Toate definitiile

BROTÁC, brotaci, s. m. (Zool.) Broatec. – Probabil refăcut din brotăcel (după modelul lui gândac – gândăcel etc.).

BROTÁN, brotani, s. m. (Reg.) Broatec. – Brot[ac] + suf. -an.

BROTĂCÉL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac; răcănel. 2. (Ornit.; rar) Florinte. – Brotac + suf. -el.

BROWNING, browninguri, s. n. Revolver cu încărcător automat. [Pr.: bráuning] – Cuv. engl.

BRR interj. I. 1. Exclamație pe care o scoate cel căruia îi este frig; bruh. 2. Exclamație care exprimă spaima. 3. Exclamație care exprimă dezgustul sau greața. II. Exclamație cu care oile sunt îndemnate la mers. III. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul tobei. – Onomatopee.

BRUCELÓZĂ, bruceloze, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă (a vitelor și a oamenilor), care se manifestă la om prin febră mare, transpirație, mărirea splinei etc. – Din fr. brucellose.

BRUCÍNĂ s. f. Alcaloid foarte toxic, extras din nuca vomică, cu proprietăți și utilizări în medicină și în farmacie. – Din fr. brucine.

BRÚDINĂ, brudine, s. f. (Reg.) Bac¹ (1). ♦ Taxă pentru trecerea apei pe un bac¹. – Din scr. brodina.

BRUDÍU, -ÍE, brudii, adj. (Reg.) Tânăr, nevârstnic; p. ext. fără judecată; brudnic. – Et. nec.

BRÚDNIC, -Ă, brudnici, -ce, adj. (Reg.) Brudiu. – Brud[iu] + suf. -nic.

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). – Et. nec.

BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.

BRUFTUIÁLĂ, bruftuieli, s. f. (Reg. și fam.) Faptul de a bruftui. ♦ Bătaie dată cuiva. [Pr.: -tu-ia-. – Var.: bruftuluiálă s. f.] – Bruftui + suf. -eală.

BRUFTUÍRE, bruftuiri, s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a bruftui. – V. bruftui.

BRUFTULUÍ vb. IV. v. bruftui.

BRUFTULUIÁLĂ s. f. v. bruftuială.

BRUH interj. Brr (I 1). – Onomatopee.

BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] – Din fr. brouiller.

BRUIÁJ s. n. Faptul de a bruia. [Pr.: bru-iaj] – Din fr. brouillage.

BRUIÁT, -Ă, bruiați, -te, adj. (Despre posturi de radioemisie) Perturbat prin zgomote. [Pt.: bru-iat] – V. bruia.

BRUIÉRE s. f. Acțiunea de a bruia. [Pr.: bru-ie-] – V. bruia.

BRUIÓN, bruioane, s. n. (Livr.) Ciornă, concept. [Pr.: bru-ion] – Din fr. brouillon.

BRUM s. n. Perturbație care poate să apară într-un sistem de transmisie audio, manifestându-se ca un zgomot de frecvență joasă, suprapus semnalului util. – Din germ. Brummen.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă (1). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu brumă (1) sau cu ceva care seamănă cu bruma. – Din brumă.

BRUMÁR¹ s. m. (Pop.) Noiembrie. – Brumă + suf. -ar.

BRUMÁR² s. m. A doua lună (22 octombrie – 21 noiembrie) din calendarul republican francez (folosit între anii 1793 și 1806). – Din fr. brumaire.

BRUMÁT, -Ă, brumați, -te, adj. 1. (Adesea fig.) Acoperit de brumă (1). 2. (Rar) Brumăriu (1). 3. (Despre fructe, p. ext. despre plante) Acoperit cu un strat de brumă (3). – V. bruma.

BRUMÁTIC, -Ă, brumatici, -ce, adj. (Rar) Cu brumă; p. ext. friguros, geros. – Brumă + suf. -atic.

BRÚMĂ, brume, s. f. 1. Cristale de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă și care se depun pe plante, pe sol, pe obiecte. 2. (Pop.) Chiciură. 3. Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante). 4. Fig. Cantitate mică de... – Lat. bruma.

BRUMĂREÁ, brumărele, s. f. Numele a două plante erbacee ornamentale cu flori diferit și viu colorate și cu miros plăcut (Phlox paniculata și drummondi). – Brumă + suf. -ărea.