Toate definitiile

GALIMÁTIAS s. n. Vorbire sau scriere încurcată, confuză. [Pr.: -ti-as. – Var.: galimatíe s. f.] – Din fr. galimatias.

GALIMATÍE s. f. v. galimatias.

GALINACÉE, galinacee, s. f. (La pl.) Subordin de păsări al cărui tip principal este găina; (și la sg.) pasăre care face parte din acest subordin. – Din fr. gallinacé.

GALIÓN, galioane, s. n. 1. Navă cu pânze folosită în trecut de spanioli ca navă de război și pentru transportul mărfurilor. 2. Ornamentație (în lemn) montată la prora unor nave cu pânze. 3. (Tipogr.) Planșetă de metal sau de lemn pe care se așază rândurile de litere culese. [Pr.: -li-on] – Din ngr. ghaleóna, fr., it. galion.

GALIÓTĂ, galiote, s. f. Corabie ușoară de pescuit, cu fundul plat și de obicei cu două catarge, folosită în trecut îndeosebi de olandezi. [Pr.: -li-o-] – Din fr. galiote.

GÁLIȚĂ, galițe, s. f. (Reg.) Pasăre de curte; orătanie. – Din bg., scr. galica.

GALIȚIÁN, -Ă, galițieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Galiției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Galiției sau populației ei, care se referă la Galiția sau la populația ei. [Pr.: -ți-an] – Galiția (n. pr.) + suf. -an.

GÁLIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil, de culoare cenușie, folosit la fabricarea unor termometre care măsoară temperaturi înalte sau (ca aliaj) la fabricarea tranzistoarelor, la construirea oglinzilor optice etc. – Din fr. gallium.

GALOFÓB, -Ă, galofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă ostilitate față de tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobe.

GALOFOBÍE s. f. Ostilitate față de tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobie.

GALOMÁN, -Ă, galomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care admiră fără rezerve (și adesea fără spirit critic) tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomane.

GALOMANÍE s. f. Admirație fără rezerve (și fără spirit critic) pentru tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomanie.

GALÓN¹, galoane, s. n. Șiret, panglică etc. de lână sau de fire ori bandă de metal prinsă pe epoleții sau pe mânecile unei uniforme pentru a indica gradul persoanei care poartă uniforma. ♦ Șiret de lână, de mătase sau de fir, cusut ca podoabă pe haine, pe pălării etc. – Din fr. galon.

GALÓN², galoane (galoni), s. n. (m.) 1. Unitate de măsură pentru capacitate folosită în țările de limbă engleză și egală cu circa patru litri. 2. (Rar) Sticlă mai mare în care se păstrează băuturi. – Din fr. gallon.

GALONÁT, -Ă, galonați, -te, adj. împodobit cu galoane¹. ♦ (Substantivat, m.; ir.) Ofițer; p. gener. gradat¹. – Galon + suf. -at. Cf. fr. galonné.

GALÓP, galopuri, s. n. 1. Mersul cel mai rapid al calului, alcătuit dintr-o succesiune de salturi. 2. Dans foarte rapid, cu mișcări în doi timpi și cu un ritm sacadat; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. galop, it. galoppo.

GALOPÁ, galopez, vb. I. Intranz. (Despre cai) A alerga în galop; (despre oameni) a călări un cal care aleargă în galop. ♦ (Despre motoare) A funcționa neuniform, cu variații mari (și bruște) ale vitezei. – Din fr. galoper.

GALOPÁDĂ, galopade, s. f. (Livr.) Cursă, alergare în galop. – Din fr. galopade.

GALOPÁNT, -Ă, galopanți, -te, adj. 1. în galop, repede. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă (și cu sfârșit mortal). – Din fr. galopant.

GALOPÁRE, galopări, s. f. Faptul de a galopa. – V. galopa.

GALOROMÁN, -Ă, galoromani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o populație rezultată din amestecul galilor¹ cu romanii, după cucerirea Galiei de către romani. 2. Adj. Care aparține galoromanilor (1), privitor la galoromani. – Din fr. gallo-romain (după roman). Cf. germ. galloromanisch.

GALÓȘ, galoși, s. m. încălțăminte de cauciuc purtată peste pantofi ori peste ghete, spre a le proteja de umezeală sau de noroi. – Din fr. galoche.

GALOȘÁRE, galoșări, s. f. Operație de îmbrăcare în piele sau în cauciuc a părții de jos a unui obiect de încălțăminte; p. ext. întăritură de piele sau cauciuc cu care se execută această operație. – Din galoș.

GALVÁNIC, -Ă, galvanici, -ce, adj. Care aparține galvanismului, privitor la galvanism. ◊ Element galvanic = pilă electrochimică. – Din fr. galvanique. Cf. it. galvanico.

GALVANÍSM s. n. 1. Acțiunea unor curenți electrici asupra organismelor și a organelor vii. 2. Curent electric produs cu ajutorul pilelor electrochimice; curent electric continuu. – Din fr. galvanisme.

GALVANIZÁ, galvanizez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o piesă metalică cu un strat subțire de zinc, prin cufundare într-o baie de zinc topit, spre a o face mai rezistentă la coroziune; p. gener. a acoperi o piesă metalică cu un strat subțire din alt metal, depus prin electroliză. 2. (Fiziol.) A excita un țesut sau un organ al corpului printr-un curent electric continuu, în scopuri terapeutice sau experimentale. ♦ Fig. A însufleți, a stimula pe cineva. – Din fr. galvaniser.

GALVANIZÁRE, galvanizări, s. f. Acțiunea de a galvaniza și rezultatul ei. – V. galvaniza.

GALVANIZÁT, -Ă, galvanizați, -te, adj. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de zinc sau, p. gener., cu un strat din alt metal spre a mări rezistența piesei la coroziune. – V. galvaniza.

GALVANOCAUTÉR, galvanocautere, s. n. Instrument chirurgical pentru cauterizări, pus în funcție cu ajutorul curentului electric continuu. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. galvanocautère

GALVANOCAUTERIZÁRE, galvanocauterizări, s. f. (Med.) Cauterizare prin mijloace electrotermice. [Pr.: -ca-u-] – După fr. galvanocautérisation.