Toate definitiile
PITÁR, pitari, s. m. (În evul mediu în țările românești) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea sub ordinile lui mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.
PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carne albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.
PITĂREÁSĂ, pitărese, s. f. Soția pitarului. – Pitar + suf. -easă.
PITĂRÍE, pitării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Brutărie. 2. Dregătoria pitarului; rang de pitar. – Pitar + suf. -ie.
PLAFÁR, plafare, s. n. Magazin în care se vând plante farmaceutice. – Pla[nte] + far[maceutice].
PLAIVÁZ, plaivaze (plaivazuri), s. n. (Pop. și fam.) Creion. – Din scr. plajvaz.
PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., scr. plaz.
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon.** A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger
PLONJÁRE, plonjări, s. f. Acțiunea de a plonja și rezultatul ei; plonjeu (2). – V. plonja.
PLONJÉU, (1) plonjee, (2) plangeuri1) vezi nota, s. n. 1. Parte a parapetului unei lucrări de fortificație peste care apărătorul poate trage asupra dușmanului. 2. Plonjare. – Din fr. plongée.
PLONJÓN, plonjoane, s. n. Formă specială de salt, cu sau fără obiect de joc, practicată în unele sporturi (fotbal, handbal, volei etc.) – Din fr. plongeon.
PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă [Pl. și: podmete]. Din. sl. podŭmetŭ.
PÓLIS, polisuri, s. n. Formă de organizare statală în Grecia antică; oraș-stat în Grecia antică. – Din gr. polis.
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique.
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique.
POLISEMÍE s. f. Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie.
POLITEÍSM s. n. Religie care recunoaște existența mai multor divinități. – Din fr. polythéisme.
PONTÓN, pontoane, s. n. 1. Ambarcație, de obicei fixă, care susține o instalație unde acostează navele. 2. Pod plutitor improvizat a cărui platformă este susținută de bărci sau de alte vase legate între ele; fiecare dintre ambarcațiile care susțin platforma unui astfel de pod. 3. Vas fără motor și fără punte, care se remorchează la un vas cu motor și cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează bastimentele mai mari. – Din fr. ponton.
POR, pori, s. m. 1. Mic orificiu pe suprafața pielii, care corespunde cu canalul excretor al glandelor sudoripare și sebacee. 2. Orificiu în membrana primară al celulelor vegetale, prin care se asigură schimbul de apă, de gaze și de substanțe nutritive. 3. Gol de mici dimensiuni în masa unui corp solid sau a unui agregat de substanțe solide. – Din fr. pore, lat. porus.
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère.
PÓRTLAND, s. n. Ciment obținut prin pulverizarea unui amestec de argilă și de cretă calcinată. – Din fr. portland.
POUND subst. (Rar) Livră (1). [Pr.: páund] – Cuv. engl.
PREEMȚIÚNE, preemțiuni, s. f. (Jur.; în sintagma) Drept de preemțiune = privilegiu pe care îl are cineva printr-un contract sau printr-o lege, la o vânzare-cumpărare, de a fi, în condiții egale, cel preferat dintre mai mulți cumpărători. [Pr.: pre-em-ți-u-] – Din fr. préemption.
PREPALATÁL, -Ă, prepalatale, adj.n. și f. (Fon.; despre sunete) Care se articulează în partea anterioară a palatului1. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat în acest fel. – Din fr. prépalatal.
PROCÉS, procese, s. n. 1. Acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea călcării legilor statului; acțiune judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acțiuni. ◊ Expr. A face (sau a intenta) cuiva proces = a chema pe cineva în fața instanțelor de judecată, a da pe cineva în judecată. A face procesul (cuiva sau a ceva) = a critica, a ataca (pe cineva sau ceva). A-i face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de intenții reprobabile pe care nu poți dovedi că le-a avut. A-și face proces(e) de conștiință = a regreta, a-și reproșa anumite atitudini sau acțiuni. ♦ Proces-verbal = înscris (cu caracter oficial) în care se consemnează un fapt de natură juridică; act cu caracter oficial în care se redau pe scurt discuțiile și hotărârile unei adunări constituite. 2. Succesiune de operații, de stări sau de fenomene prin care se efectuează o lucrare, se produce o transformare; evoluție, dezvoltare, desfășurare; acțiune. ◊ Proces de producție = a) (în teoria marxistă) proces social în cadrul căruia oamenii intră în relații reciproce determinate și acționează asupra obiectivului muncii pentru a crea bunuri materiale; b) proces de fabricație; Proces de fabricație = totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime și a semifabricatelor în produse finite. 3. Maladie (a unui organ sau a întregului organism) în evoluție (sau în regres). [Pl. și: (înv.) procesuri] – Var.: (înv.) proțés s. n.] – Din it. processo, fr. procès, lat. processus.
PROLETCULTÍSM s. n. Curent cultural (apărut în Uniunea Sovietică după Revoluția din Octombrie) ale cărui principii estetice se reduceau la ideea formării unei culturi „pur proletare” și care respingea întreaga moștenire culturală a trecutului. – După rus. proletkul'tovșcina.
PROLETCULTÍST, -Ă, proletcultiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de proletcultism, privitor la proletcultism. 2. S. m. și f. Adept al proletcultismului. – Din rus. proletkul'toveț.
PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s.m.și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s. m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.
PROTESTANTÍSM s. n. Denumire generală a confesiunilor religioase creștine care s-au rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI. ♦ Totalitatea popoarelor protestante. – Din fr. protestantisme.
PRÓUR s. n. (Pop.) Timpul zilei (dis-de-dimineață) când pleacă oile la pășune. ◊ Expr. În prour de... = la începutul zilei; p. ext. la începutul unui anotimp. [Var.: próor s. n.] – Et. nec.