Toate definitiile
ANIMALIÉR, -Ă, animalieri, -e, adj. 1. Care se referă la animale, de animal. 2. (Despre opere de artă) Care reprezintă animale; (despre artiști) care înfățișează animale în operele lor. [Pr.: -li-er] – Din fr. animalier.
ANIMALITÁTE s. f. Stare, atitudine, comportare ca de animal (1); lipsă de simțire, de omenie. – Din fr. animalité.
ANIMALIZÁ, animalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină animal (2); a (se) degrada, a decădea, a (se) abrutiza. – Din fr. animaliser.
ANIMALIZÁRE s. f. Tratament aplicat fibrelor textile celulozice pentru a le conferi afinitate față de coloranții specifici fibrelor animale cu care se amestecă. – Din animal.
ANIMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) anima și rezultatul ei. – V. anima.
ANIMAT, -Ă, animați, -te, adj. Însuflețit, plin de animație; viu. ◊ Desen animat = film constituit dintr-o suită de desene, a căror proiecție succesivă dă impresia mișcării. – V. anima.
ANIMÁTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu însuflețire, cu vioiciune. – Cuv. it.
ANIMATÓR, -OÁRE, animatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însuflețește, inițiază o activitate, o acțiune. ♦ (Persoană) care animă un spectacol de varietăți, creând atmosfera. ♦ (Numai s. f.) Femeie de moravuri ușoare care însoțește pe un bărbat într-un local de consum. – Din fr. animateur.
ANIMÁȚIE s. f. Mișcare continuă și zgomotoasă (de ființe, vehicule etc.); însuflețire. – Din fr. animation, lat. animatio, -onis.
ANIMÍSM s. n. Formă primitivă a religiei, când oamenii credeau în spirite și în existența unor duhuri ale obiectelor (plante, ape etc.); spiritualizare, personificare a forțelor și a fenomenelor naturii. – Din fr. animisme.
ANIMÍST, -Ă, animiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de animism, care se referă la animism. 2. S. m. și f. Adept al animismului. – Din fr. animisme.
ANIMOZITÁTE, animozități, s. f. Atitudine ostilă față de cineva; neînțelegere între două persoane. – Din fr. animosité, lat. animositas, -atis.
ANINÁ, anín, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agăța (1). 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).
ANINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) anina. – V. anina.
ANINĂTOÁRE, aninători, s. f. 1. Agățătoare, gaică. 2. (Rar) Loc îngust în munți (stâncoși), unde se prinde vânatul. – Anina + suf. -ătoare.
ANIONACTÍVĂ, anionactive, adj. (În sintagma) Rășină anionactivă = anionit. [Pr.: -i-on-] – Anion + activ.
ANIONÍT, anioniți, s. m. Substanță schimbătoare de ioni, de obicei rășină naturală sau sintetică, care reține anionii dintr-o soluție; rășină anionactivă. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. anionite.
ANIVERSÁ, aniversez, vb. I. Tranz. A sărbători împlinirea unui număr de ani de la data la care s-a petrecut un eveniment. – Din aniversar (derivat regresiv).
ANIVERSÁR, -Ă, aniversari, -e, adj. Care amintește de un eveniment petrecut la aceeași dată cu unul sau mai mulți ani în urmă. – Din fr. anniversaire, lat. anniversarius.
ANIVERSÁRĂ s. f. v. aniversare.
ANIVERSÁRE, aniversări, s. f. Faptul de a aniversa; zi în care se aniversează un eveniment. [Var.: aniversáră s. f.] – Din [zi] aniversară (prin confuzie cu infinitivele lungi în -are).
ANIZOCITÓZĂ s. f. Tulburare care apare în anemiile grave, caracterizată prin inegalitatea în dimensiuni a globulelor roșii. – Din fr. anisocytose.
ANIZOGAMÍE s. f. Heterogamie. – Din fr. anisogamie.
ANIZOMETROPÍE s. f. Inegalitate a puterii vizuale a celor doi ochi. – Din fr. anisométropie.
ANIZOTRÓP, -Ă, anizotropi, -e, adj. (Despre un corp) Care nu are aceleași proprietăți fizice în toate direcțiile; care prezintă direcții privilegiate. – Din fr. anisotrope.
ANIZOTROPÍE s. f. Însușire a unui corp de a fi anizotrop. – Din fr. anisotropie.
ANLUMINÚRĂ s. f. Pictură de manuscris medieval. – Din fr. enluminure.
ANÓD, anozi, s. m. Electrod pozitiv al unei pile electrice, al unui aparat de electroliză etc. – Din fr. anode.
ANÓDIC, -Ă, anodici, -ce, adj. Care ține de anod, care provine de la anod. – Din fr. anodique.
ANODÍN, -Ă, anodini, -e, adj. Fără importanță sau valoare; fără urmări. – Din fr. anodin.