Toate definitiile

BUDÁNĂ, budane, s. f. (Reg.) Butoi cu capacitate mare; zăcătoare (II 1). – Budăi + suf. -ană.

BÚDĂ, bude și buzi, s. f. (Reg.) 1. Construcție de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori. 2. Prăvălioară. 3. Closet (rudimentar). – Din rus., pol., magh. buda.

BUDẮI, budăie, s. n. (Reg.) 1. Vas din doage, de forma unui trunchi de con, în care se păstrează laptele, se duc bucatele la câmp, se țin băuturi etc. 2. Trunchi scobit, întrebuințat ca ghizd la fântână. – Din magh. bödön.

BUDGÉT s. n. v. buget¹.

BUDGETÁR, -Ă adj. v. bugetar.

BUDIHÁCE, budihace, s. f. (Reg.) Monstru, pocitanie. -Et. nec.

BUDÍNCĂ, budinci, s. f. 1. Preparat culinar făcut din făină (sau paste făinoase), orez, ouă, lapte etc., adesea îndulcit, și copt în cuptor. 2. Mâncare făcută din legume (tăiate mărunt), brânză etc. coapte în cuptor. – Din fr. pudding, pouding, engl. pudding.

BUDÍSM, s. n. Religie apărută în India în sec. V-VI î. cr. și atribuită lui Buddha, care consideră viața un izvor de suferințe și de iluzii, propovăduind renunțarea la orice plăceri. – Din fr. bouddhisme.

BUDÍST, -Ă, budiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține budismului, privitor la budism. 2. S. m. și f. Adept al budismului. – Din fr. bouddhiste.

BUDOÁR, budoare, s. n. Cameră intimă a unei femei. – Din fr. budoir.

BUF¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF² s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice. – Et. nec.

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric ușor. ♦ (Despre actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă³; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe³. – Din fr. bouffe.

BUFÁNT, -Ă, bufanți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte sau despre părți ale ei) Înfoiat, larg, cu bufă. – Din fr. bouffant.

BÚFĂ, bufe, s. f. Cută îndoită, fald la un obiect de îmbrăcăminte. – Cf. it. buffa.

BUFÉT, bufete, s. n. 1. Dulap de sufragerie sau de bucătărie în care se țin vesela, tacâmurile etc. 2. Local mic sau loc special amenajat unde se servesc mâncăruri (reci), băuturi etc. 3. Mâncăruri care se servesc la un bufet (2). – Din fr. bufet.

BUFETIÉR, -Ă, bufetieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce un bufet (2) sau servește la un bufet. [Pr.: -ti-er] – Din fr. buffetier.

BUFÉU, bufeuri, s. n. Răbufnire subită, puternică și trecătoare de febră, puls accelerat, palpitații, enervare, stare de rău etc., provocate de diverse tulburări organice. ♦ Aer care iese pe gură. ♦ Mișcare bruscă și trecătoare, acces, răbufnire. – Din fr. bouffée.

BUFLÉI, buflei, s. m. (Fam. și glumeț) Copil sau pui de animal gras, dolofan. – Et. nec.

BÚFNĂ, bufne, s. f. (Ornit.; rar) Bufniță. [Var.: búhnă s. f.] – Formație onomatopeică.

BUFNEÁLĂ, bufneli, s. f. (Rar) Bufnitură. – Bufni + suf. -eală.

BÚFNET, bufnete, s. n. Bufnitură. – Bufni + suf. -et.

BUFNÍ, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.). 2. Intranz. (În expr.) A bufni în (sau de) râs (ori plâns) sau (tranz.) a-l bufni râsul (ori plânsul) = a începe să râdă (sau să plângă) brusc, zgomotos, fără să se poată stăpâni. 3. Intranz. A bombăni supărat, rău dispus. 4. Tranz. A izbi cu putere. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Buf¹ + suf. -ni.

BUFNÍRE, bufniri, s. f. Acțiunea de a bufni și rezultatul ei. – V. bufni.

BUFNÍT s. n. Bufnitură. – V. bufni.

BUFNITÚRĂ, bufnituri, s. f. Faptul de a bufni; zgomot înfundat produs de o cădere, izbire, explozie etc.; bufnit, bufnet, bufneală. – Bufni + suf. -tură.

BÚFNIȚĂ, bufnițe, s. f. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, având penajul de culoare brună-ruginie cu dungi negre și galbene, cap mare și ochi galbeni-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buhă, bufnă (Bubo bubo). – Bufnă + suf. -iță.

BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic buf³ într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

BUFONÁ, bufonez, vb. I. Intranz. A spune sau a face bufonerii. – Din fr. bouffonner.

BUFONÁDĂ, bufonade, s. f. (Rar) Bufonerie. – Din it. buffonata.