Dictionar de sinonime
CĂDEÁ vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajeră.) 2. v. prăbuşi. 3. a pica, a se prăbuşi, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pământ.) 4. a se prăbuşi, a se prăvăli. (Apa ~ de la înălţime, formând o cascadă.) 5. a scăpa. (Îi ~ pâinea din mână.) 6. a sări. (I-au ~ patru nasturi de la haină.) 7. v. lăsa. 8. a se aşeza, a se aşterne, a se depune, a se lăsa, a pica. (A ~ bruma peste câmpii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravănă.) 10. v. apleca. 11. v. atârna. 12. a eşua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sărbătoarea a ~ într-o sâmbătă.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi să stăm pasivi?) 19. v. reveni.
CĂDEÁ vb. v. afla, arunca, azvârli, fi, găsi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, situa, tăbărî, veni, zvârli.
CĂDELNIŢÁ vb. (BIS.) a tămâia, (înv. şi reg.) a cădi. (Preotul ~.)
CĂDELNIŢÁRE s. (BIS.) tămâiere.
CĂDÉLNIŢĂ s. (BIS.) (înv. şi pop.) afumătoare, (reg.) tămâier, tămâierniţă, tămâietoare.
CĂDÉRE s. 1. picare. (~ a unui obiect de pe masă.) 2. v. căzătură. 3. v. prăbuşire. 4. dărâmare, năruire, picare, prăbuşire, prăvălire, răsturnare. (~ lui la pământ în urma unei lovituri.) 5. (GEOGR.) cădere de apă v. cascadă. 6. scăpare. (~ a ciocanului din mână.) 7. v. lăsare. 8. v. dispariţie. 9. eşec, insucces, nereuşită, picare, (livr.) fiasco, (fam.) chix. (~ la un examen.) 10. v. calitate.
CĂDÍNŢĂ s. v. cuviinţă.
CĂDÉRE s. v. caz.
CĂDÍ vb. v. cădelniţa, tămâia.
CĂDÉNIE s. v. cuviinţă.
CĂFTĂNÍ vb. v. boieri.
CĂFTĂNÍE s. v. boierie.
CĂÍ vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. şi Mold.) a(-şi) bănui, (prin Transilv.) a şăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. v. pocăi.
CĂÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.
CĂIGÁNĂ s. v. ochi.
CĂINÁRE s. v. văitat.
CĂÍNŢĂ s. v. regret.
CĂIŞÓR s. 1. (ZOOL.) căluţ, (rar) căluşel. (Un ~ de munte.) 2. v. căluşei.
CĂIMĂCĂMÍE s. v. regenţă.
CĂIMĂCĂMÍE s. (IST.) locotenenţă domnească.
CĂLÁRE s. v. cavalerist, călăreţ.
CĂLÁRE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. şi Ban.) călăreşte. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. v. ecvestru.
CĂLAMBÚC s. v. porumb.
CĂLÁI s. v. email, glazură, smalţ.
CĂIÚŞ s. v. cureluşă.
CĂÍŢĂ s. v. bonetă, boneţică, placentă, scufie, scufiţă.
CĂINÁ vb. 1. v. văita. 2. v. compătimi.
CĂLĂFĂTUÍ vb. a calfata. (~ puntea unei nave.)
CĂLĂFĂTUÍRE s. calfatare. (~ a punţii unei nave.)
CĂLĂRĂŞÍME s. v. cavalerie, călărime.