Toate definitiile

BRAVÁDĂ, bravade, s. f. Acțiune sau vorbă prin care bravezi pe cineva sau ceva; cutezanță, sfidare. – Din fr. bravade.

BRAVÍSSIMO interj. (Fam. și ir.) Exclamație care exprimă o aprobare, o laudă, o apreciere superlativă; excelent, foarte bine, extraordinar. – Var. (după alte surse) bravisimo. – Din it. bravissimo.

BRÁVO interj. Exclamație de aprobare (totală), de laudă sau de apreciere (însoțită de aplauze); foarte bine, excelent, minunat. [Var.: (pop.) bráva. (înv.) brávos interj.] – Din fr., it. bravo.

BRÁVOS interj. v. bravo.

BRAVÚRĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală, bărbăție. 2. Faptă vitejească, curajoasă; eroism. – Din fr. bravoure.

BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze. A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda. 2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor. 3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog¹. 4. Strat de legume sau de flori; răzor¹. 5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură. 6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. – Din sl. brazda.

BRAZILIÁN, -Ă, brazilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Braziliei sau care este originară de acolo; (la m. pl.) popor, națiune care trăiește în Brazilia. 2. Adj. Care aparține Braziliei sau brazilienilor (1), referitor la Brazilia sau brazilieni. [Pr.: -li-an] – Brazilia (n. pr.) + suf. -an.

BRAZÚRĂ, brazuri, s. f. Lipitură făcută cu un aliaj al cărui punct de topire este mai înalt de 400° C. – Din fr. brasure.

BRĂBÍN, brăbini, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene (Bunias orientalis). – Et. nec.

BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” < lat.) + suf. -ar.

BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile²; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile², alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac² + suf. -ui.

BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui. – V. brăcui.

BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. (Reg.) Care a devenit brac²; din care au rămas bracurile². – V. brăcui.

BRĂDĂȚÉL, brădățele, s. n. (Reg.) Brădet mic, tânăr. – Brădet + suf. -el.

BRĂDÉT, brădeturi, s. n. Pădure de brazi; brădiș. – Brad + suf. -et.

BRĂDIOÁRĂ, brădioare, s. f. (Ornit.) Ieruncă. [Pr.: -di-oa-] – Brad + suf. -ioară.

BRĂDÍȘ, brădișuri, s. n. 1. Brădet. 2. Numele unor plante erbacee acvatice cu tulpina lungă, subțire și foarte ramificată și cu frunzele în formă de ace (Ceratophyllum și Myriophyllum). ♦ Porțiune dintr-o apă acoperită cu această plantă. – Brad + suf. -iș.

BRĂDIȘÓR, brădișori, s. m. 1. Brăduț. 2. Nume dat unor specii de plante erbacee perene, cu tulpina culcată, acoperită cu frunze mici, aciculare, la subsuoara cărora se găsesc sporangi cu spori, răspândite în pădurile montane; pedicuță. – Brad + suf. -ișor.

BRĂDÚI, brădui, s. m. (Reg.) Brăduț. – Brad + suf. -ui.

BRĂDULÉȚ, brăduleți, s. m. 1. Brăduț. 2. Nume dat unui motiv de broderie care imită frunzele de brad (1). – Brad + suf. -uleț.

BRĂDÚȚ, brăduți, s. m. Diminutiv al lui brad; brădișor, brăduleț, brădui. – Brad + suf. -uț.

BRĂHNÍ, pers. 3 brăhnește, vb. IV. Intranz. (Despre căpriori și căprioare) A scoate un sunet răgușit și sacadat de spaimă. – Din ucr. brecháty.

BRĂHNÍT s. n. Faptul de a brăhni; sunetul pe care îl scot căpriorii și căprioarele când simt că sunt în pericol. – V. brăhni.

BRĂILEÁN, -Ă, brăileni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau județul Brăila. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau județul Brăila. [Pr.: bră-i-] – Brăila + suf. -ean.

BRĂILEÁNCĂ, brăilence, s. f. 1. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Brăila. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Brăila. 2. (Art.) Dans popular românesc asemănător cu hora, răspândit în jurul Brăilei; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: bră-i-] – Brăilean + suf. -că.

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile în vederea utilizării lor în scopuri tehnice. – Et. nec.

BRĂȚÁRĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă în formă de verigă, făcută din metal prețios sau din alt material și purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braț; brățea. 2. Manșetă brodată la mânecile cămășilor țărănești. 3. (Tehn.) Piesă de metal alcătuită din una sau mai multe bucăți, care se strânge în jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strânge o coloană; ornament ieșit în relief cu asemenea formă. – Lat. brachiale.

BRĂȚEÁ, brățele, s. f. (Reg.) Brățară (1). – Refăcut din pl. brățale (ieșit din uz < brățară).

BRĂȚIȘÓR, brățișoare, s. n. Diminutiv al lui braț. – Braț + suf. -ișor.

BRĂZDÁ, brăzdez, vb. I. Tranz., absol. și refl. 1. Tranz. și absol. A trage brazde (1) cu plugul; a brăzdui. 2. Tranz. și absol. (Despre roți, corăbii, fulgere etc.) A lăsa urmă, dâră. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre fața omului) A (se) zbârci, a (se) cuta, a (se) rida. 4. Tranz. Fig. (Despre ape curgătoare, forme de relief etc.) A străbate dintr-o parte în alta, de la un capăt la altul o regiune, o țară. – Din brazdă.