Toate definitiile

NASICÓRN, nasicorni, s. m. Insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșcați pe picioare și pe pântece, al cărei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascorniță (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

NĂȘÍE s. f. Faptul de a fi naș² (la un botez, sau la o cununie); legătură de înrudire între naș² și fin; calitatea de naș². – Naș² + suf. -ie.

NĂȘÍT s. n. Faptul de a năși. – V. năși.

NÁȚIE s. f. v. națiune.

NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune. [Pr.: -ți-u-] [Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

NĂTĂFLÉȚ, -EÁȚĂ, nătăfleți, -țe, adj., s. m. și f. (Persoană) care este lipsită de istețime, care nu știe să se descurce, pe care o înșală cu ușurință toți; p. ext. (om) prost, tont, nătâng. [Var.: nătăfléte adj., s. m.] – Probabil contaminare între nătărău și fleț.

NAUPATÍE, naupatii, s. f. (Med.) Rău de mare. [Pr.: -na-u-] – Din fr. naupathie.

NĂUCEÁLĂ, năuceli, s. f. Starea omului năuc; stare de amețeală, de zăpăceală, de buimăceală. [Pr.: -nă-u-] – Năuci + suf. -eală.

NÁVĂ, nave, s. f. 1. Vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe (și sub) apă, în scopul efectuării transporturilor de mărfuri sau de oameni, executării unor lucrări tehnice etc., vas. 2. (Adesea urmat de determinări) Aeronavă; spec. aeronavă pentru zborurile extraterestre. 3. Naos. – Din fr. nave, lat. navis, it. nave.

NĂVODÁR, năvodari, s. m. 1. Pescar cu năvodul. 2. Lucrător (în industria textilă) care face sfori, frânghii, plase de pescuit etc. 3. Pasăre de baltă cu pene negre și albe, cu picioare lungi și cu ciocul încovoiat în sus (Recurviostra avocetta). – Năvod + suf. -ar.

NAZÍST, -Ă, naziști, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharingien.

NĂZDRĂVĂNÍE, năzdrăvănii, s. f. 1. (În mitologia populară) Puterea, însușirea sau fapte unei ființe năzdrăvane. ♦ Faptă, ispravă, întâmplare etc. ieșită din comun, extraordinară, de necrezut; minunăție. 2. Faptă, vorbă, idee etc. glumeață, năstrușnică; glumă, poznă, năzbâtie, ștrengărie; p. ext. faptă, vorbă etc. șireată; șiretlic, vicleșug. – Năzdrăvan + suf. -ie.

NĂBÚC s. n. Imitație de piele de antilopă, de obicei de culoare albă, cu aspect mat, catifelat, obținută din piele de bovine. [Var.: nubúc s. n.] – Din germ. Nubuk.

NĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A avea speranța sau convingerea că ceea ce dorești este realizabil, a crede că cele dorite se vor îndeplini; a spera. [Var.: (înv.) nădejduí vb. IV.] – Nădejde + suf. -ui.

NĂDRÁG, nădragi, s. m. (Pop. și fam.; de obicei la pl. cu valoare de sg.) 1. Pantaloni. 2. Izmene. – Din sl. nadragy, magh. nadrág.

NĂFRÁMĂ, năframe, s. f. Bucată de pânză de in, cânepă, bumbac, borangic etc. tivită pe margini și adesea împodobită cu cusături, folosită ca basma, batistă, ștergar etc. – Din tc. mahrama.

NĂLBÁR², nălbari, s. m. (Reg.) Veterinar. – Din nălban (înv. și reg. „veterinar” < tc.)

NĂLBÁR¹ s. m. Fluture mare cu aripile albe cu nervuri negre, ale cărui omizi distrug frunzele pomilor fructiferi, ale verzei etc. (Aporia crataegi). [Var.: nalbár s. n.] – Din alb.

NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

NĂPUSTÍ, năpustesc, vb. IV. 1. Refl. A se repezi asupra cuiva sau undeva (adesea cu intenții agresive); a năvăli, a tăbărî; a da buzna. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A lăsa în părăsire; a abandona; a neglija. – Din sl. napustiti.

NEABONÁT, -Ă, neabonați, -te, adj. Care nu beneficiază de un abonament. [Pr.: ne-a-] – Ne + abonat (după fr. non – abonné).

NEACCENTUÁT, -Ă, neaccentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu poartă accent, care nu este scos în relief. 2. Fig. Lipsit de culoare, de strălucire; șters. [Pr.: ne-ac-cen-tu-at] – Ne- + accentuat.

NEADEMENÍT, -Ă, neademeniți, -te, adj. (Rar) Care nu se lasă ademenit sau influențat în rău; integru. [Pr.: ne-a-] – Ne- + ademenit.

NEADEVĂRÁT, -Ă, neadevărați, -te, adj. Care nu e adevărat; fals, mincinos; inexact, neexact. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adevărat.

NEADORMÍRE, neadormiri, s. f. (Pop.) Atenție, grijă, veghe. ◊ Loc. adv. Cu neadormire = a) atent, cu grijă; b) neîncetat, continuu. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adormire.

NEADORMÍT, -Ă, neadormiți, -te, adj. Care nu doarme, treaz; Fig. care veghează atent; activ; neobosit. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adormit.

NEAPĂRÁT, -Ă, neapărați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De care nu te poți lipsi, care este (absolut) necesar; indispensabil. ◊ Expr. A fi de (sau a avea) neapărată nevoie (sau trebuință) = a fi de (sau a avea) absolută nevoie. 2. (Rar) Căruia nu i te poți împotrivi, care nu poate fi ocolit, evitat sau omis; fatal, inevitabil. II, Adv. În mod necesar, cu orice preț; negreșit. [Pr.: ne-a-] – Ne- + apărat.

NEASTẤMPĂR s. n. Faptul de a fi neastâmpărat; starea celui neastâmpărat; lipsă de astâmpăr; neliniște, impaciență, agitație. [Pr.: ne-as-] – Ne- + astâmpărat.