Toate definitiile
BREVIÁR, breviare, s. n. 1. Lucrare în care sunt expuse sumar noțiuni, date etc. dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde slujbele și rugăciunile pe care preoții și călugării catolici trebuie să le facă sau să le rostească la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. bréviaire, lat. breviarium.
BREVILÍN, -Ă, brevilini, -e, s. m. și f. Tip constituțional, în antropologie, caracterizat prin trup și membre scurte și groase. – Din fr. bréviligne.
BREVILOCVÉNT, adj. (Livr.) Scurt în expunere. – Din it. breviloquente.
BREVILOCVÉNȚĂ s. f. (Livr.) Însușirea de a fi brevilocvent. – Din it. breviloquenza.
BREZÁ, brezez, vb. I. (Reg.) Tranz. 1. A murdări, a păta. 2. A astupa cu lut spărturile din pereți înainte de a-i vărui. – Din breaz.
BREZÁIE, brezăi, s. f. 1. Joc cu caracter de pantomimă, asemănător cu capra sau cu turca, aparținând teatrului folcloric, întâlnit mai ales în Muntenia. 2. Personaj mascat, cu cap de animal sau de pasăre, îmbrăcat cu zeghe, împodobit cu panglici și petice colorate. – Et. nec.
BREZĂTÚRĂ, brezături, s. f. (Rar) 1. Pată albă pe fruntea vitelor. 2. Pată pe pereții caselor, formată de lutul cu care se astupă crăpăturile înainte de văruit. – Breza + suf. -ătură.
BRIÁ, briez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A se face remarcat prin calități excepționale (mai ales inteligență); a străluci, a se deosebi. [Pr.: bri-a] – Din fr. briller.
BRIÁNT, -Ă, brianți, -te, adj. (Franțuzism) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: bri-ant] – Din fr. brillant.
BRIANTÍNĂ s. f. Produs cosmetic gras, lichid sau de consistența unei paste, care servește pentru a da strălucire părului. [Pr.: bri-an-] – Var.: briliantínă s. f.] – Din fr. brillantine.
BRIÁNȚĂ s. f. (Franțuzism) Strălucire. [Pr.: bri-an-] – Din fr. brillance.
BRIBÓI, briboi, s. m. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori purpurii (Geranium silvaticum). – Et. nec.
BRIC1, bricuri, s. n. Navă cu două catarge, cu pânze pătrate și bompres, uneori și cu motor, folosită în trecut în scopuri militare. – Din fr. brick.
BRIC2 adj. invar., s. n. (Franțuzism) 1. Adj. invar. Cărămiziu. 2. S. n. Culoare cărămizie. – Din fr. brique.
BRICABRÁC, bricabracuri, s. n. (Franțuzism) Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate. – Din fr. bric-à-brac.
BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe lame care se închid, intrând între plăsele; brișcă1. – Din tc. biçak (influențat de brici).
BRICHETÁ, brichetez, vb. I. Tranz. A face brichete2 prin aglomerarea sau presarea materialelor mărunte sau pulverulente. – Din fr. briqueter.
BRICHETÁJ s. n. Brichetare. – Din fr. briquetage.
BRICHETÁRE, brichetări, s. f. Acțiunea de a bricheta; brichetaj. – V. bricheta.
BRICHÉTĂ1, brichete, s. f. Mic aparat (de buzunar) pentru aprins (țigările). – Din fr. briquet.
BRICHÉTĂ2, brichete, s. f. 1. Produs obținut prin brichetarea materialului mărunt sau pulverulent, în forme geometrice regulate (paralelipipedice, ovoidale etc.), în vederea transportului, a folosirii sau a prelucrării lui ulterioare. 2. (În sintagma) Brichetă furajeră = furaj combinat, în stare presată, folosit pentru hrana cabalinelor, bovinelor și ovinelor. – Din fr. briquette.
BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.
BRICÓLĂ, bricole, s. f. Mașină de război asemănătoare cu balista, folosită mai ales în evul mediu. – Din fr. bricole, it. briccola.
BRÍDĂ, bride, s. f. 1. Gaică prin care se petrece cordonul sau cu care se încheie o copcă. 2. Piesă metalică în formă de „U”, care face legătura între arcuri și osii. ♦ Piesă metalică în forma unei coroane circulare, care se aplică pe tuburi, la îmbinarea lor; marginea răsfrântă a capetelor tuburilor, servind la îmbinarea acestora. 3. (Med.) Aderență (1). – Din fr. bride.
BRIDGE s. n. Numele unui joc de cărți. [Pr.: brigi] – Din fr., engl. bridge.
BRIDGÍST, -Ă, bridgiști, -ste, s. m. și f. Jucător de bridge. [Pr.: brigíst] – Bridge + suf. -ist.
BRÍE, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.
BRIGÁDĂ, brigăzi, s. f. 1. Mare unitate militară, formată dintr-un număr variabil de regimente, batalioane și divizioane. 2. Formație (stabilă) de lucru, compusă din muncitori organizați adesea pe echipe și pe schimburi sau pe faze de operație, în vederea îndeplinirii unei sarcini de producție. 3. (În sintagma) Brigadă silvică = subunitate silvică formată din unul sau din mai multe cantoane, și condusă de un brigadier silvic. 4. (Ieșit din uz; în sintagma) Brigadă artistică = colectiv în cadrul mișcării artistice de amatori, care prezenta programe artistice (scurte) inspirate din viața colectivului din care făcea parte. – Din fr. brigade, rus. brigada.
BRIGADIÉR, -Ă, brigadieri, -e, s. m. și f. 1. Persoană care face parte dintr-o brigadă (2). 2. Tehnician din administrația pădurilor, care conduce o brigadă silvică. 3. (Înv.) General de brigadă. ♦ Caporal de artilerie sau de cavalerie. [Pr.: -di-er] – Din fr. brigadier.
BRIGÁND, briganzi, s. m. (Franțuzism) Tâlhar de drumul mare. – Din fr. brigand.