Toate definitiile
PEDICÉL, pedicele, s. n. Mic peduncul care susține frunza, floarea (într-o inflorescență) etc. – Din fr. pédicelle.
PEDÍCUL, pedicule, s. n. (Anat.) Parte îngustă sau formație specială (în formă de cordon) care conține artera, vena, nervul etc. unui organ, care servește ca suport sau care leagă un organ, o parte a corpului de restul organismului etc., peduncul (1). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.
PEDIGRÍU s. n. Genealogie a unui animal domestic (reproducător) de rasă (mai ales a unui cal de curse); document care arată originea unui astfel de animal. [Var.: pedigrí, pedigrée, pedigréu s. n.] – Din engl., fr. pedigree.
PEDIOMÉTRU, pediometre, s. n. Aparat cu care se măsoară înălțimea și greutatea copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiomètre.
PEDOMÉTRU, pedometre, s. n. Aparat care înregistrează automat numărul de pași efectuat de un pieton (și viteza de deplasare). – Din fr. pédomètre.
PEGMATÍT, pegmatite, s. n. Rocă magmatică în care mineralele sunt bine cristalizate și cu structură specifică, formată de obicei din cuarț, feldspat și mică, la care se asociază uneori minerale prețioase. [Var.: pegmatítă s. f.] – Din fr. pegmatite.
PELÁDĂ, pelade, s. f. Boală de piele care se manifestă prin căderea părului de pe cap pe anumite porțiuni (rotunjite). – Din fr. pelade.
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc considerat sfânt. ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.
PENÁJ, penaje, s. n. 1. Totalitatea penelor1 unei păsări. 2. Mănunchi de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc., panaș. [Pl. și: penajuri] – Din fr. pennage.
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. (Despre dispoziții cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupă de infracțiuni și prevede pedepsele care trebuie aplicate. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancționarea lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de legile penale. Clauză penală = clauză prin care părțile unui contract evaluează anticipat daunele ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare, executarea cu întârziere sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. pénal.
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.
PENÍNSULĂ, peninsule, s. f. Întindere de pământ care înaintează adânc în mare ca o prelungire a uscatului, rămânând înconjurată din trei părți de apă. – Din lat. peninsula, fr. péninsule.
PÉNSĂ, pense, s. f. 1. Mic instrument de metal compus din două brațe îmbinate la un capăt sau încheiate în formă de foarfece, folosit (în medicină, în tehnică) pentru a prinde sau a fixa obiecte mici sau substanțe care nu pot fi luate cu mâna. 2. (În croitorie) Cută scurtă interioară, ascuțită la un capăt sau la amândouă, prin care se mulează pe corp un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. pince.
PENSÉTĂ, pensete, s. f. Pensă (1) mică. – Din fr. pincette.
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană internată într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva; [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.
PENSIÓN, pensioane, s. n. Instituție particulară de învățământ din trecut (unde elevii erau găzduiți în perioada școlarizării); pensionat. [Pr.: -si-on. – Var.: (înv.) pansión s. n.] – Din fr. pension.
PÉNSULĂ, pensule, s. f. Instrument alcătuit dintr-un smoc de fire de păr sau de material plastic prinse într-o coadă de lemn sau de metal, care servește mai ales la întinderea vopselelor și a lacurilor pe o suprafață. – Din germ. Pinsel.
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.
PEPENĂRÍE, pepenării, s. f. Loc unde se cultivă (sau se vând) pepeni; bostănărie, bostană, harbuzărie. – Pepene + suf. -ărie.
PEPINIÉRĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesiuni, a unei activități etc., colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.
PERCÉPERE, perceperi, s. f. Acțiunea de a percepe și rezultatul ei. – V. percepe.
PEREGRINÁRE, peregrinări, s. f. Acțiunea de a peregrina; călătorie lungă prin locuri îndepărtate; peregrinație, peregrinaj. – V. peregrina.
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.
PERIPEȚÍE, peripeții, s. f. Întâmplare sau serie de întâmplări și de incidente neprevăzute (și impresionante) care intervin în viața cuiva; spec. serie de astfel de întâmplări prezentate într-o operă literară. – Din fr. péripétie.
PERMISIÚNE, permisiuni, s. f. Învoire, aprobare (cerută de cineva sau acordată cuiva) de a face ceva; îngăduință, încuviințare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. permission, lat. permissio, -onis.
PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = stare patologică manifestată prin ideea fixă a cuiva că este persecutat de toată lumea. – Din fr. persécution.
PERSIFLÁRE, persiflări, s. f. Acțiunea de a persifla și rezultatul ei; zeflemisire, persiflaj. – V. persifla.
PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3). 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o literatură, muzicală, cinematografică sau plastică. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (astăzi rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.