Toate definitiile
BUNIȘÓR, -OÁRĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun; bunuț, bunicel. Bun + suf. -ișor.
BUNÍȚĂ, bunițe, s. f. Bunică. – Bună + suf. -iță.
BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. – Din pol., rus. bunt.
BUNTÁȘ, buntași, s. m. (Înv. și reg.) Conspirator, rebel. – Bunt + suf. -aș.
BUNÚȚ, -Ă, bunuți, -e, adj. (Pop. și fam.) Bunișor. ◊ Expr. Bun-bunuț = foarte bun. – Bun + suf. -uț.
BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.
BURÁ1, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. – Din bură.
BURÁ2, burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.
BURÁCĂ, burăci, s. f. (Reg.) Negură groasă, deasă. – Cf. bură.
BURÁJ s. n. Burare. – Din fr. bourrage.
BURANGÍC s. n. v. borangic.
BURÁRE, burări, s. f. Acțiunea de a bura2; buraj. ◊ Burarea căii = îndesare manuală sau cu mijloace mecanizate a balastului sub traversele unei linii de cale ferată. – V. bura2.
BURÁT, burate, s. n. Aparat format dintr-o sită centrifugă, folosit pentru cernerea făinii de cereale. – Din fr. burat.
BURÁTEC s. m. v. buratic.
BURÁTIC, buratici, s. m. (Reg.) Broatec. [Var.: burátec s. m.] – Contaminare între bură și broatec.
BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.
BÚRBĂ, burbe, s. f. Rămășiță sau drojdie rezultată după limpezirea mustului și constituită din pielițe, bobițe sfărâmate, codițe etc. – Din fr. bourbe.
BÚRCĂ1, burci, s. f. (Reg.) Bundă (1). – Din ucr. burka.
BÚRCĂ2, burci, s. f. (Reg.) Turtă din mălai care se coace pe vatră, în spuză. – Et. nec.
BURCUȘOÁRĂ, burcușoare, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui burcă1. – Burcă + suf. – ușoară.
BURDÁC, burdace, s. n. (Reg.) Urcior cu gura strâmtă și cu dop. – Et. nec. Cf. bărdac.
BURDIHÁN s. n. v. burduhan.
BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile, descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinși de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.] – Et. nec.
BURDÚH s. n. v. burduf.
BURDUHÁN, burduhane, s. n. (Pop.) Stomacul animalelor rumegătoare; burduf (6); p. ext. burtă (1); bârdan [Var.: burdihán s. n.] – Burduh + suf. -an.
BURDUHĂNÓS, -OÁSĂ, burduhănoși, -oase, adj. (Fam.; adesea substantivat) Burtos. – Burduhan + suf. -os.
BURDUHÓS, -OÁSĂ, burduhoși, -oase, adj. Burtos. – Burduh + suf. -os.
BURDÚȘ s. n. v. burduf.
BURDUȘEÁLĂ, burdușeli, s. f. Faptul de a (se) burduși. – Burduși + suf. -eală.
BURDUȘÉL, burdușele, s. n. Burduf (1) mic. – Burduș + suf. -el.