Dictionar de sinonime
STIVUÍ vb. (rar) a stiva. (A ~ lăzile.)
STIVUÍRE s. (rar) stivaj, stivare. (~ lăzilor.)
STÂLCÍRE s. 1. v. strivire. 2. v. snopire. 3. deformare, denaturare, pocire, pocit, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scâlciere, stâlcit, stropşire, stropşit. (~ cuvintelor unei limbi, când vorbeşte.)
STÂLCÍT adj. 1. v. strivit, turtit, zdrobit, (pop.) stropşit, zobit. (Obiect ~ în picioare.) 2. v. snopit. 3. deformat, denaturat, pocit, schimonosit, scâlciat, stricat, stropşit, (fig.) schingiuit. (Forme lexicale ~; o pronunţare ~.)
STÂLCÍT s. v. stâlcire.
STÂLP s. 1. v. grindă. 2. (CONSTR.) par, parmac. (~ la un pridvor.) 3. v. braţ.
STÂLPÍ vb. v. aţinti, fixa, pironi, ţinti, ţintui.
STÂLP s. v. chingă, columnă, cracă, creangă, moş, ramură, stinghie, uşor.
STÂLPÁRE s. (BIS.) (pop.) mâţişor, (reg.) salcie.
STÂLPÁR s. v. direclie.
STÂNGÁCI adj. v. necorespunzător, neizbu-tit, nerealizat, nereuşit, nesatisfăcă-tor, prost, slab.
STÂNGÁCI adj. neajutorat, neîndemânatic, nepriceput, (livr.) inabil, (rar) neajutat, (reg.) natantol. (E tare ~, bietul băiat!)
STÂNCĂ s. (pop.) stană, (reg.) canara, (Transilv.) cârşie, (prin Olt. şi Ban.) janţ. (O ~ uriaşă de bazalt.)
STÂNCĂ s. v. piatră, rocă.
STÂNĂ s. târlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, căşărie, colibă, mandră, mutare, odalâc, sălaş, (prin Transilv., Ban. şi vestul Munt.) staul. (O ~ de oi, la munte.)
STÂMPÍ vb. v. conteni, înceta, întrerupe, opri.
STÂMPĂRÁ vb. v. astâmpăra, calma, domoli, linişti, potoli, tempera.
STÂLPUŞÓR s. v. mănuşă.
STÂLPUL s. art. v. steaua polară.
STÂLPULÉŢ s. v. stâlpişor.
STÂLPUŞÓR s. v. stâlpişor.
STÂLPÍT adj. v. aţintit, fixat, împietrit, încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, pironit, ţeapăn, ţintit, ţintuit.
STÂLPIŞÓR s. stâlpuleţ, stâlpuşor.
STÂNJEN s. v. crin-galben.
STÂNJENÁLB s. v. narcisă.
STÂNJENÁR s. (reg.) metăraş, metrar.
STÂNJENEÁLĂ s. 1. v. deranjare. 2. v. jenă.
STÂNGĂCÍ vb. v. şchiopăta.
STÂNGĂCÍE s. neîndemânare, (livr.) inabilitate, (rar) nepricepere, (reg.) mangoseală, (înv.) maladresă. (Era de o ~ proverbială.)
STÂNJEN s. I. (prin Transilv.) şing. (Un ~ de lemne.) II. (BOT.) 1. (Iris germanica) v. stânjenel. 2. (Iris variegata) iris, stânjenel, (reg.) lilion-pă-săresc. 3. stânjen de baltă v. stânjenel; stânjen galben v. stânjenel.