Toate definitiile
GANGLIÓN, ganglioni, s. m. Formație anatomică de formă sferică sau alungită, alcătuită dintr-o masă de celule și situată pe traiectul unui nerv sau al unui vas limfatic; momiță1. [Pr.: -gli-on] – Din fr. ganglion.
GANGLIONÁR, -Ă, ganglionari, -e, adj. Care aparține ganglionilor, privitor la ganglioni; cu ganglioni. [Pr.: -gli-o-] – Din fr. ganglionnaire.
GANGRENÓS, -OÁSĂ, gangrenoși, -oase, adj. V. cangrenos.
GÁNGSTER, gangsteri, s. m. Membru al unei bande de răufăcători; p. gener. bandit, răufăcător. – Din fr., engl. gangster.
GANGSTERÉSC, -Ă, gangsterești, adj. De gangster. – Gangster + suf. -esc.
GANGSTERÍSM s. n. Faptă, comportare de gangster; banditism organizat sau escrocherie în stil mare; p. gener. hoție, tâlhărie. – Din fr. gangstérisme.
GANOÍD, ganoizi, s. m. (La pl.) Ordin de pești cu scheletul parțial cartilaginos, cu pielea fără solzi sau acoperită de discuri osoase, cu coada împărțită în două părți inegale; (și la sg.) pește din acest ordin. – Din fr. ganoïde.
GAOLEÁN, gaoleani, s. m. Plantă furajeră din familia gramineelor, asemănătoare cu porumbul, cu semințe bogate în proteine și grăsimi (Sorghum chinense). [Pr.: ga-o-le-] – Din rus. gaolean, fr. gaolian.
GARÁ, garez, vb. I. Tranz. A pune la adăpost într-un garaj, într-un depou etc. un autovehicul, un tramvai etc. ♦ A manevra un tren, o locomotivă etc. pe o linie de garaj. – Din fr. garer.
GARÁJ, garaje, s. n. 1. Clădire sau încăpere (special amenajată) pentru adăpostirea (și întreținerea ori repararea) autovehiculelor. 2. (în sintagma) Linie de garaj = linie ferată pe care sunt dirijate vagoanele când trebuie să staționeze mai multă vreme într-o gară sau care face legătura între locul de încărcare și descărcare a vagoanelor și liniile pe care circulă efectiv trenurile. – Din fr. garage.
GARAJÍST, garajiști, s. m. Lucrător într-un garaj, care se ocupă cu întreținerea și repararea automobilelor. – Din fr. garagiste.
GARÁNT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană sau instituție care garantează cu averea sa pentru cineva sau ceva. – Din fr. garant.
GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. și intranz. A da cuiva siguranța că va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja să mențină în stare de bună funcționare, pe o durată determinată, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A răspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurări că... ♦ Intranz. A-și lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altul va fi achitată conform obligațiilor stabilite. – Din fr. garantir.
GARANTÁRE s. f. Faptul de a garanta. – V. garanta.
GARANTÁT, -Ă, garantați, -te, adj. (Despre mărfuri) A cărui valoare, calitate, funcționare etc. sunt asigurate de acela care a vândut marfa. ♦ (Adverbial; fam.) Sigur, neîndoielnic. – V. garanta.
GARÁNȚĂ, garanțe, s. f. (Bot.; rar) Roibă. – Din fr. garance.
GARANȚÍE, garanții, s. f. Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție răspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligații (materiale); (concr.) ceea ce servește drept asigurare că o obligație luată va fi ținută. ◊ Loc. vb. A lua pe garanție = a garanta. ◊ Expr. Pe garanția cuiva = pe răspunderea cuiva. A da garanție = a da asigurări că un lucru va fi îndeplinit. A prezenta garanție de... = a se prezenta astfel încât să trezească încrederea, să ofere siguranță. – Din fr. garantie, it. garanzia.
GARANȚÍNĂ s. f. Materie colorantă roșie, extrasă din rădăcinile garanței. – Din fr. garancine.
GARÁRE s. f. Acțiunea de a gara. – V. gara.
GÁRĂ, gări, s. f. Ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe o linie ferată, unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea călătorilor și pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor. ◊ Gară maritimă (sau fluvială) = ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcării și debarcării călătorilor și bagajelor. – Din fr. gare.
GARD, garduri, s. n. 1. Construcție de lemn, de metal, de zidărie etc. care împrejmuiește o curte, un teren, o grădină etc. ◊ Gard viu = plantație deasă de arbuști, de forma unui gard (1), care servește la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. ◊ Expr. A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiștea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafă, o prostie. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a păcăli (pe cineva). A sări peste garduri = a avea o comportare imorală, a umbla după aventuri amoroase. A sări peste (sau dincolo de) gard = a depăși limita admisă (prin atitudinea, faptele sale). A lega (ceva) la (sau de) gard = a abandona, a renunța (la ceva). 2. împletitură de nuiele, de trestie etc. cu care se face un baraj de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru prinderea peștelui. 3. (Sport) Fiecare dintre obstacolele în formă de gard (1) de la unele probe atletice de alergări; (la pl.) probă atletică în care se folosesc aceste obstacole. – Cf. alb. gardh, sl. gradŭ.
GÁRDĂ, gărzi, s. f. 1. Pază, supraveghere efectuată într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc.; (concr.) persoană sau grup de persoane care asigură această pază. ◊ Gardă de onoare = a) subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale; b) pază simbolică instituită în semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac această pază. Gardă personală = grup de persoane însărcinat cu paza vieții unui demnitar. (în trecut) Gardă civică (sau națională) = unitate compusă din voluntari, care asigura paza și liniștea într-un oraș. ◊ Loc. adj. De gardă = a) care este însărcinat cu paza, cu supravegherea, cu îngrijirea. Soldat, medic de gardă; b) care este de serviciu, deschis în afara orelor de funcționare obișnuite. Farmacie de gardă. ♦ Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune în gardă = a) (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; b) a-și lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. (La jocul de șah) Gardă sau (rar) gardă la regină = avertisment dat partenerului că regina este amenințată. Garda veche (sau vechea gardă) = cei care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc. 2. Apărătoare metalică montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. ◊ Garda trăgaciului = piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. – Din fr. garde.
GARDÉNIE, gardenii, s. f. Gen de plante lemnoase tropicale și subtropicale, cu frunze verzi persistente, cu flori mari, albe, cu miros plăcut, care se cultivă și la noi ca plante decorative (Gardenia). – Din fr. gardénia.
GARDERÓB, garderoburi, (1) s. n., GARDERÓBĂ, garderobe, (2, 3, 4) s. f. 1. S. n. Dulap în care se păstrează haine, obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc. 2. S. f. Loc special amenajat în sălile de spectacole, în localurile publice etc., unde se pot lăsa în păstrare paltoanele, pălăriile etc. 3. S. f. Totalitatea costumelor păstrate în depozitul unui teatru. 4. S. f. întreaga îmbrăcăminte pe care o posedă cineva. – Din fr. garde-robe.
GARDEROBIÉR, -Ă, garderobieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o garderobă publică sau garderoba unui teatru. [Pr.: -bi-er] – Garderob(ă) + suf. -ier.
GARDIÁN, gardieni, s. m. Persoană însărcinată cu paza sau cu supravegherea unui local, a unei instituții, a unui oraș etc.; paznic, strajă. [Pr.: -di-an] – Din fr. gardien.
GÁRDINĂ, gardini, s. f. 1. Șănțuleț făcut la capetele din interior ale doagelor unui butoi, în care se fixează fundul sau capacul. ♦ Porțiunea de doagă dintre capătul de sus și șănțulețul în care se fixează fundul. 2. (Rar) Borul pălăriei. – Cf. germ. Gargel.
GARDÍST, gardiști, s. m. (În trecut) 1. Agent de poliție care făcea de pază pe străzile unui oraș; sergent de stradă. 2. Legionar. [Var.: (1) vardíst s. m.] – Gardă + suf. -ist.
GARDÍST, gardiști, s. m. (În trecut) Agent de poliție care făcea de pază pe străzile unui oraș; sergent de stradă. [Var.: vardíst s. m.] – Gardă + suf. -ist.
GARF, garfuri, s. n. Bucată de carne de porc din porțiunea primelor vertebre. – Et. nec.