Toate definitiile

BOSTÁN, bostani, s. m. (Reg.) 1. Dovleac. ♦ Fig. (Ir.) Cap (al omului). 2. Pepene verde. – Din tc., scr. bostan.

BOSTÁNĂ, bostane, s. f. (Reg.) Pepenărie. – Bostan + suf. -ă.

BOSTANGÍU, bostangii, s. m. Soldat din garda sultanului care avea grijă și de grădinile seraiului. – Din tc. bostancı.

BOSTĂNÁR, bostănari, s. m. (Reg.) Cultivator sau negustor de pepeni; păzitor al unei pepenării. – Bostan + suf. -ar.

BOSTĂNĂRÍE, bostănării, s. f. (Reg.) 1. Pepenărie. 2. Loc unde se vând pepeni. – Bostan + suf. -ărie.

BOSTĂNÉL, bostănei, s. m. (Reg.) 1. Diminutiv al lui bostan. 2. Dovlecel. – Bostan + suf. -el.

BOSTĂNOÁSĂ, bostănoase, s. f. (Bot.) Cucurbitacee. – Bostan + suf. -oasă.

BOSTÓN¹ s. n. 1. Vals cu mișcări lente. 2. Numele unui joc de cărți. [Acc. și: bóston] – Din fr. boston.

BÓSTON² s. n. Presă manuală pentru imprimarea cărților de vizită, a ferparurilor, a afișelor de format redus. – Din germ. Boston[presse].

BOSUIÓC s. n. v. busuioc.

BOSUMFLÁ, bosúmflu, vb. I. Refl. (Fam.) A-și manifesta supărarea încruntându-se și strângând buzele; a se îmbufna. – Et. nec.

BOSUMFLÁRE, bosumflări, s. f. (Fam.) Faptul de a se bosumfla; îmbufnare. – V. bosumfla.

BOSUMFLÁT, -Ă, bosumflați, -te, adj. Care-și strânge buzele și se încruntă de supărare; îmbufnat, bățos; p. ext. supărat, ursuz. – V. bosumfla.

BOȘ, boașe, s. n. (Pop.) Testicul. – Lat. bursa.

BOȘÁR, boșari, s. m. Pepene cu coaja verde și miezul galben. – Et. nec.

BOȘIMÁN, -Ă, boșimani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă negroidă din sudul Africii; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține boșimanilor (1), privitor la boșimani. – Din fr. Boschimans.

BOȘORÓG, -OÁGĂ, boșorogi, -oage, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care suferă de hernie. ♦ Fig. (Om) bătrân, ramolit. – Cf. boș.

BOȘOROGEÁLĂ, boșorogeli, s. f. (Pop.) Hernie. ♦ Fig. Starea omului bătrân și ramolit. – Boșorogi + suf. -eală.

BOȘOROGÍ, boșorogesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. ♦ Fig. A se ramoli (de bătrânețe). – Din boșorog.

BOȘTÍNĂ, boștine, s. f. (Reg.) 1. Ceea ce rămâne din fagure după ce s-au scos mierea și ceara. 2. Tescovină. [Var.: hoștínă s. f.] – Din sl. voština.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

BOTÁNIC, -Ă, botanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul structurii și dezvoltării plantelor, al originii și evoluției lor etc. 2. Adj. Care aparține botanicii (1), care se referă la botanică. ◊ Grădină botanică = grădină în care sunt prezentate colecții de plante vii, cultivate în condiții naturale sau de seră. – Din fr. botanique.

BOTANÍST, -Ă, botaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în botanică (1). – Din fr. botaniste.

BÓTĂ¹, bote, s. f. 1. Vas din doage de lemn înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele, cu o mică deschidere pe capacul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice. 2. (Reg.) Doniță. – Et. nec.

BÓTĂ², bote, s. f. (Reg.) Bâtă. – Din magh. bot.

BÓTCĂ, botce, s. f. (Reg.) Celulă specială de fagure în care se dezvoltă matca. – Et. nec.

BOTÉI, boteie, s. n. (Reg.) Cârd, ciopor (de oi, de cerbi etc.). – Et. nec.

BOTÉZ, botezuri, s. n. 1. Ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii, însoțit de atribuirea unui prenume; p. ext. petrecere care are loc cu acest prilej; cumetrie. ◊ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activă la o luptă. 2. Apă folosită pentru săvârșirea botezului (1). 3. Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericești. 4. (Mar.) Ceremonial de lansare la apă a unei nave noi. – Din boteza (derivat regresiv).

BOTEZÁ, botez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) supune botezului (1). 2. Tranz. A stropi cu agheasmă pe credincioși și casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda, a stropi. ◊ Expr. (Fam.) A boteza laptele (sau vinul, rachiul etc.) = a adăuga apă în lapte (sau în vin etc.). 3. Tranz. A avea calitatea de naș sau de nașă la botezul (1) cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocură); a supranumi; a porecli. – Lat. batizare (= baptizare).

BOTEZÁT, -Ă, botezați, -te, adj. 1. Care a primit botezul (1), devenind creștin. 2. (Fam.; despre lapte, băuturi etc.) Falsificat, subțiat, înmulțit cu apă. – V. boteza.