![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileBOMBÁRDĂ, bombarde, s. f. Mașină de război cu care, în evul mediu, se aruncau bolovani sau alte proiectile grele asupra fortificațiilor. ♦ Tun de calibru mare; balimez. – Din fr. bombarde. BOMBARDIÉR, (1) bombardiere, s. n. (2) bombardieri, s. m. 1. S. m. Avion de bombardament. 2. S. m. Aviator care lansează bombele dintr-un avion de bombardament. [Pr.: -di-er] – Din fr. bombardier. BOMBARDÓN, bombardoane, s. n. Contrabas de suflat, de alamă, în forma unei mari trompete cu piston. – Din fr. bombardon. BOMBÁRE, bombări, s. f. Acțiunea de a (se) bomba. – V. bomba. BOMBÁSTIC, -Ă, bombastici, -ce, adj. (Despre vorbe, stil etc.; adesea adverbial) Umflat, emfatic, pretențios. – Din germ. bombastisch. BOMBÁT, -Ă, bombați, -te, adj. De formă convexă; boltit. – V. bomba. BOMBĂNEÁLĂ, bombăneli, s. f. Faptul de a bombăni; vorbe spuse de cel care bombănește; bombănire. – Bombăni + suf. -eală. BOMBĂNÍ, bombănesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi pentru sine, încet și fără a articula răspicat sunetele. ♦ Tranz. A sâcâi pe cineva, arătându-i nemulțumirea prin vorbe spuse parcă pentru sine. 2. (Despre copiii mici) A produce sunete nearticulate. – Formație onomatopeică. BOMBĂNÍRE, bombăniri, s. f. Faptul de a bombăni; bombănit, bombăneală. – V. bombăni. BOMBĂNÍT s. n. Bombănire. – V. bombăni. BOMBÉU, bombeuri, s. n. Vârful bombat al ghetelor, pantofilor, cizmelor etc. – Din fr. bombé. BOMBÍȚĂ, bombițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui bombă. – Bombă + suf. -iță. BOMBOÁNĂ, bomboane, s. f. Produs de cofetărie, fabricat din sirop de zahăr aromatizat, ciocolată etc., având culori, gust și forme diferite (mici bile, mici bastonașe etc.). – Din fr. bonbon. BOMBONERÍE, bombonerii, s. f. Magazin în care se vând bomboane. – Din fr. bonbonnerie. BOMBONIÉRĂ, bomboniere, s. f. Vas, cutie de metal etc. în care se păstrează bomboane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. bonbonnière. BOMFÁIER, bomfaiere, s. n. Ferăstrău de mână pentru tăiat metale. [Acc. și: bómfaier] – Din engl. bonfire. BOMPRÉS, bomprese, s. n. Catargul din vârful prorei unui vas cu pânze, foarte puțin înclinat în sus. – Din it. bompresso. BON, bonuri, s. n. 1. Bilet provizoriu pe baza căruia se eliberează o marfă, un bun etc. 2. Hârtie de valoare emisă de stat sau de o instituție financiară recunoscută de stat. ◊ Bon de tezaur = obligație emisă de stat pentru sumele împrumutate pe termen scurt și pentru care statul plătește dobândă. – Din fr. bon. BONAPARTÍSM s. n. 1. Formă de dictatură apărută în Franța, în timpul lui Napoleon I. 2. Atașament față de bonapartism (1) sau față de conducerea lui Napoleon Bonaparte. – Din fr. bonapartisme. BONAPARTÍST, -Ă, bonapartiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține bonapartismului, referitor la bonapartism. 2. S. m. și f. Adept al bonapartismului. – Din fr. bonapartiste. BÓNĂ, bone, s. f. Îngrijitoare angajată într-o familie pentru a crește copiii și a-i învăța o limbă străină. – Din fr. bonne, germ. Bonne. BÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de bătaia ciocanului. – Onomatopee. BONCĂÍ, pers. 3 boncăiește, vb. IV. Refl. și intranz. A boncălui. – Cf. scr. bukati. BONCĂLUÍ, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec. BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut. ♦ Fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – V. boncălui. BONCĂNÍT, boncănituri, s. n. 1. Mugetul cerbului în perioada de împerechere. 2. Perioada de împerechere la cerbi. – Din boncăni „a rage”. BOND, bonduri, s. n. Salt al avionului la o aterizare incorectă. – Din fr. bond. BONDÁR, bondari, s. m. Nume dat unor insecte himenoptere mari asemănătoare cu albina; bărzăun (Bombus); (pop.) nume care se dă oricărei insecte mari care bâzâie. – Formație onomatopeică. BONDĂRÁȘ, bondărași, s. m. Diminutiv al lui bondar. – Bondar + suf. -aș. BONDÓC, -OÁCĂ, bondoci, -oace, adj. (Despre oameni; fig. despre obiecte) Mărunt la statură și gras, scurt și îndesat, mic și gros. – Cf. tc. bunduk. |