Toate definitiile
BRADICARDÍE s. f. Rărire normală sau patologică (sub 60 de pulsații) a ritmului cardiac. – Din fr. bradycardie.
BRADICHINEZÍE s. f. 1. (Psih.) Încetinire generală a ritmului activității motrice. 2. (Med.) Bradichinezie (1) a astronauților în timpul zborului cosmic datorită imponderabilității. [Scris și: bradikinezie] – Din fr. bradykinésie.
BRADIFAZÍE s. f. Faptul de a vorbi cu o încetineală anormală. – Din. fr. bradyphasie.
BRADILALÍE s. f. Ritm lent de articulare a cuvintelor, care se întâlnește în unele boli nervoase; bradiartrie. – Din fr. bradylalie.
BRADIPEPSÍE, s. f. Digestie înceată. – Din fr. bradypepsie.
BRADIPSIHÍE s. f. Ritm lent de desfășurare a proceselor psihice. – Din fr. bradypsychie.
BRADT s. n. Semifabricat obținut prin tocarea fină a cărnii proaspete de vită, folosit la fabricarea salamurilor. [Pr.: brat]- Cuv. engl.
BRAGAGERÍE, bragagerii, s. f. Loc unde se prepară sau se vinde bragă. – Bragagiu + suf. -ărie.
BRAGAGÍU, bragagii, s. m. Persoană care face sau vinde bragă. – Bragă + suf. -agiu.
BRÁGĂ, brăgi, s. f. Băutură răcoritoare cu gust acrișor și miros specific, preparată din făină de mei, de porumb sau de secară fiartă și fermentată, sau din bucățele de pâine fermentate în apă. ◊ Expr. (Fam.) Ieftin ca braga = foarte ieftin. – Din rus. braga.
BRÁGHINĂ s. f. Soi autohton de viță de vie, cu boabe rare, roșii, care se coc devreme. – Et. nec.
BRÁHĂ s. f. 1. Orz măcinat, întrebuințat la fabricarea berii. 2. Reziduu rămas după fabricarea rachiului. – Din ucr. braha.
BRAHIÁL, -Ă. brahiali, -e, adj. Care aparține brațelor, privitor la brațe. Mușchi brahiali. [Pr.: -hi-al] – Din fr. brachial, lat. brachialis.
BRAHICEFÁL, -Ă, brahicefali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. Craniu cu diametrele longitudinal și transversal aproape egale. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are un craniu brahicefal (1). – Din fr. brachycéphale.
BRAHICEFALÍE s. f. Însușirea de a fi brahicefal. – Din fr. brachycéphalie.
BRAHILOGÍE s. f. Tip de elipsă care constă în evitarea repetării unui element al frazei exprimat anterior. – După fr. brachyologie.
BRAHIOPÓD, brahiopode, s. n. (La pl.) Clasă de nevertebrate marine cu cochilie bivalvă și cu două brațe pe laturile gurii (Brachiopoda); (și la sg.) animal din această clasă. [Pr.: -hi-o-] – Din fr. brachyopode.
BRÁHMA s. f. Rasă de găini grele (3,5-5,5 kg), originară din Asia, crescută în special pentru producția de carne. – Din n. pr. Brahma[putra].
BRAHMÁN, -Ă, brahmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Membru al castei sacerdotale, considerați prima dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma. 2. Adj. Brahmanic. – Din fr. brahmane.
BRAHMÁNIC, -Ă, brahmanici, -ce, adj. De brahmani (1), privitor la brahmani sau la brahmanism; brahman (2). – Din fr. brahmanique.
BRAHMANÍSM s. n. Religie antică indiană întemeiată pe Vede, al cărei zeu suprem era Brahma. – Din fr. brahmanisme.
BRAIȘVÁNȚ s. n. Blană mătăsoasă de calitate superioară obținută prin sacrificarea mielului înainte de naștere. – Din germ. Breitschwanz.
BRÁMĂ, brame, s. f. Semifabricat obținut prin laminarea lingourilor de oțel, cu secțiunea dreptunghiulară sau pătrată, cu muchii rotunjite și cu suprafața striată sau punctată. – Din fr. brame.
BRÁMBURA adv. (Fam.) Fără rost, fără căpătâi; de-a valma, în dezordine. – Et. nec.
BRAMBUREÁLĂ, brambureli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) bramburi; dezordine, debandadă; bramburire. – Bramburi + suf. -eală.
BRAMBURÍ, bramburesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A pune în dezordine, de-a valma, a încurca. 2. Refl. A umbla fără rost, de colo-colo. – Din brambura.
BRAMBURÍRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) bramburi. – V. bramburi.
BRAMBURÍT, -Ă, bramburiți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre oameni) Zăpăcit. 2. (Despre obiecte) Aflat în dezordine. – V. bramburi.
BRANCÁRDĂ, brancarde, s. f. Targă pentru transportat răniții sau bolnavii, formată de obicei dintr-o pânză întinsă, fixată de două bare de lemn sau de metal. – Din fr. brancard.
BRANCARDIÉR, -Ă, brancardieri, -e, s. m. și f. Persoană care poartă brancarda; ostaș care ridică și transportă răniții cu brancarda, pe câmpul de luptă. [Pr.: -di-er] – Din fr. brancardier.