Toate definitiile

BRONHORÉE s. f. Secreție și expectorație abundente, frecvente în astmul bronșic, în bronșita cronică și în alte afecțiuni respiratorii. – Din fr. bronchorrhée.

BRONHOSCÓP, bronhoscoape, s. n. Instrument medical care servește la efectuarea unei bronhoscopii. – Din fr. bronchoscope.

BRONHOSCOPÍE, bronhoscopii, s. f. Examinare vizuală a bronhiilor cu ajutorul bronhoscopului. – Din fr. bronchoscopie.

BRONHOSPÁSM, bronhospasme, s. n. Contracție, spasm al bronhiilor, provocat de tuse, efort etc. – Din fr. bronchospasme.

BRONHOTOMÍE, bronhotomii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în tăierea unei bronhii. – Din fr. bronchotomie.

BRONȘECTAZÍE, bronșectazii, s. f. Dilatare permanentă a bronhiilor în urma unei scleroze pulmonare. – Din fr. bronchectasie.

BRONȘÍTĂ, bronșite, s. f. Boală a căilor respiratorii care constă în inflamarea mucoasei bronhiilor și care se manifestă prin tuse. – Din fr. bronchite.

BRONȘÍTIC, -Ă, bronșitici, -ce, adj. Care aparține bronșitei, privitor la bronșită; care suferă de bronșită. – Din fr. bronchitique.

BRONTOZÁUR, brontozauri, s. m. Gen de reptile uriașe din ordinul dinozaurienilor, cu capul mic, cu gâtul foarte lung, cu picioarele scurte, cilindrice, terminate cu câte cinci degete, care a trăit în era secundară. – Din germ. Brontosaurus, fr. brontosaure.

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î. cr. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

BRONZÁ, bronzez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de bronz sau de vopsea de bronz. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni arămiu, negru la piele, datorită soarelui; a (se) înnegri, a (se) pârli. – Din fr. bronzer.

BRONZÁJ, bronzaje, s. n. (Rar) Bronzare. – Din fr. bronzage.

BRONZÁRE, bronzări, s. f. Faptul de a (se) bronza. – V. bronza.

BRONZÁT, -Ă, bronzați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Acoperit cu un strat de bronz sau de vopsea de bronz. 2. (Despre oameni) Cu pielea înnegrită de soare; pârlit². – V. bronza. Cf. fr. bronzé.

BRONZÍT s. n. Varietate de piroxen și oxid de fier, având culoarea brună-gălbuie, asemănătoare cu a bronzului. – Din fr. bronzit.

BROSCÁRIȚĂ, broscarițe, s. f. Denumire dată mai multor specii de plante erbacee acvatice cu flori hermafrodite, albe-verzui, dispuse în spice; notătoare (Potamogeton). – Broască + suf. -ariță.

BROSCĂRÉSC, -EÁSCĂ, broscărești, adj. (Rar) Al broaștelor, de broaște; broștesc. – Broască + suf. -ăresc.

BROSCĂRÍE, broscării, s. f. Loc sau apă (stătătoare) cu multe broaște; mulțime de broaște. – Broască + suf. -ărie.

BROSCĂRÍȚĂ, broscărițe, s. f. Plantă erbacee acvatică cu flori verzui; iarba șarpelui, limba-apei (Triglochin palustris). – Broască + suf. -ăriță.

BROSCÓI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (1). 2. Masculul broaștei (1). 3. (Glumeț) Epitet dat unui copil mic. – Broască + suf. -oi.

BROSCÚȚ, broscuți, s. m. (Rar) Pui (mascul) de broască (1). – Din broscuță (derivat regresiv).

BROSCÚȚĂ, broscuțe, s. f. Diminutiv al lui broască (1). – Broască + suf. -uță.

BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.

BROȘÁRE, broșări, s. f. Acțiunea de a broșa; broșat¹, legat¹. – V. broșa.

BROȘÁT¹ s. n. Broșare. – V. broșa.

BROȘÁT², -Ă, broșați, -te, adj. (Despre broșuri, cărți, caiete etc.) Cu cojile sau foile așezate și legate împreună (într-o copertă moale). – V. broșa.

BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.

BROȘTÉSC, -EÁSCĂ, broștești, adj. (Rar.) Broscăresc. – Broască + suf. -esc.

BROȘÚRĂ, broșuri, s. f. Lucrare tipărită sub formă de carte, care cuprinde un număr redus de foi; filadă. ♦ (Înv.) Fasciculă. – Din fr. brochure.

BROȘURÍCĂ, broșurele, s. f. Diminutiv al lui broșură. – Broșură + suf. -ică.