Toate definitiile
PAPÍLĂ, papile, s. f. Mică proeminență (conică) a pielii, a unor mucoase sau a feței externe sau interne a unui organ. – Din lat. papilla, fr. papille.
PARABOLOÍD, paraboloizi, s. m. (Mat.) 1. Suprafață descrisă de o parabolă1 care se deplasează astfel încât planul ei rămâne mereu paralel cu el însuși, iar vârful ei descrie o parabolă1 fixă. 2. (În sintagma) Paraboloid de rotație = suprafață generală prin rotația unei parabole1 în jurul axei de simetrie. – Din fr. paraboloïde.
PARADIGMÁTIC, -Ă, paradigmatici, -ce, adj. Care face parte dintr-o paradigmă (1), care are paradigmă. – Din fr. paradigmatique.
PARAFRAZÁ, parafrazez, vb. I. Tranz. A expune, a reda printr-o parafrază (1); a perifraza. – Din fr. paraphraser.
PARÁGINĂ, paragini, s. f. Teren necultivat, neîngrijit, acoperit de buruieni; teren neproductiv. ♦ Ruină, dărăpănătură; construcție dărăpănată. ♦ Stare de părăsire, de neîngrijire a unui teren sau a unei construcții. [Var.: (înv.) părágină s. f.] – Et. nec.
PARAGRÁF, paragrafe, s. n. 1. Capitol ori subdiviziune de capitol dintr-un text de lege, dintr-un tratat, dintr-un statut etc., prevedere, afirmație conținută într-o asemenea subdiviziune. 2. Pasaj al unei lucrări despărțit de restul textului printr-un aliniat nou (și printr-un semn grafic special); fragment (unitar) dintr-un text care cuprinde o anumită idee. 3. Semn grafic special care se pune într-o lucrare, într-un text etc. pentru a marca începutul unui capitol, al unui articol sau al unui alineat. – Din ngr. parágrafos, lat. paragraphos, fr. paragraphe.
PARALELÍSM, (2) paralelisme, s. n. 1. Proprietate a două drepte sau a două planuri de a fi paralele (1); stare a două sau a mai multor lucruri paralele (2). 2. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelă. – Din fr. parallélisme, it. parallelismo.
PARALELIZÁ, paralelizez, vb. I. Tranz. A așeza, a dispune paralel obiecte sau părți ale unor obiecte. – Din fr. paralléliser.
PARALELOGRÁM, paralelograme, s. n. Patrulater care are laturile opuse paralele și egale. ◊ Paralelogramul forțelor = regulă și construcție grafică cu ajutorul cărora se determină rezultanta a două forțe concurente. – Din fr. parallélogramme, germ. Parallelogramm.
PARALÍTIC, -Ă, paralitici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de paralizie. – Din ngr. paralitikós, fr. paralytique.
PARAPÉT, parapete, s. n. 1. Perete (de înălțime mică) din piatră, lemn, metal etc. care servește la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei șosele etc. ♦ Prelungire a bordurilor unei nave, deasupra punții superioare, având rolul de a proteja oamenii, instalațiile și obiectele de pe punte contra valurilor. ♦ Obstacol așezat la capătul unei linii ferate pentru ca trenul să nu mai poată înainta. 2. Întăritură de pământ sau de zid la redute și la tranșee, pentru protejarea luptătorilor. – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. Parapett.
PARAZITÍSM s. n. Formă de relații între două organisme de specii diferite, în cadrul căreia un organism folosește celălalt organism, parțial sau în totalitate, ca mediu necesar de viață; mod de viață specific paraziților (1). ♦ Fig. Faptul de a trăi ca un parazit (2), mod de viață al paraziților. – Din fr. parasitisme.
PARBRÍZ, parbrize, s. n. Placă transparentă (din sticlă) așezată în partea din față a unui automobil sau a unui avion pentru a feri pe conducător de praf, de vânt etc. [Pl. și: parbrizuri] – Din fr. pare-brise.
PARCELÁT, -Ă, parcelați, -te, adj. (Despre terenuri) Împărțit în parcele. – V. parcela.
PARCHÉT, parchete, s. n. I. Pardoseală executată prin îmbinarea între ele (în formă de desene geometrice) a unor piese din lemn tare (stejar, fag etc.) prelucrate special; fiecare dintre piesele de lemn (înguste și scurte) folosite la executarea acestui tip de pardoseală. II. Fiecare dintre suprafețele în care este împărțită o pădure în vederea exploatării ei raționale; p. ext. suprafață de teren pe care s-a făcut o tăiere într-o pădure. III. Instituție judiciară care funcționează pe lângă unele instanțe judecătorești, cu atribuția de a exercita acțiunea penală și de a susține acuzarea la judecarea proceselor penale; membrii acestei instituții; local în care funcționează această instituție. – Din fr. parquet.
PARCIMONÍE, parcimonii, s. f. (Livr.) Avariție, zgârcenie, calicie. ♦ Fig. Măsură, pondere, reținere (în manifestări). Vorbește cu parcimonie. – Din lat. parcimonia, fr. parcimonie.
PARITÁTE, parități, s. f. 1. Egalitate numerică. ♦ (Mat.) Proprietate a unui număr întreg de a fi divizibil cu doi. 2. Egalitate valorică, echivalență în valoare. ◊ Paritate monetară = raport de echivalență între unitățile bănești a două țări, în funcție de conținutul (greutatea) lor de metal pur de același fel (aur sau argint) sau de puterea de cumpărare. Paritate valutară = raport de echivalență între diferite valute, pe baza conținutului lor în aur, stabilit prin lege. – Din fr. parité, lat. paritas, -atis.
PARIZIÁN, -Ă, parizieni, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Parisului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Parisului sau parizienilor (1), privitor la Paris sau la parizieni; (originar) din Paris; specific Parisului. [Pr.: -zi-an] – Din fr. parisien.
PARODIÁ, parodiez, vb. I. Tranz. A imita o operă literară sau maniera de a scrie a cuiva, cu intenții satirice sau pentru a obține efecte comice. ♦ A reproduce într-o manieră grotescă gesturile, mișcările sau acțiunile cuiva. [Pr.: -di-a] – Din fr. parodier.
PARODÍE, parodii, s. f. 1. Creație literară în care se preiau temele, motivele și mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor în scopul de a obține un efect satiric sau comic. 2. Imitație neizbutită, inferioară sau caricaturală a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bătaie de joc. – Din fr. parodie.
PAROXÍSM, paroxisme, s. n. Intensitate maximă, punct culminant la care ajunge o senzație, un sentiment, o stare, un proces, o acțiune în desfășurare etc. ◊ Loc. adv. Până la paroxism = în cel mai înalt grad, foarte tare. ♦ (Rar) Surescitare, tulburare extremă. – Din fr. paroxysme, germ. Paroxysmus.
PARTICIPIÁL, -Ă, participiali, -e, adj. Care ține după un participiu, privitor la un participiu; care provine dintr-un participiu; care este exprimat printr-un participiu. ◊ Construcție participială = unitate sintactică care cuprinde un participiu și care are valoare de propoziție secundară (atributivă sau circumstanțială). [Pr.: -pi-al] – Din fr. participial, lat. participialis.
PARTÍCULĂ, particule, s. f. 1. Parte foarte mică dintr-o substanță, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particulă elementară = particulă constitutivă a materiei (electron, proton etc.) care se prezintă ca o unitate cu însușiri specifice și nu poate fi redusă în unități mai simple. Particulă alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particulă beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atașat la un cuvânt; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru părți de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvânt care însoțește un nume propriu de familie, de demnitate, indicând gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula.
PARTÍD, partide, s. n. (Adesea urmat de determinarea „politic” sau de alte determinări care arată caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Partide istorice = nume dat partidelor politice care s-au succedat la conducerea țării noastre până la instaurarea regimului democrat-popular. – După fr. parti.
PASAGÉR, -Ă, pasageri, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care este numai în trecere printr-un loc, printr-o localitate etc., persoană care circulă sau călătorește folosind un mijloc de transport (în comun); călător. 2. S. n. Navă de pasageri. 3. Adj. (Rar) Vremelnic, trecător. – Din fr. passager.
PASIONÁ, pasionez, vb. I. Tranz. și refl. A trezi sau a simți un interes deosebit, pasiune pentru ceva sau cineva. ♦ Refl. A face ceva cu pasiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. passionner.
PASTÍLĂ, pastile, s. f. 1. Preparat farmaceutic sau alimentar de forma unei tablete sau a unei bomboane mici, rotunde; (impr.) comprimat. 2. Piesă în formă de disc mic, folosită la unele mașini sau la unele mecanisme. 3. Loc special amenajat (de forma unei pastile (1)) în mijlocul unei piețe, al unei intersecții largi, pentru refugiul pietonilor, dirijarea circulației etc. – Din fr. pastille, germ. Pastille.
PÁTĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune diferit colorată pe un fond de o culoare mai mult sau mai puțin omogenă. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă, atitudine, situație etc. reprobabilă, care știrbește onoarea sau reputația cuiva; rușine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.
PATINÁRE1, patinări, s. f. Acțiunea de a (se) patina1 și rezultatul ei. – V. patina1.
PATINÁRE2, patinări, s. f. 1. Acțiunea de a patina2 și rezultatul ei; patinaj. 2. Alunecare alternativă și între limite determinate a unui culisor, într-un ghidaj de translație. ♦ Alunecare a unei roți de vehicul pe calea de rulare, fără învârtirea ei. – V. patina2.