Toate definitiile
PĂSĂREÁ, -ÍCĂ, păsărele, s. f. Diminutiv al lui pasăre; păsăruică. ◊ Expr. (Fam.) A avea (o) păsărică (sau păsărele) la cap (sau, rar, sub pălărie) = a fi nebun, a fi trăsnit; a avea idei ciudate, bizare, excentrice. – Pasăre + suf. -ea, -ică.
PĂSĂRÉȘTE adv. (Rar) Ca păsările. ◊ Expr. A vorbi (pe) păsărește = a vorbi în argou sau în jargon, a spune ceva fără înțeles. – Pasăre + suf. -ește.
PĂSÁT s. n. 1. Semințe de mei (decorticate și adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau măcinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) păsat = a nimici, a face (pe cineva) pilaf. 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mâncare preparată din păsat (1) fiert, care se mănâncă cu lapte, cu unt și brânză etc.; terci de mălai sau de făină. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti în toate. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.
PĂSCÚT s. n. Faptul de a paște1; pășunat, pășune. – V. paște1.
PĂSTRÁRE s. f. Acțiunea de a păstra și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. La (sau în) (bună) păstrare = a) la loc sigur; b) (fam.) închis; la închisoare. – V. păstra.
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.
PĂTIMÍRE, pătimiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.
PĂTRÍME, pătrimi, s. f. A patra parte dintr-un întreg împărțit în părți egale; sfert. ♦ Spec. (Muz.) A patra parte dintr-o notă întreagă; p. ext. notă care are valoarea unui sfert dintr-o notă întreagă. – Patru + suf. -ime.
PĂTÚL1, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.); – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).
PĂTÚL2, pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructele galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].
PĂÚN, păuni, s. m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui și cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ◊ Expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Din lat. pavo, -onis.
PĂZÍRE, păziri, s. f. Acțiunea de a (se) păzi = și rezultatul ei. – V. păzi.
PĂZÍT1 s. n. (Rar) Pază, străjuire, pândă. – V. păzi.
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
PÂLPÂITÓR, -OÁRE, pâlpâitori, -oare, adj. Care pâlpâie; tremurător. [Pr.: -pâ-i-] – Pâlpâi + suf. -tor.
PẤNDĂ, pânde, s. f. Faptul de a pândi. ♦ Loc ascuns de unde se poate pândi. – V. pândi.
PÂNZÁR, pânzari, s. m. (Înv.) Țesător sau negustor de pânzeturi. – Pânză + suf. -ar.
PÂNZÁT, -Ă, pânzați, -te, adj. (Despre hârtie) Fabricat cu un amestec de fibre textile pentru a avea rezistență. ♦ (Despre obiecte) Dublat, întărit cu pânză. Hartă pânzată. – Pânză + suf. -at.
PÂRÂITOÁRE, pârâitori, s. f. 1. Aparat rudimentar de lemn prevăzut cu aripioare, care, mișcate de vânt, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături, livezi, vii etc.; zbârnâitoare. 2. Fâșie de hârtie care se leagă de cele două capete de sus ale spetezelor zmeului și care, la înălțarea acestuia, produce un pârâit puternic; zbârnâitoare. 3. Specie de lăcustă de culoare cafenie sau neagră, care în timpul zborului, produce un fel de pârâturi (Psophus stridulus). [Pr.: -râ-i-. – Var.: pârăitoáre s. f.] – Pârâi + suf. -toare.
PÂRÂÍT s. n. Faptul de a pârâi; pârâire. – V. pârâi.
PÂRGÁV, -Ă, pârgavi, -e, adj. (Reg.; despre fructe) Care se coace mai repede decât altele din același gen; timpuriu, văratic. – Pârgă + suf. -av.
PÂRGUÍ, pers. 3 pârguiește, vb. IV. Refl. (Despre fructe, legume și cereale) A începe să se coacă, a da în copt. – Pârgă + suf. -ui.
PÂRJÓL, pârjoluri, s. n. 1. Foc mare și iute; incendiu violent și mistuitor. ◊ Expr. A face pârjol = a nimici (prin foc); a face prăpăd, a prăpădi. A da pârjol = a da foc, a distruge (prin foc); a incendia. A plânge cu foc și pârjol = a plânge cu desperare. A se face foc și pârjol = a-și ieși din fire, a se înfuria foarte tare. 2. Căldură mare și înăbușitoare; arșiță, zăpușeală, zăduf. 3. Fig. Prăpăd, dezastru, calamitate, pustiire, urgie. – Din pârjoli (derivat regresiv).
PEBRÍNĂ, pebrine, s. f. Boală parazitară a viermilor de mătase. – Din fr. pébrine.
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĩ.
PEDÁLĂ, pedale, s. f. 1. (Adesea cu determinări care indică domeniul de aplicare) Pârghie acționată cu piciorul și folosită pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ◊ Expr. A pune pedala = a insista asupra unu lucru. 2. Presă tipografică mică, acționată cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este însoțit de treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pédale.
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).