Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al unei persoane care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane, care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). II. S. n. 1. (Colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea personalului (II 1). 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

PERSPECTÍVĂ, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană. ◊ În perspectivă = respectând regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezintă lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generală, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzute din depărtare; priveliște. 3. Fig. Ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare în viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj., adv. În perspectivă = (care este) pe cale sau cu șanse de a se împlini în viitor. – Din fr. perspective.

PERSPICÁCE, adj. invar. (Despre oameni) Care este înzestrat cu o minte ageră, pătrunzătoare, care este capabil să surprindă și să înțeleagă ceea ce scapă majorității; ascuțit (la minte), ager; (despre mintea sau manifestările oamenilor) care dovedește agerime, pătrundere, subtilitate, istețime, finețe spirituală; pătrunzător. – Din fr. perspicace.

PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) care este înclinat spre fapte rele, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. anormal din punctul de vedere al comportării în relațiile sexuale. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filozofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

PÉȘTERĂ, peșteri, s. f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl. peštera.

PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căruia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

PETROCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei chimice care prelucrează țițeiul cu derivatele lui, gazele de sondă și de rafinărie, gazul metan, în scopul transformării lor în produse chimice (semifabricate sau finite) cu valoare mult mai ridicată. 2. Ramură a petrografiei care se ocupă cu studiul chimic complex al rocilor și cu clasificarea lor chimică. – Din fr. pétrochimie.




PETRÓL s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. – Din fr. pétrole.

PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

PIANÓLĂ, pianole, s. f. Pianină acționată de un mecanism, care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe suluri speciale de hârtie introduse în aparat. – Din it. pianola.

PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În superstiții; de obicei determinat prin „rea” sau „bună”) Semn prevestitor; întâmplare, eveniment, ființă etc. care se crede că aduce cuiva nenorocire, nenoroc sau noroc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

PICÁJ, picaje, s. n. Coborâre a unui avion pe o traiectorie (aproape) verticală. – Din fr. piquage.

PÍCĂ2, pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cărțile de joc, de culoare neagră, în formă de inimă sau de frunză cu vârful în sus și cu o codiță în partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.

PÍCĂ1 s. f. (Pop.) Ură ascunsă, nemărturisită, dușmănie (împotriva cuiva); ciudă, necaz, ranchiună. – Cf. germ. Pike.

PICAT2, -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) ◊ Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica1.

PICÁT1 s. n. Faptul de a pica.V. pica1.

PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți3 (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți3 (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

PICIORÓNG, picioroange, s. n. 1. (La pl.) Catalige. 2. Pasăre de apă de mărimea unui sitar, cu picioarele lungi și roșii (Himantopus himantopus). 3. (La pl.) Nume generic dat păsărilor cu picioare foarte lungi. 4. (Depr., fam. sau glumeț) Picior (1) foarte lung. – Din picior.

PÍCNIC, picnicuri, s. n. (Livr.) Masă (și petrecere) comună (în aer liber), de obicei cu contribuția fiecărui participant. [Acc. și: picníc] – Din fr. pique-nique.

PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

PÍCOLO s. m. Băiat care servește într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.

PÍCOL s. m. v. picolo.

PICOTÍ, picotesc, vb. IV. Intranz. A ațipi (cu intermitențe) șezând sau stând în picioare; a dormita, a moțăi. [Var.: picotá vb. I.] – Pica1 + suf. -oti.

PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc. cu ajutorul pensulei și a culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

PICTÚRĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor: tablou, pânză. ♦ Ansamblul creațiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

PICULÉȚ s. n. Diminutiv al lui pic1; picușor, picuș, picuț. – Pic1 + suf. -uleț.

PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit; care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

 <<   <    4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14    >   >> 
pagina 9 din 254

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2018 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii