Toate definitiile
ASCENDÉNȚĂ, ascendențe, s. f. Linie ascendentă de rudenie; familie din care se trage cineva, origine a cuiva. – Din fr. ascendance.
ASCENSIONÁL, -Ă, ascensionali, -e, adj. Care tinde sau face să suie. Mișcare ascensională. [Pr.: -si-o-] – Din fr. ascensionnel.
ASCENSIÚNE, ascensiuni, s. f. 1. Mișcare de jos în sus a unui mobil. 2. Suire, urcare (pe un munte); înălțare în atmosferă (cu balonul etc.) 3. Fig. Dezvoltare, creștere, evoluție a cuiva (pe scară profesională, socială). [Pr.: -si-u-] – Din lat. ascensio, -onis, fr. ascension.
ASCENSÓR, ascensoare, s.n Cabină sau platformă cu ajutorul căreia se transportă, pe linie verticală, mărfuri sau persoane (în clădirile cu mai multe etaje); lift. – DIn fr. ascenseur.
ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. (Livr.) Pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète.
ASCÉTIC, -Ă, ascetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține ascetului, ascetismului sau ascezei, privitor la ascet, ascetism sau asceză. 2. S. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu viața și operele unor asceți creștini. – Din fr. ascétique.
ASCETÍSM s. n. 1. Concepție religioasă sau morală care preconizează un mod de viață extrem de auster, restrângerea la maximum a satisfacerii trebuințelor materiale etc.; asceză. 2. Mod de viață preconizat de ascetism (1); viață austeră și retrasă pe care o duce cineva. – Din fr. ascétisme.
ASCÉZĂ s. f. Ascetism; p. ext. ansamblu de exerciții fizice și spirituale (considerate purificatoare) practicate de unii călugări. – Din fr. ascèse.
ASCHIMÓDIE, aschimodii, s. f. (Fam.) Persoană foarte urâtă (prin slăbiciune exagerată, statură mică etc.) – Cf. gr. ashimosini „urâțenie”.
ASCOMICÉTE s. f. pl. Clasă de ciuperci cu corpul vegetativ format de obicei din filamente, care se înmulțesc cu spori produși de o ască. – Din fr. ascomycètes.
ASCÓRBIC adj.m. (În sintagma) Acid ascorbic = numele științific al vitaminei C. – Din fr. ascorbique.
ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
AS, ași, s. m. 1. Monedă romană de aramă sau de bronz, folosită ca unitate monetară. 2. Carte de joc marcată cu un singur punct sau semn și care de obicei este considerată ca având cea mai mare valoare față de cărțile de aceeași culoare; birlic. 3. Fig. Persoană care se distinge în mod cu totul deosebit într-un domeniu oarecare prin pricepere sau îndemânare. – Din fr. as, it. asso.
ASÁB, asabi, s. m. Soldat din armata Imperiului Otoman. – Et. nec.
ASALTÁRE, asaltări, s. f. Acțiunea de a asalta. – V. asalta.
ASAMBLÁJ, asamblaje, s. n. Sistem format din două sau mai multe elemente tehnice îmbinate sau articulate. – Din fr. assemblage.
ASAMBLÁRE, asamblări, s. f. Acțiunea de a asambla și rezultatul ei. – V. asambla.
ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni. – V. arvuni.
ARZ, arzuri, s. n. Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz.
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător.
ARZMAHZÁR, arzmahzaruri, s. n. (Turcism înv.) Arz. – Din tc. arzimahzar.
ARTROLOGÍE s. f. Ramură a anatomiei care studiază articulațiile. – Din fr. arthrologie.
ARTROPATÍE, artropatii, s. f. Nume dat mai multor boli articulare, având cauze diverse. – Din fr. arthropathie.
ARTROPÓD, artropode, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi, simetrice și articulate, și cu schelet extern, chitinos; (și la sg.) animal făcând parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Animal artropod. – Din fr. arthropodes.
ARTRÓZĂ, artroze, s. f. Boală articulară cronică de tip deformant. – Din fr. arthrose.
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i;. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. a împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare.
ARȚĂRÁȘ, arțărași, s. m. Diminutiv al lui arțar. – Arțar + suf. -aș.
ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. – V. arunca.
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, prinrt-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.