Toate definitiile
P s. m. invar. A nouăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială surdă (2)). [Pr.: pe].
PALATÁL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat1, care aparține palatului1, din regiunea palatului1, palatin2. 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului1; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului1. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului1. – Din fr. palatal.
PALIATÍV, -Ă, paliativi, -e, adj., s. n. 1. (Medicament sau tratament) care ameliorează sau care înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, fără să suprime cauza bolii. 2. Fig. (Soluție, măsură) care rezolvă temporar sau aparent o situație dificilă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. palliatif.
PALUDÍSM s. n. Boală infecțioasă provocată de un hematozoar (prin înțepătura țânțarilor anofeli); malarie; friguri palustre. – Din fr. paludisme.
PÁLUX s. m. Lac incolor care se aplică pe suprafața parchetului. – Denumire comercială.
PANACÉU, panacee, s. n. Medicament despre care se credea odinioară că vindecă orice boală. [Var.: (înv.) panacée s. f.] – Din lat. panacea, fr. panacée.
PÁNDA s. m. invar. Mamifer carnivor asemănător cu un ursuleț, care are blana albă cu pete negre și trăiește în Himalaia (Ailurus fulgens). – Din engl., fr. panda.
PANDELÁȘ, pandelașe, s. n. (Reg.) Dans popular românesc. – De la Pandele (n. pr.) + suf. -aș.
PANÍCUL, panicule, s. n. Tip de inflorescență în formă de chiorchine compus, ale cărui ramuri secundare sunt și ele ramificate și poartă flori, spiculețe sau capitule2. [Var.: panículă s. f.] – Din lat. panicula, fr. panicule.
PANICULÁT, -Ă, paniculați, -te, adj. (Despre plante sau despre inflorescențe) Care are florile în panicul, cu panicul; (despre inflorescențe) care are formă de panicul. – Din fr. paniculé.
PANÍCULĂ s. f. v. panicul.
PANSÍV, -Ă, pansivi, -e, adj. (Ir. sau glumeț) Medidativ, gânditor. – Din fr. pensif.
PARADÍGMĂ, paradigme, s. f. 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire. 2. (Înv.) Exemplu, model; pildă; învățătură. – Din lat. paradigma, ngr. parádigma.
PARALOGÍSM, paralogisme, s. n. Raționament fals făcut din neștiință, fără intenția de a induce în eroare. – Din fr. paralogisme.
PÁSCĂ, păști, s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
PÁȘTI s. m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfințită, care se împarte la biserică în ziua de Paști (1); pască. [Var.: Páște s. n.] – Lat. pascha, -ae.
PATÉTIC, -Ă, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare. 2. (Despre nervi) Care inervează mușchii oblici ai ochiului. – Din fr. pathétique, germ. pathetisch.
PÁTOS s. n. Însuflețire pasionată; avânt, entuziasm. ◊ Loc. adv. Cu patos = a) în mod entuziast; pasionat, înflăcărat; b) în mod afectat, emfatic. ♦ Afectare, emfază (în vorbire și în scris); falsă însuflețire. – Din ngr. páthos fr. pathos.
PAUPERIZÁ, pauperizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reduce la stare de sărăcie extremă, la mizerie. – Din fr. paupériser.
PẮNURĂ, pănuri, s. f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ◊ Expr. A fi de o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră]. – Lat. paenula.
PẤINE, pâini, s. f. 1. Aliment de bază al omului, preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.) și ingrediente, afânat prin fermentația drojdiei, frământat cu apă și copt în cuptor; pită. ◊ Expr. A mânca pâine și sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a trăi împreună cu cineva, a împărți cu cineva binele și răul. A ieși înaintea cuiva sau a întâmpina (pe cineva) cu pâine și sare = a întâmpina (pe cineva) cu deosebită cinste. A avea (sau ține, a fi cu) pâinea și cuțitul în mână sau a pune mâna pe pâine și cuțit = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. (A fi) bun ca pâinea (cea) caldă (sau bună) = (a fi) foarte bun. A mânca o pâine albă = a avea o situație materială bună, a o duce bine. Se caută (sau se vinde) ca pâinea (cea) caldă, se spune despre o marfă foarte căutată și care se vinde foarte ușor. A mânca pâine degeaba = a fi nefolositor. ♦ Aluat de faină frământat în vederea facerii pâinii (1). 2. Hrană necesară pentru trai; p. ext. mijloacele materiale necesare existenței; existență. ◊ Expr. O bucată de pâine sau pâinea zilnică, pâinea cea de toate zilele = mijloacele de existență. A lua (cuiva) pâinea de la gură = a lăsa pe cineva fără mijloace de trai, a lua (cuiva) toate posibilitățile de existență. ♦ Fig. Agoniseală. 3. (Reg.) Cereale, recoltă de cereale, grâne, bucate; p. restr. grăunțe de cereale (mai ales de grâu). 4. Slujbă, funcție, post. ◊ expr. A pune (sau a băga) în pâine (pe cineva) = a face cuiva rost de slujbă. A fi în pâine (sau a mânca o pâine) = a avea o slujbă. A scoate (sau a da afară) din pâine = a da pe cineva afară din serviciu. – Lat. panis.
PÂINÍCĂ, pâinici, s. f. Pâinișoară. – Pâine + suf. -ică.
PÂINIȘOÁRĂ, pâinișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui pâine (1); pâinică, pâiniță. 2. Ciupercă comestibilă, de culoare roșie-violacee, care crește prin pădurile de stejar și de fag (Russula lepida). ♦ Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile și necomestibile. – Pâine + suf. -ișoară.
PÂINÍȚĂ, pâinițe, s. f. Pâinișoară. – Din Pâine + suf. -iță.
PÂL interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită bataia de aripi a păsărilor; fâl. – Onomatopee.
PÂRȘ, pârși, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriță și șoarece, lungi de circa 20 centimetri, cu coadă lungă și stufoasă, cu blană moale și bogată, cu ochi mari și cu bot ascuțit, care trăiesc mai ales prin păduri, cățărate în copaci (unde își au de obicei culcușul și unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius, Dryomus netedula). ◊ Pârș de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârșul, dar cu câte o pată neagră pe obraji. (Eliomys quercinus). [Var.: pâș s. m.] – Din sl. plŭchŭ.
PẤRTE s. f. v. pârtie.
PẤRTIE pârtii s. f. 1. Cărare sau drum făcut prin zăpadă. ◊ (Sport) Culoar amenajat și marcat, prin zăpadă, în vederea practicării unor sporturi de iarnă. (bob, schi etc.). 2. (Pop.) Drum deschis prin semănături, printr-un desiș de pădure etc.; cărare. [Var.: pârte s. f.] – Din sl. prŭtŭ, scr. prt, prtina.
PÂRTIOÁRĂ, pârtioare, s. f. Diminutiv a lui pârtie. [Pr.: -ti-oa-] – Pârtie + suf. -ioară.
PÂS interj. v. pis.