Toate definitiile
GHIUJ, ghiuji, s. m. (Reg., fam. și peior.) Om bătrân (și ramolit, neputincios). – Cf. alb. gjysh „bunic”.
GHIUJ s. v. babalâc, baccea, bătrân, căzătură, hodorog, moş, moşneag, ramolit.
ghiúj (ghiúji), s. m. – Bătrîn decrepit, ramolit. – Var. ghij, ghijan, ghijoi, ghijoc, bijog, bijoagă, ghijoagă. Probabil din sl. *gązĭ „creangă subțire”, cf. gînj. Semantismul se explică prin ideea de „îndoit, curbat”, cf. gînjia „a îndoi”, gînjui „a răsuci”; fonetismul pare a indica un împrumut de dată ulterioară lui gînj, cf. rus. guž „răchită”; dezvoltarea vocalică, așa ca în ghegă › ghioagă, ghin › ghionoi, chirăi › chiorăi, etc. Alb. ǵüš „bunic” (Meyer 143; Philippide, II, 714; DAR) provine din aceeași sursă, sau poate din rom. După părerea lui Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 1, este vorba de un dacic *ghiuga; după Popescu-Ciocănel, 31, ar trebui plecat de la per. ghauz „curtezană”, a cărui legătură nu se înțelege; iar după Lahovary 330, avem a face cu un cuvînt anterior indoeurop. Legătură cu hîj, s. m. (Mold., ghiuj), și vîj(oi), s. m. (Trans., ghiuj), nu este clară.
ghĭuj m. (cp. cu alb. ghĭuș, bunic). Iron. Ghijoĭ, bătrîn hodorogit. – Și ghĭoj, ghijoĭ și ghijog. În Trans. vîj (Rebr. 2, 90) și vîjoĭ.