Toate definitiile

BRÁNCHIPUS s. m. Crustaceu inferior din ordinul branhiopodelor, cu corpul gol, transparent, cu picioarele lățite, întâlnit în bălțile temporare (Branchipus stagnalis). – Din lat. branchipus.

BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. – Et. nec.

BRAND, branduri, s. n. (Mil.) Aruncător de mine¹ (2); p. ext. proiectil de aruncător de mine. – Din n. pr. Brandt.

BRANDENBÚRG, brandenburguri, s. n. Șnur sau găitan care se coase în rânduri paralele, ca podoabă, pe pieptul unor haine (în dreptul butonierelor). – Din fr. brandenbourg.

BRANDY s. n. Coniac. [Pr.: bréndi] – Cuv. engl.

BRANHIÁL, -Ă, branhiali, -e, adj. (Biol.) De branhie. [Pr.: -hi-al] – Din fr. branchial.

BRÁNHIE, branhii, s. f. Organ de respirație, extern sau intern, prezent la majoritatea animalelor acvatice (pești, raci etc.). – Din fr. branchie, lat. branchia.

BRANHIOPÓD, branhiopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee de apă dulce, cu corpul segmentat și cu apendice toracice prevăzute cu o excrescență, care servește la respirație (Branchiopoda); (și la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -hi-o-] – Din fr. branchiopodes.

BRANHIOZÁUR, branhiozauri, s. m. Gen de amfibieni din carboniferul superior, asemănător cu salamandra, care trăia în mlaștini. [Pr.: -hi-o-] – Din germ. Branchiosaurus.

BRÁNIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure rară sau parte de pădure cu arbori bătrâni în care este interzisă tăierea lemnelor; p. gener. pădure. 2. (Înv.) Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. – Din bg. branište.

BRANȘÁ, branșez, vb. I. Tranz. A face un branșament sau un racord electric. – Din fr. brancher.

BRANȘAMÉNT, branșamente, s. n. Legătură între o conductă principală a unei rețele de distribuție (de energie electrică, de apă, de gaze etc.) și una secundară, care servește la alimentarea unui consumator. – Din fr. branchement.

BRÁNȘĂ, branșe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoț etc.). ◊ Loc. adj. De branșă = de meserie; specialist. – Din fr. branche.

BRANȚ, branțuri, s. n. Bucată de piele, de carton sau de plută care se aplică în interiorul încălțămintei, peste talpa propriu-zisă. – Cf. germ. Brandsohle.

BRAS s. n. Stil de înot, în care înotătorul, în poziție ventrală, execută simultan cu mâinile și cu picioarele mișcări largi, simetrice, sub nivelul apei. – Din fr. brasse.

BRASÁJ s. n. 1. Amestecare cu aer a vaporilor sau a picăturilor unui combustibil lichid înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2. Amestecare a făinii de malț cu apă caldă pentru a se obține mustul de bere. – Din fr. brassage.

BRASÁRDĂ, brasarde, s. f. 1. Fâșie de pânză sau de stofă care se trece în jurul brațului pentru a indica calitatea unei persoane; banderolă. 2. Parte a armurii care protejează brațul. – Din fr. brassard.

BRASERÍE, braserii, s. f. Local în care se servesc preparate culinare, specialități de patiserie și de cofetărie, băuturi alcoolice (fine) și răcoritoare, cafea etc. ♦ Berărie. – Din fr. brasserie.

BRASIÉRĂ, brasiere, s. f. Obiect de lenjerie de copil sau de femeie, fără mâneci, care acoperă pieptul. [Pr.: -si-e-] – Din fr. brassière.

BRASÍST, -Ă, brasiști, -ste, s. m. și f. Înotător sportiv specialist în stilul bras. – Bras + suf. -ist.

BRAȘOÁVĂ, brașoave, s. f. (Fam.) Minciună, palavră. – Din n. pr. Brașov.

BRAȘOVEÁN, -Ă, brașoveni, -e, adj., s. m. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau județul Brașov. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau județul Brașov. 3. S. m. (Înv.) Negustor care vindea mărfuri de Brașov. – Brașov (n. pr.) + suf. -ean.

BRAȘOVEÁNCĂ, brașovence, s. f. 1. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Brașov. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Brașov. 2. Ladă de zestre. 3. Căruță sau trăsură mare cu coviltir. – Brașovean + suf. -că.

BRAȘOVENÍE, brașovenii, s. f. (Înv.) Marfă de Brașov; prăvălie unde se vindea astfel de marfă. – Brașovean + suf. -ie.

BRAȚ, brațe, s. n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ◊ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ◊ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. (A primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = (a primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în brațe = a apăra, a susține, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brațe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mișcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanța de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 7. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. ◊ Braț mort = ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – Lat. brachium.

BRAȚÉTĂ s. f. (Fam.; în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. – Din it. [a] bracetto (modificat după braț).

BRAUNÍT s. n. Oxid de mangan cu luciu semimetalic, constituind un important minereu de mangan. – Din fr. braunite.

BRAV, -Ă, bravi, -e, adj., s. m. 1. Adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț. 2. S. m. (Rar) Asasin, tâlhar (aflat de obicei în slujba unui potentat) care teroriza și omora pentru bani; spadasin plătit. – Din fr. brave, it. bravo.

BRAVÁ¹, bravez, vb. I. Tranz. A înfrunta bărbătește, vitejește (o primejdie). ♦ A se expune în mod inutil unei primejdii. – Din fr. braver.

BRÁVA² interj. v. bravo.