Toate definitiile

NUMULÍT, numuliți, s. m. (La pl.) Gen fosil de foraminifere perforate, care cuprinde specii în formă de lentilă ale căror cochilii sunt constituite dintr-o lamă în spirală; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. nummulite.

NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

NUNCIATÚRĂ s. f. v. nunțiatură.

NÚNCIU s. m. v. nunțiu.

NUNEÁSCĂ s. f. (De obicei art.) Numele unei hore care se joacă la nuntă după cununie; melodie după care se execută această horă. – Nun + suf. -ească.

NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).

NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. si refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

NUNTÍRE, nuntiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) nunti; nuntit¹. – V. nunti.

NUNTÍT¹ s. n. (Rar) Nuntire. – V. nunti.

NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

NUNTITÓR, -OARE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a Var.: nunciatură s. f.] – Din it. nunziatura.

NÚNȚIU, nunții, s. m. Reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, asimilat ca rang ambasadorilor. [Var.: núnciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

NÚOR s. m. v. nor.

NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre oameni) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

NUPȚIALITÁTE s. f. (Rar) Actul căsătoriei; numărul de căsătorii pe o perioadă dată. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. nuptialite.

NUR, nuri, s. m. (Pop. și fam.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

NÚRCĂ, nurci, s. f. Mic animal mamifer semiacvatic, cu blana de culoare cafenie-roșcată, deasă, mătăsoasă, foarte apreciată, cu botul ascuțit și cu degetele unite prin membrane înotătoare (Lutreola lutreola). ♦ Blana acestui animal. – Din pol., ucr. nurka.

NURÍȚĂ, nurițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nur. – Nur + suf. -iță.

NURLÍU, -IE, nurlii, adj. (Pop. și fam.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

NÚRSĂ, nurse, s. f. (Rar) Dădacă, doică, bonă. – Din fr., engl. nurse.

NUT, nuturi, s. n. 1. Canelură. 2. Uluc, șanț făcut într-o piesă de lemn. ◊ Nut și feder = sistem de îmbinare a două piese (din lemn) care constă în introducerea unei proeminențe fasonate, aflată pe una din fețele primei piese, în ulucul de pe fața corespunzătoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

NUTÁȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

NUTRÉȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

NÚTRIA, nutrii, s. f. Animal mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, cu blana brună-cenușie foarte apreciată (Myocastor coypus). ♦ Blana acestui animal. [Pr.: -tri-a] – Din fr. nutria, germ. Nutria.

NUTRIÉT s. n. Denumire dată blănițelor de miel special prelucrate, care imită blana de nutria. [Pr.: -tri-et] – Nutria + suf. -et.