Toate definitiile

BOTFÓR, botfori, s. m. (Reg.) Cizmă cu turetci tari și încrețite la gleznă. [Acc. și: bótfor] – Din rus. botfort.

BOTGRÓS, botgroși, s. m. Pasăre mică, cu penele roșietice, pe piept și brune pe restul corpului, cu ciocul conic, gros și tare; cireșar. (Coccothraustes coccothraustes). – Bot + gros.

BOTÍNĂ, botine, s. f. (Reg.) Gheată (de damă sau de copil). ♦ Cizmuliță. – Din fr. botine.

BOTIȘÓR, botișoare, s. n. Diminutiv al lui bot. – Bot + suf. -ișor.

BÓTNIȚĂ, botnițe, s. f. Apărătoare care se leagă la botul unor animale pentru ca să nu poată mușca, paște sau suge. – Bot + suf. -niță.

BOTÓS, -OÁSĂ, botoși, -oase, adj. (Despre oameni) 1. Cu gura mare, în formă de bot (1). 2. Fig. Bosumflat, supărat. 3. Fig. (Fam.) Obraznic, arogant. – Bot + suf. -os.

BOTOȘĂNEÁN, -Ă, botoșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau județul Botoșani. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau județul Botoșani. – Botoșani (n. pr.) + suf. -ean.

BOTOȘĂNEÁNCĂ, botoșănence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Botoșani. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Botoșani. – Botoșănean + suf. -că.

BOTRÍDIE, botridii, s. f. Organ special de fixare, în formă de paletă, franj, fantă, specific unor viermi paraziți. – Din fr. bothridies.

BOTRIOCEFÁL, botriocefali, s. m. Vierme intestinal din clasa cestodelor în formă de panglică, având o lungime de 8-12 m și prevăzut cu două botridii, care trăiește parazit în intestinul subțire al omului și al unor animale care au mâncat pește infectat cu larvele acestui parazit (Diphyllobothrium latum). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. bothriocéphale.

BOTRIOCEFALÓZĂ, botriocefaloze, s. f. Boală provocată prin consumul cărnii de pește infestate de botriocefal, caracterizată prin anemie și tulburări digestive. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. bothryocéphalose.

BOTRIOMICÓZĂ, botriomicoze, s. f. Boală infecțioasă a cailor, caracterizată prin formarea unor tumori asemănătoare cu fibroamele. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. bothryomycose.

BOTRÓȘ, botroși, s. m. Pasăre cântătoare cu ciocul foarte scurt, cu pene roșii închise pe piept, negre pe cap, cenușii pe spate și albe la coadă (Pyrrhula vulgaris). – Bot + roș.

BOTULÍNIC, botulinici, adj. (În sintagma) Bacil botulinic = bacil care se găsește în carnea sau fructele conservate și în nutrețul însilozat. – Din fr. bothulinique.

BOTULÍSM s. n. Toxiinfecție alimentară provocată de toxina bacilului botulinic. – Din fr. bothulisme.

BOȚ¹, boțuri, s. n. Cocoloș. – Et. nec.

BOȚ², boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. – Din rus. boț.

BOȚÍ, boțesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) mototoli. 2. Fig. A (se) zbârci, a (se) încreți (la față). – Din boț¹.

BOȚIȘÓR, boțișoare, s. n. Diminutiv al lui boț¹. – Boț + suf. -ișor.

BOȚÍT, -Ă, boțiți, -te, adj. 1. Mototolit. 2. Zbârcit, încrețit (la față). – V. boți.

BOȚITÚRĂ, boțituri, s. f. Cută, încrețitură (la un lucru boțit). – Boți + suf. -tură.

BÓȚMAN, boțmani, s. m. Șef de echipaj pe o navă; cel mai mare în grad dintre marinarii de la bordul unei nave de comerț; nostrom. – Din rus. boțman.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

BOUÁR s. m. v. boar.

BOULEÁN, bouleni, s. m. Diminutiv al lui bou; boușor, bouț. – Bou + suf. -ulean.

BÓUR, bouri, s. m. 1. Taur sălbatic, care trăia odinioară și în țara noastră, socotit strămoșul direct al vitelor mari cornute; bou sur (Bos primigenius). 2. Vechea stemă a Moldovei, închipuind un cap de bour (1). 3. (Înv.) Fier (înroșit) cu care se însemnau răufăcătorii, vitele, pietrele de hotar etc. – Lat. bubalus.

BOUREÁN, -Ă, boureni, -e, adj. Bouresc. – Bour + suf. -ean.

BOURÉL, -EÁ, bourei, -ele, s. m., adj. 1. S. m. Diminutiv al lui bour (1). 2. Adj. Cu coarne ca ale bourului (1); bourean. 3. S. m. Melc (1). – Bour + suf. -el.

BOURÉSC, -EÁSCĂ, bourești, adj. (Despre coarnele melcului) (Ca) de bour (1); bourean, bourel. – Bour + suf. -esc.

BOUROÁICĂ, bouroaice, s. f. (Rar) Femela bourului. – Bour + suf. -oaică.