Toate definitiile

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.

BREÁBĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.

BREAKFAST s. n. Micul dejun. [Pr.: brécfăst] – Cuv. engl.

BREÁSLĂ, bresle, s. f. 1. (În societatea medievală) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, creată pentru apărarea intereselor comune; organizație închisă a meșterilor. 2. Nume dat organizațiilor profesionale formate din muncitori și patroni; corporație. 3. Meserie; p. ext. profesiune. 4. (Înv.) Trupă de soldați recrutată din breslași (1) și din diferite categorii ale burgheziei. – Din sl. bratĩstvo.

BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Deștept, isteț, grozav. – Din bg. breaz.

BREÁZĂ s. f. art. (În sintagma) Ca la breaza = dans popular românesc răspândit în zona subcarpatică munteană, și în sudul Ardealului, cu ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din n. pr. Breaza.

BREB, brebi, s. m. Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Din sl. bebrŭ.

BREBENEÁ, brebenele, s. f. (Bot.; reg.) Brebenel. – Breabăn + suf. -ea.

BREBENÉL, brebenei, s. m. Numele mai multor specii de plante erbacee, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui, care înfloresc primăvara (Corydalis); breabăn (2), brebenea. – Breabăn + suf. -el.

BREBENÓC, brebenoci, s. m. (Bot.; reg.) Saschiu. – Din ucr. bervinok.

BREC¹, brecuri, s. n. Trăsură ușoară cu patru roți, de obicei neacoperită, cu capra înaltă, având două bănci așezate față în față în lungul sau în latul trăsurii. – Din fr., engl. break.

BREC², brecuri, s. n. 1. Comandă dată de către arbitrul unui meci de box atunci când loviturile nu sunt regulamentare și la care boxerii sunt obligați să facă câte un pas înapoi pentru a se distanța unul de altul. 2. Punct obținut de un jucător de tenis împotriva adversarului său atunci când acesta are serviciul. – Din engl. break.

BRÉCIE s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie.

BRÉGMĂ, bregme, s. f. Punct de întâlnire a oaselor parietale cu osul frontal, ocupat la nou-născut de fontanela anterioară. – Din fr. bregma.

BREI s. m. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. – Din bg. brei.

BRELÁN, brelanuri, s. n. (La anumite jocuri de cărți) Grup de trei cărți de aceeași valoare și de culori diferite. – Din fr. brelan.

BRELÓC, brelocuri, s. n. Mică podoabă sau amuletă care se poartă atârnată la gât, la ceas sau la brățară. – Din fr. breloque.

BRÉMZĂ, bremze, s. f. Plan înclinat cu dispozitiv de frânare pe care circulă vagonetele de mină. – Din germ. Bremse.

BRESLÁȘ, breslași, s. m. 1. Membru al unei bresle (1). 2. (Înv. și reg.) Meseriaș; p. ext. slujbaș. 3. (Înv.) Soldat care făcea parte dintr-o breaslă (4).- Breaslă + suf. -aș.

BRÉȘĂ, breșe, s. f. 1. Culoar în barajele sau în obstacolele construite de inamic, în scopul trecerii trupelor. ♦ Spărtură în zidul unei fortificații; străpungere făcută în dispozitivul de luptă al inamicului. 2. Spărtură într-un gard, într-un zid, într-o îndiguire etc. – Din fr. brèche.

BRETEÁ, bretele, s. f. 1. (La pl.) Obiect de îmbrăcăminte bărbătească confecționat din două fâșii de elastic, pânză, piele etc. care se trec peste umeri, prinzându-se în fată și în spate de pantaloni pentru a-i susține. 2. Fâșie de pânză, mătase, panglică etc. cu care sunt prevăzute unele obiecte de îmbrăcăminte spre a le susține pe umeri. – Refăcut din pl. bretele (< fr. bretelles).

BRETÉLĂ, bretele, s. f. Sistem de ramificație de cale ferată așezat între două linii paralele, constituit din două linii diagonale încrucișate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta în ambele sensuri. – Din fr. bretelle.

BRETÉSĂ, bretese, s. f. 1. Lucrare de fortificație medievală care întărea altă fortificație. 2. Armătură mobilă a coifului care apăra nasul. – Din fr. bretesse.

BRETÓN¹, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.

BRETÓN², -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne (Franța), descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor² (1), privitor la bretoni². 3. S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni² (1). – Din fr. breton.

BRÉVĂ, breve, s. f. Scrisoare papală, mai puțin solemnă decât bula. – Din it. brève.

BREVÉT, brevete, s. n. Document oficial acordat de o autoritate (de stat) prin care se conferă unei persoane o distincție, o calitate în virtutea căreia are anumite drepturi speciale. ◊ Brevet de invenție = document pe care organul de stat competent îl eliberează inventatorului sau persoanei căreia acesta i-a transmis drepturile sale și prin care se recunoaște dreptul acestora de a exploata exclusiv invenția un anumit timp; patentă. – Din fr. brevet.

BREVETÁ, brevetez, vb. I. Tranz. A recunoaște o invenție printr-un brevet; a patenta. – Din fr. breveter.

BREVETÁRE, brevetări, s. f. Faptul de a breveta. – V. breveta.

BREVETÁT, -Ă, brevetați, -te, adj. (Despre invenții) care a fost recunoscut printr-un brevet; patentat (1). – V. breveta.