Toate definitiile
PATRIARHÁL, -Ă, patriarhali, -e, adj. 1. Al patriarhului (1) sau al patriarhiei, privitor la patriarh sau la patriarhie. 2. Care amintește simplitatea obiceiurilor și a traiului din vechime; p. ext. liniștit, tihnit; bătrânesc, tradițional, rustic. [Pr.: -tri-ar-. – Var.: (înv.) patriarcál, -ă adj.] – Din fr. patriarcal (după patriarh).
PATRIARHÁT s. n. 1. Formă de organizare socială în care gradele de rudenie sunt socotite în linie masculină, iar bărbatul este considerat șef al familiei, cu rol predominant în viața comunității. 2. Demnitatea de patriarh (1). ♦ Perioadă de preistorie a unui patriarh. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. patriarcat (după patriarh).
PATRIARHÍE, patriarhii, s. f. 1. Organizație bisericească ortodoxă autocefală, condusă de un patriarh; sediul acestei organizații. 2. Biserica centrală a unei patriarhii (1). [Pr.: -tri-ar-] – Din sl. patrijarhija, ngr. patriarhía.
PÁVĂZĂ, paveze, s. f. 1. Scut. ◊ Expr. A sta pavăză = a apăra, a feri. A-și pune mâna (drept) pavăză = a-și ridica mâna în dreptul ochilor (pentru a se feri de o lumină puternică, de un pericol etc.). 2. Fig. Ocrotire, apărare, sprijin, protecție. – Din pol. pawež.
PAVECÉRNIȚĂ, pavecernițe, s. f. Slujbă scurtă care se face (la mănăstiri) după vecernie. ♦ Carte care cuprinde rugăciunile și rânduiala acestei slujbe. – Din sl. pavečerĩnica.
PAVILIÓN, pavilioane, s. n. 1. Clădire mică, pitorească, situată într-o grădină, într-un parc sau la extremitățile unui edificiu; clădire izolată într-o pădure, pe malul unui lac etc. ♦ Fiecare dintre clădirile de sine stătătoare ale unui ansamblu de clădiri care alcătuiesc o unitate administrativă sau sunt destinate unui singur scop (la spitale, școli, cazărmi etc.). ♦ Cort mare, cu vârful ascuțit, care servea ca locuință căpeteniilor armatei în timpul campaniilor. 2. Drapel arborat de unele autorități portuare pe fațada sediului lor. ♦ Drapel sau steguleț, de forme și de culori diferite, arborat la pupa sau pe catargul unei nave pentru a-i identifica apartenența la o anumită țară sau care este folosit pentru anumite semnalizări pe mare. ♦ Stindard al unor organizații, asociații etc., care se înalță la anumite festivități. 3. Segment cartilaginos, acoperit de piele, care face parte din urechea externă și în care se deschide canalul auditiv; p. ext. porțiune dilatată de la extremitatea unui conduct organic. Pavilionul trompei uterine. 4. Cornet acustic. 5. Partea largă ca o pâlnie a instrumentelor muzicale de suflat. ♦ Pâlnie acustică a unui receptor telefonic, a unui megafon etc. [Pr.: -li-on] – Din fr. pavillon, germ. Pavillon.
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
PĂCĂLÍT1 s. n. Păcălire. – V. păcăli.
PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă, farsă, șotie; păcălire, păcălitură. – Păcăli + suf. -eală.
PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (Înv. și reg.) Păstor, cioban. – Din lat. pecorarius.
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.
PĂCURĂRÍE, păcurării, s. f. (Înv. și reg.) Îndeletnicirea păcurarului1; ciobănie. – Păcurar1 + suf. -ie.
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Din lat. *peducellus.
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.
PĂGÂNÉȘTE adv. Ca păgânii, în felul păgânilor; fig. fără milă, în mod necruțător. – Păgân + suf. -ește.
PĂIENJENÍȘ, păienjenișuri, s. n. Pânză țesută de păianjen. ♦ Fig. Desiș, rețea, împletitură. [Pr.: pă-ien-. – Var.: (reg.) painjeníș, păinjeníș, paianjeníș, paingeníș, păingăníș s. n.] – Păianjen + suf. -iș.
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele – Din sl. paliti.
PĂPÚȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc., legătură (de obicei de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.
PĂRĂGINÍ, părăginesc, vb. IV. Refl. A ajunge în stare de paragină; (despre clădiri, construcții etc.) a se ruina, a se dărăpăna, a se degrada. [Var.: (reg.) părăgení vb. IV] – Din paragină.
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere; concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.
PĂRINTÉȘTE adv. Ca un părinte (2); p. ext. cu dragoste, cu căldură. – Părinte + suf. -ește.
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.
PĂRTICEÁ, -ÍCĂ, părticele, s. f. Diminutiv al lui parte. – Parte + suf. -icea, -icică.
PĂRUÍ1, păruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate trăgând(u-se) de păr2; p. gener. a (se) bate. 2. Tranz. (În tăbăcărie) A îndepărta (prin procedee chimice) părul2 de pe pieile crude; a depila. – Păr2 + suf. -ui.
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.
PĂSA2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Din lat. *passare.
PĂSĂRÁR, păsărari, s. m. 1. Vânzător sau crescător de păsări. ♦ (Rar) Vânător de păsări. 2. Specie de uliu de mărimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenușiu-închis cu dungi transversale dese de culoare brun-întunecat; uliu-păsăresc (Accipiter nisus). – Pasăre + suf. -ar.