Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni: stavilă, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s. f.] – Din lat. pedica.

PIÉLIȚĂ, pielițe, s. f. 1. Piele (1) subțire, fină, delicată; (p. spec.) pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subțire, cornos, care mărginește unghia. 2. Nume generic pentru țesuturile animale subțiri (și elastice), cu aspect de foiță, lamă sau pânză fină, care căptușesc, îmbracă, susțin, separă sau formează anumite organe sau părți de organe; membrană. 3. Țesut vegetal subțire care acoperă, separă sau leagă unele părți ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrană artificială care formează învelișul mezelurilor preparate din tocătură. 5. Pojghiță fină care se formează pe suprafața unor lichide. – Piele + suf. -iță.

PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, privitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

PIÉRDERE, pierderi, s. f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Pagubă materială, stricăciune: distrugere, nimicire: (concr.) obiect sau bani de care cineva este păgubit. ◊ Loc. adv. În pierdere = fără câștig, cu deficit. ♦ (La pl.) Pagubă de vieți omenești. ♦ (Tehn.) Diferență dintre cantitatea de material, de forță etc. introdusă într-un sistem tehnic și cantitatea întrebuințată în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). – V. pierde.

PIERITÓR, -OÁRE, pieritori, -oare, adj. 1. Supus morții, pieirii; muritor. ◊ Expr. Pieritor de foame = (despre oameni) foarte sărac, care nu are nici ce mânca; muritor de foame. 2. Care dispare sau se risipește, care nu durează; trecător, efemer. [Var.: (înv. și reg.) pieitór, -oáre adj.] – Pieri + suf. -tor.

PIERZÁNIE s. f. (Pop.) 1. Moarte (năprasnică, violentă), ucidere în masă; primejdie de moarte, nenorocire, suferință mare, dezastru, prăpăd. 2. Decădere, degradare (morală); desfrâu, perdiție. – Pierde + suf. -anie.

PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

PIETRUÍRE, pietruiri, s. f. Acțiunea de a pietrui și rezultatul ei; pietruit1. – V. pietrui.




PÍLĂ2, pile, s. f. 1. Dispozitiv (alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit) care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = ansamblu de instalații care servește la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț; reactor (nuclear). 3. (Elt.; în sintagma) ◊ Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Ieșit din uz) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

PÍLĂ1, pile, s. f. Unealtă de oțel călit, având una sau mai multe fețe prevăzute cu numeroși dinți mărunți și ascuțiți, folosită la ajustarea manuală sau mecanică a unor obiecte dure. ♦ Ustensilă metalică în formă de lamă cu suprafața crestată, folosită la netezirea unghiilor (după tăierea lor). – Din sl. pila.

PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot1 o navă, a aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

PIPERÁ, piperez, vb. I. Tranz. A pune piper (1) sau, p. ext., alte condimente (iuți) în mâncare. ♦ (Rar) A ustura, a pișca (în urma consumării unui aliment puternic condimentat). [Var.: pipărá vb. I.] – Din piper.

PIRAMIDÓN, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub formă de (comprimate din) pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă, folosit ca medicament împotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

PIROMANÍE s. f. Formă de tulburare psihică în care bolnavul simte impulsul nestăpânit de a da foc, de a distruge prin foc. – Din fr. pyromanie.

PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care ține de pirometrie, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

PIROMETRÍE s. f. Ramură a fizicii care studiază problemele legate de măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyrométrie.

PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.) de obicei rotunjită cu o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

PÍSTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un loc public. 2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.

PIȘICHÉR, pișicheri, s. m. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.

PLACÁJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, întrebuințat la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcațiunilor etc. ♦ Înveliș de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcție sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenților externi sau spre a le înfrumuseța aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acțiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.), Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

PLACHÉU s. n. v. blacheu.

PLACHÍE, plachii, s. f. 1. Mâncare de pește preparată cu multă ceapă și cu mult untdelemn, rumenită la cuptor. 2. (Reg.) Un fel de pilaf preparat din orez sau din păsat, cu carne, cu pește, cu ciuperci sau numai cu grăsime. – Din ngr. plaki.

PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Calm, potolit, liniștit, blajin; exagerat de calm, indiferent, flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

 <<   <    5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15    >   >> 
pagina 10 din 254

 
Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii