Toate definitiile

BUFONERÍE, bufonerii, s. f. Vorbă, glumă, gest de un comic grotesc; bufonadă. – Din fr. bouffonerie.

BUFT, bufturi, s. n. (Reg.) Pântece, burtă (de animal sau de om). – Et. nec.

BÚFTEA s. m. invar. (Fam. și glumeț) Om sau copil gras. – Buft + suf. -ea.

BÚGED, -Ă, bugezi, -de, adj. (Reg., despre obrazul oamenilor) Buhăit, umflat, puhav. [Var.: búget, -tă, adj.] – Lat. *buccidus (< bucca).

BUGÉT¹, bugete, s. n. Bilanț al veniturilor și cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi etc. pe o perioadă determinată. ♦ Totalitatea prevederilor de venituri și cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumită perioadă. [Var.: (rar) budgét s. n.] – Din fr. budget.

BÚGET² adj. v. buged.

BUGETÁR, -Ă, bugetari, -e, adj. Care aparține bugetului¹, privitor la buget¹, prevăzut în buget¹, de buget 1. ◊ Instituție bugetară = instituție ale cărei cheltuieli sunt acoperite în întregime sau parțial de la buget¹. An (sau exercițiu) bugetar = perioadă de timp (de un an) pentru care se întocmește și se execută bugetul¹ unui stat. [Var.: (rar) budgetár, -ă adj.] – Din fr. budgétaire.

BUGETIVÓR, -Ă, bugetivori, -e, adj. (Peior.) Care trăiește în mod parazitar din bugetul¹ statului. – Din fr. budgétivore.

BÚGLĂ bugle, s. f. Trompetă din piele care emite un sunet mai moale și mai plăcut decât cel emis de corn. ♦ (La pl.) Nume generic dat instrumentelor de suflat din alamă. – Din fr., engl. bugle.

BUH s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... – Et. nec.

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BÚHAV, -Ă adj. v. puhav.

BÚHĂ, buhe, s. f. 1. (Ornit.) Bufniță. 2. (Entom.; în compusele) Buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). – Formație onomatopeică.

BUHĂÍ¹, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

BUHĂÍ², buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. – Din buhai.

BUHĂIÁLĂ¹, buhăieli, s. f. (Rar) Faptul de a se buhăi¹. – Buhăi¹ + suf. -eală.

BUHĂIÁLĂ², buhăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a buhăi². – Buhăi² + suf. -eală.

BUHĂÍT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Despre oameni, despre fața lor etc.) Umflat (de boală, de băutură, de somn etc.); puhav, buhos (2), buged. – V. buhăi¹.

BÚHNĂ s. f. v. bufnă.

BUHÓS, -OÁSĂ, buhoși, -oase, adj. 1. Ciufulit, zbârlit; cu părul zbârlit (ca bufnița). 2. (Rar) Buhăit. – Buhă + suf. -os.

BUHÚR, buhururi, s. n. (Înv.) Stofă de lână fină sau de mătase. – Din tc. buhur.

BUHURDÁR, buhurdaruri, s. n. (Înv.) Vas (de metal) folosit la afumat cu miresme. – Din tc. buhurdar.

BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. A da năvală, a năvăli, a se înghesui. – Cf. scr. bujati.

BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

BUIANDRÚG, buiandrugi, s. m. Element de construcție alcătuit dintr-o grindă de beton armat, de zidărie, de metal sau de lemn, așezată deasupra unei porți, a unei uși, a unei ferestre etc. pentru a susține porțiunea de zidărie de deasupra acestora. – Et. nec.

BUICÍ, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-i-ci] – Din buiac.

BUIESTRÁȘ, buiestrași, adj., s. m. (Cal) care merge în buiestru (1); buiestru (2). – Buiestru + suf. -aș.

BUIÉSTRU, -IÁSTRĂ, buieștri, -iestre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec.

BUIMÁTIC, buimatici, -ce, adj. (Rar) Buimac. – Buim[ac] + suf. -atic.