NERĂBDÁRE s. f. Lipsă de răbdare; impaciență; starea celui nerăbdător; neastâmpăr (provocat de așteptare), încordare, înfrigurare; dorință arzătoare, grabă de a începe, de a întreprinde, de a termina ceva. ◊ Loc. adv. Cu nerăbdare = în mod nerăbdător; cu înfrigurare. ♦ Enervare, iritare; nervozitate. – Ne- + răbdare.
NEREGULÁT, -Ă, neregulați, -te, adj. 1. Care constituie o abatere de la normă, de la forma obișnuită. ◊ Verb neregulat = verb care se abate de la flexiunea obișnuită, având forme proprii, specific. ♦ (Despre terenuri, drumuri) Accidentat. 2. Care este lipsit de regularitate, de simetrie, de uniformitate, de omogenitate. ♦ (Despre armate, trupe) Care este format din ostași cu instrucție neomogenă, nesistematică, constituiți în unități ocazionale, de luptă. ♦ (Despre climă, factori climaterici etc.) Variabil, instabil. – Ne- + regulat.
NERUȘINÁRE s. f. Lipsă de rușine; p. ext. comportare, afirmație, faptă lipsită de bună-cuviință; necuviință, impertinență, neobrăzare. – Ne- + rușinare.
NESIGURÁNȚĂ s. f. 1. Stare a ceea ce este nesigur, lipsit de siguranță; incertitudine, îndoială; p. ext. lucru, situații nesigure, îndoielnice, supuse hazardului; lipsă de securitate (personală). 2. Șovăială, ezitare; îndoială, dubiu; p. ext. stare de agitație, de frământare, neliniște. – Ne- + siguranță.
NESÍGUR, -Ă, nesiguri, -e, adj. 1. Care nu oferă siguranță, pe care nu se poate conta; incert, îndoielnic. ♦ Spec. Lipsit de stabilitate, de rezistență. ♦ Spec. Primejdios, expus. 2. (Despre oameni) Care este lipsit de convingere, de încredere (în sine), de fermitate; nehotărât, șovăielnic; p. ext. timid, stângaci. ♦ (Despre acțiunile și manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează lipsă de convingere, de hotărâre, de încredere, de fermitate; p. ext. care trădează, exprimă stângăcie, timiditate. 3. Care nu se vede, nu se distinge bine, lipsit de claritate; neclar, confuz; p. ext. care se află încă în formare, care nu s-a format, nu s-a definitivat încă. – Ne- + sigur.
NESOCOTÍ, nesocotesc, vb. IV. Tranz. A nu respecta, a nu prețui (la valoarea cuvenită); a desconsidera, a disprețui; a nu ține seamă de..., a ignora, a neglija; a trece peste...; spec. a încălca o lege, o dispoziție. – Ne- + socoti.
NESUFERÍT, -Ă, nesuferiți, -te, adj. 1. Care este greu de suportat sau care depășește puterile, rezistența cuiva, care nu poate fi suferit; insuportabil; p. ext. cumplit. 2. (Adesea substantivat) Care displace, care repugnă; p. ext. urâcios; detestabil, odios. – Ne- + suferit.
NEȘTIÍNȚĂ s. f. 1. Faptul de a nu ști, de a nu avea știință de ceva; situație în care se află cel care nu știe ceva, nu are știință de ceva. ◊ Neștiință de carte = analfabetism. 2. Lipsă de cultură, ignoranță; p. ext. obscurantism. – suf. -Ne-- + știință.