Toate definitiile

NUCLEOPLÁSMĂ, nucleoplasme, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a nucleului (3) formată din proteine, enzime si acizi ribonucleici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléoplasme.

NUCLEOPROTEÍDĂ, nucleoproteide, s. f. Compus organic alcătuit din acizi nucleici și din proteine bazice, care intră în structura tuturor celulelor animale și vegetale. [Pr.: -cle-o-pro-te-i-] – Din fr. nucléoprotéide.

NUCLEOSINTÉZĂ, nucleosinteze, s. f. (Astron.) Formare a nucleelor de elemente chimice în urma reacțiilor termonucleare din stadiile inițiale ale expansiunii universului sau din interiorul stelelor. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléosynthèse.

NUCLÉU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. și: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

NUCȘOÁRĂ, nucșoare, s. f. 1. Diminutiv al lui nucă (1). 2. Sămânța aromată a nucșorului (2), folosită drept condiment. [Var.: nucușoáră s. f.] – Nuc + suf. -șoară.

NUCȘÓR, nucșori, s. m. 1. Nuculeț. 2. Arbore tropical ale cărui semințe aromate sunt folosite drept condiment. (Myristica fragrans). – Nuc + suf. șor.

NUCÚLĂ, nucule, s. f. Tip de fruct de forma unei nuci (1) mici. – Din fr. nucule.

NUCULÉȚ, nuculeți, s. m. Diminutiv al lui nuc (1): nucșor, nucuț. – Nuc + suf. -uleț.

NUCUȘOÁRĂ s. f. v. nucșoară.

NUCÚȚ, nucuți, s. m. (Rar) Nuculeț. – Nuc + suf. -uț.

NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbrăcat. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it.nudo.

NUDÍSM s. n. Expunere (în scop terapeutic) a corpului uman gol la razele solare. ♦ Doctrină care preconizează viața în aer liber, practicarea sporturilor complet dezbrăcat. – Din fr. nudisme.

NUDÍST, -Ă, nudiști, -e, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

NUDITÁTE, nudități, s. f. 1. Starea, înfățișarea unei persoane nude; goliciune. 2. Lipsă de podoabe; simplitate. ♦ Fig. Ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve, fără ascunzișuri, direct. – Din fr. nudité.

NUFĂR, nuferi s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.

NUFĂRÍȘ, nufărișuri, s. n. (Rar) Loc acoperit cu nuferi; mulțime de nuferi.- Nufăr + suf. -iș.

NUGÁ, nugale, s. f. Preparat de cofetărie făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), pus de obicei între două vafele. – Din fr. nougat.

NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.

NUIELÚȘĂ, nuielușe, s. f. Diminutiv al lui nuia; nuieluță. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -ușă.

NUIELÚȚĂ, nuieluțe, s. f. Nuielușă.[Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -uță.

NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă in nici un fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără nici un merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

NÚLĂ, nule, s. f. 1. (Cifra) zero; semn grafic care reprezintă această cifră. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; incapacitate totală. – Din ngr. nula, lat. nulla, germ. Null.

NULIGÉSTĂ, nuligeste, s. f. (Adesea adjectival) Femeie care nu a fost niciodată gravidă. – Et. nec.

NULIPÁRĂ, nulipare, s. f. (Adesea adjectival) Femeie care nu a născut niciodată un făt viabil. – Din fr. nullipaire.

NULITÁTE, nulități, s. f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul (1). 2. Sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale. 3. Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva. ♦ Persoană nulă. (3). – Din fr. nullité, lat. nullitas.

NÚMA adv. v. numai.

NÚMAI adv. 1. (Indică restricția sau exclusivitatea) Nu mai mult de(cât)..., nu altceva sau altcineva decât..., nimeni sau nimic în afară de..., nu altfel decât..., nu altă dată sau în altă împrejurare decât..., nu în alt loc decât..., nu în alt scop sau din altă cauză decât...; doar; exclusiv. ◊ Loc. conj. numai să... (sau de..., dacă...) = doar dacă, cu condiția să... ◊ Expr. nu numai că... = în afară de faptul că..., pe lângă faptul că... Numai așa = a) în mod simplu, fără complicații; b) fără motiv, fără sens; c) în mod dezinteresat. ♦ (Adesea prin exagerare) În întregime, cu totul, complet; peste tot, cât vezi cu ochii. 2. (Indică modul) Pe punctul de a..., gata-gata să...; chiar, tocmai. ◊ (Înv. și reg.) Numai cât... (sau ce...) = îndată ce..., imediat ce... 3. (Înv. și pop.; indică timpul) Brusc, pe neașteptate; imediat, numaidecât. 4. (Adversativ; adesea cu valoare de conjuncție) Însă, dar; totuși; (după construcții negative) ci. ◊ Loc. conj. Numai că = doar (atâta) că... [Var.: (pop.) núma adv.] – Nu + mai¹ sau lat. non magis.

NUMAIDECÂT adv. 1. Imediat, fără întârziere. 2. (Poartă accentul în frază) Negreșit, neapărat. – Numai + de + cât.

NÚMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre, dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam., în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. 1. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.; p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mănâncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. ♦ Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.