Toate definitiile
BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau buștean (de arbore); spec. butuc de viță de vie. 2. Butuc (al roții carului). – Et. nec.
BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
BUCIUMÁRE, buciumări, s. f. Acțiunea de a buciuma și rezultatele ei. – V. buciuma.
BUCIUMÁȘ, -Ă, buciumași, -e, s. m. și f. Persoană care buciumă. – Bucium1 + suf. -aș.
BUCIUMĂTÓR, -OÁRE, buciumători, -oare, adj. (Rar) Care buciumă. – Buciuma + suf. -ător.
BUCLÁ, buclez, vb. I. 1. Tranz. Și refl. A(-și) răsuci părul în bucle; a (se) cârlionța; a (se) ondula.2. Tranz. A face o buclă firului de țesut pentru a forma un ochi de tricotat. – Din fr. boucler.
BUCLÁJ, buclaje, s. n. Totalitatea buclelor de pe pielea unui miel. ♦ Forma, mărimea și structura buclelor unei pielicele de miel. – Din fr. bouclage.
BUCLÁRE, buclări, s. f. Acțiunea de a (se) bucla. – V. bucla.
BUCLÁT, -Ă, buclați, -te, adj. (Despre păr) Cu bucle; cârlionțat, ondulat. – V. bucla. Cf. fr. bouclé.
BÚCLĂ, bucle, s. f. I. 1. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cârlionț. 2. Porțiune de fir textil, răsucită în timpul tricotării, în formă de buclă (I 1). II. 1. Curbă dintr-un drum în serpentină. ♦ Cot al unui curs de apă. 2. Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu. 3. (În sintagma) Buclă digitală = aparat electronic folosit pentru redarea infinită a unei secvențe sonore înregistrate. – Din fr. boucle.
BUCLÉ, bucleuri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Țesătură de bumbac, de lână, de fibră sintetică etc., cu aspect buclat. 2. Adj. invar. (Despre fibre și țesături) Cu firul creț sau cu noduri. 3. S. n. Fir creț. – Din fr. bouclé.
BUCLÚC, buclucuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Situație neplăcută, încurcată. În care se află cineva; belea, încurcătură, necaz. ♦ Ceartă, discordie. 2. (Reg.; la pl.) Obiecte (neînsemnate, fără mare valoare) pe care le posedă cineva, care formează bagajul lui. [Var.: (reg.) boclúc s. n.] – Din tc. bokluk.
BUCLUCÁȘ, -Ă, buclucași, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care provoacă, creează buclucuri (1), care caută ceartă cu orice preț. – Bucluc + suf. -aș.
BUCOÁVNĂ, bucoavne, s. f. (Înv.) Abecedar (cu caractere chirilice); p. gener. carte veche tipărită cu litere chirilice. – Din sl. azŭbukovĩno.
BUCÓLIC, -Ă, bucolici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De păstor, păstoresc, pastoral; p. ext. de la țară, câmpenesc, rustic, idilic. 2. S. f. Mic poem pastoral; eglogă, idilă. – Din fr. bucolique, lat. bucolica.
BUCOLÍSM s. n. Caracter bucolic. – Bucol[ic] + suf. -ism.
BUCOVINEÁN, -Ă, bucovineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Bucovinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bucovinei sau populației ei, privitor la Bucovina sau la populația ei. – Bucovina (n. pr.) + suf. -ean.
BUCOVINEÁNCĂ, bucovinence, s. f. Femeie care face parte din populația Bucovinei sau este originară de acolo. – Bucovinean + suf. -că.
BUCRÁNIU, bucranii, s. n. (Arhit.) Motiv ornamental reprezentând un cap de bou împodobit cu ghirlande de flori, panglici etc. – Din fr. bucrane.
BUCSẮU s. m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albăstrui, cu frunze simple și cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Spartium junceum). – Cf. lat. buxus.
BÚCȘĂ, bucșe, s. f. Bucea (1). – Din ucr. bukșa.
BUCȘÍ, bucșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A îndesa, a umple până la refuz. 2. A-l podidi (sângele). – Et. nec.
BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; a se îmbucura. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Cf. alb. bukur.
BUCUREȘTEÁN, -Ă, bucureșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul București. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul București. – București (n. pr.) + suf. -ean.
BUCUREȘTEÁNCĂ, bucureștence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul București. ♦ Locuitoare din municipiul București. – Bucureștean + suf. -că.
BUCURÍE, bucurii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească. ◊ Loc. adv. Cu bucurie sau cu toată bucuria = (foarte) bucuros. 2. (Concr.) Ceea ce bucură pe cineva. – Bucura + suf. -ie.
BUCURÓS, -OÁSĂ, bucuroși, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflectă bucuria: p. ext. vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros să... (sau când, dacă...) = a prefera să... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu plăcere, din toată inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politețe) Cu plăcere! mă rog! – Bucura + suf. -os.
BUCVÁRIU, bucvarii, s. n. Un fel de bucoavnă. – Din sl. bukvari.
BUDÁ, budez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ține la distanță, a-și exprima nemulțumirea (față de cineva) printr-o atitudine indiferentă sau morocănoasă. – Din fr. bouder.
BUDALÁ s. m. sg. (Turcism înv.) Om prost, nătărău. – Din tc. budala.