Toate definitiile

GĂBUÍ, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A găbji. – Cf. v. rus. gabat, ucr. habaty.

GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, dar de religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

GĂIETÁN, găietane, s. n. V. găitan.

GĂIETĂNÁT, -Ă, găietănați, -te, adj. V. găitănat.

GĂINÁ¹, pers. 3 găinează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul; a se găinăța. [Pr.: gă-i-] – Din găinaț (derivat regresiv).

GĂINÁ², găinez, vb. I. Intranz. (Rar; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.

GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.

GĂINÁȚ, găinațuri (găinați), s. n. (m.) Excremente de pasăre. [Pr.: gă-i-] – Lat. [stercus] gallinaceum.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte. – Lat. gallina.

GĂINĂREÁSĂ, găinărese, s. f. Păzitoare, îngrijitoare de găini, găinăriță; femeie care vinde găini. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -easă.

GĂINĂRÍE¹, găinării, s. f. Crescătorie de găini sau, p. gener., de păsări de curte; loc unde se țin găinile (pe lângă o gospodărie). [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ărie.

GĂINĂRÍE², găinării, s. f. (Fam.) Furt de găini; p. gener. furt de lucruri mărunte. ♦ Afacere ilicită măruntă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -ie.

GĂINĂRÍȚĂ, găinărițe, s. f. (Rar) Găinăreasă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -iță.

GĂINĂȚÁ, pers. 3 găinățează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A se găina¹. [Pr.: gă-i-. – Var.: găinițá vb. I] – Din găinaț.

GĂINÍ, găinesc, vb. IV. Intranz. V. găina².

GĂINIȚÁ, pers. 3 găinițează, vb. I. Refl. V. găinăța.

GĂINÚȘĂ, găinușe (găinuși), s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Găinușă de baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. Cărăbuș, corlă. 5. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ușă.

GĂITÁN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: gă-i-. – Var.: găietán s. n.] – Din tc. gaytan.

GĂITĂNÁR, găitănari, s. m. (înv.) Fabricant sau negustor de găitane (1). [Pr.: gă-i-] – Găitan + suf. -ar.

GĂITĂNÁT, -Ă, găitănați, -te, adj. (înv.) împodobit cu găitane (1). [Pr.: gă-i-. – Var.: găietănát, -ă adj.] – Găitan + suf. -at.

GĂITĂNĂRÍE, găitănării, s. f. (înv.) Locul în care se făceau sau se vindeau găitane. [Pr.: gă-i-] – Găitănar + suf. -ie.

GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

GĂLĂGÍE s. f. Zgomot puternic (de glasuri, de mașini etc.); larmă, hărmălaie, tărăboi. [Var.: (reg.) hălăgíe s. f.] – Et. nec.

GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

GĂLĂMÓZ, gălămoaze, s. n. (Reg.) Boț, cocoloș, bulz (dintr-un material solid). [Var.: golomóz s. n.] – Et. nec.

GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau județul Galați. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau județul Galați. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr.) + suf. -ean.

GĂLĂȚEÁNCĂ, gălățence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Galați. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Galați. – Gălățean + suf. -că.

GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. 1. Vierme parazit care trăiește în căile biliare ale ovinelor și bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boală de ficat a ovinelor și a bovinelor, provocată de gălbează (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) torțel (Cuscuta campestris); c) torțel (Cuscuta epithymum); d) torțel (Cuscuta europea). – Cf. alb. kël'bazë, gël'bazë.