Toate definitiile
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Buimăci + suf. -eală.
BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.
BUIMĂCÍRE, buimăciri, s. f. Faptul de a (se) buimăci; buimăceală. – V. buimăci.
BUIMĂCÍT, -Ă, buimăciți, -te, adj. Buimac. – V. buimăci.
BUIURDISÍ, buiurdisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A transmite oficial un ordin, o cerere, o plângere etc. unei autorități inferioare; a întări printr-un decret. [Pr.: bu-iur-] – Din buiurdiu (înv. „decret” < tc.).
BÚJDĂ, bujde, s. f. (Reg.) Cocioabă. – Et. nec.
BUJDÍ, bujdesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A țâșni, a năvăli. – Cf. magh. buzdúlni.
BÚJENIȚĂ, bujenițe, s. f. (Reg.) Carne afumată. – Din ucr. buženycja.
BUJÍE, bujii, s. f. Piesă prevăzută cu doi electrozi între care se produce scânteia electrică necesară aprinderii amestecului carburant din motoarele cu explozie. – Din fr. bougie.
BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor de grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor de câmp) are flori roșii ca sângele (Paeonia). ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.
BUJORÁȘ, bujorași, s. m. Bujorel (1). – Bujor + suf. -aș.
BUJORÉL, bujorei, s. m. 1. Diminutiv al lui bujor; bujoraș. 2. Mică plantă erbacee cu frunze lunguiețe și ovale și cu flori mari, purpurii; gemănariță (Orchis papilionacea). – Bujor + suf. -el.
BÚLĂ, bule, s. f. 1. Bășică de aer sau de gaz aflată în masa unui lichid sau a unui solid. 2. Sferă, glob (mic) de metal, de sticlă etc. 3. (În antichitate și în evul mediu) Pecete de aur, de argint sau de plumb, care se atașa unui act pentru a-l autentifica; p. ext. act care purta o astfel de pecete. ◊ Bulă papală = act oficial emis de papi. – Din fr. bulle, lat. bulla.
BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă), cu un înveliș membranos uscat. 2. (În sintagmele) Bulb pilos = partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. Bulb rahidian = segment interior al creierului, în forma unei umflături, situat între măduva spinării și protuberanța creierului. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb aortic = dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, existentă la pești și la batracieni. 3. Obiect, umflătură etc. care are forma unui bulb (1). – Din fr. bulbe, lat. bulbus.
BULBÁR, -Ă, bulbari, -e, adj. 1. (Bot.) Referitor la bulb (1). 2. (Anat.) Referitor la bulbul (2) rahidian. – Din fr. bulbaire.
BULBIFÉR, -Ă, bulbiferi, -e, adj. (Bot.) Care produce bulbi. – Din fr. bulbifère.
BULBIFÓRM, -Ă, bulbiformi, -e, adj. Care este în formă de bulb. – Din fr. bulbiforme.
BULBÍL, bulbili, s. m. Lăstar mic cu frunzișoare ca niște solzi, care se formează pe tulpină sau lângă rădăcina unor plante. – Din fr. bulbille.
BULBOÁCĂ, bulboace, s. f. (Reg.) Vâltoare. – Cf. bulbuc.
BULBOÁNĂ, bulboane, s. f. Adâncitură într-un râu, unde apa formează un vârtej; vâltoare, bulboacă. – Cf. bulbuc.
BULBÓS, -OÁSĂ, bulboși, -oase, adj. 1. Care are bulb (1). 2. De forma unui bulb (1). – Bulb + suf. -os.
BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.
BULBUCÁT, -Ă, bulbucați, -te, adj. Ieșit în afară, formând o proeminență; umflat. ♦ (Despre ochi) Larg deschis, holbat. – V. bulbuca.
BULBUCĂTÚRĂ, bulbucături, s. f. Proeminență rotunjită, protuberanță. – Bulbuca + suf. -ătură.
BULBUCEÁLĂ, bulbuceli, s. f. Faptul de a bulbuci; zgomot produs de apă, când face bulbuci (I 1). ♦ (Concr.) Mulțime de bulbuci (I 1). – Bulbuci + suf. -eală.
BULBUCÍ, pers. 3 bulbucește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre apă) A face bulbuci (I 1); a (se) bulbuca (2). – Din bulbuc.
BÚLCĂ, bulci, s. f. (Reg.) Franzelă; chiflă. – Din ucr. bulka.
BULDÓG, buldogi, s. m. Rasă de câini cu trupul îndesat, cu cap mare, bot turtit, falca de jos proeminentă și cu labe scurte și groase; mops. [Acc. și: búldog] – Din fr. bouledogue.
BULDÓZER, buldozere, s. n. 1. Mașină alcătuită dintr-un tractor pe șenile, prevăzut în față cu o lamă puternică, folosită pentru săparea și nivelarea terenurilor, pentru transportarea pe distanțe mici a pământului, deszăpezirea șoselelor, etc. 2. Presă orizontală de matrițat și de îndoit la cald. – Din engl., fr. bulldozer, rus. bul'dozer.