Toate definitiile

ASENTIMÉNT, asentimente, s. n. Consimțământ, aprobare, încuviințare dată cuiva pentru a face ceva. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – Din fr. assentiment.

ASEPSÍE s. f. Metodă de sterilizare a instrumentelor chirurgicale, a locului unde se face operația etc. cu ajutorul căldurii, ultrasunetelor etc.; absență a microbilor în urma aplicării acestei metode. – Din fr. asepsie.

ASÉPTIC, -Ă, aseptici, -ce adj. Care este în stare de asepsie; sterilizat. – Din fr. aseptique.

ASEPTIZÁ, aseptizez, vb. I. Tranz. (Med.) A steriliza (1). – Din fr. aseptiser.

ASEPTIZÁRE, aseptizări, s. f. Acțiunea de a aseptiza și rezultatul ei. – V. aseptiza.

ASERVÍ, aservesc, vb. IV. Tranz. A supune un grup social, un popor, o țară unor interese străine sau unei clase dominante. – Din fr. asservir.

ASERVÍRE s. f. Acțiunea de a aservi și rezultatul ei. – V. aservi.

ASESÓR, -OÁRE, asesori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Reprezentant al poporului în unele complete de judecată. – Din lat. assesor, fr. assesseur.

ASEXUÁT, -Ă, asexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care nu are caractere de apartenență la unul dintre sexe. ◊ Reproducere asexuată = reproducere prin spori sau prin diviziune. [Pr.: -xu-at] – Din fr. asexué.

ASEZONÁ, asezonez, vb. I. Tranz. A pune ingrediente într-o mâncare. – Din fr. assaisonner.

ASEZONÁRE, asezonări, s. f. Faptul de a asezona. – V. asezona.

ASEZONÁT, -Ă, asezonați, -te, adj. (Despre mâncăruri) Cu ingrediente. – V. asezona.

ASFALTÁ, asfaltez, vb. I. Tranz. A acoperi un drum, un teren etc. cu un strat de asfalt (2). – Din fr. asphalter, germ. asphaltieren.

ASFALTÁRE, asfaltări, s. f. Acțiunea de a asfalta. – V. asfalta.

ASFALTÁT, -Ă, asfaltați, -te, adj. Acoperit cu un strat de asfalt (2). – V. asfalta.

ASFÁLTIC, -Ă, asfaltici, -ce, adj. Care conține asfalt, care este impregnat sau acoperit cu asfalt. – Din fr. asphaltique.

ASFALTÓR, asfaltori, s. m. Muncitor specializat în lucrări de asfaltare. – Din fr. asphalteur.

ASFINȚÍ, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. (Despre aștri) A apune, a scăpăta. ♦ Fig. A merge spre declin. – A³ + sfânt.

ASFINȚÍRE s. f. Faptul de a asfinți; asfințit. – V. asfinți.

ASFINȚÍT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune soarele. 3. Locul unde asfințește soarele. – V. asfinți.

ASFIXIÁ, asfixiez, vb. I. Tranz. și refl. A provoca sau a suferi o asfixie; p. ext. a omorî sau a muri în urma unei asfixii. [Pr.: -xi-a] – Din fr. asphyxier.

ASFIXÍE, asfixii, s. f. Stare de sufocare datorită înecării, strangulării, gazelor toxice, ca simptom al unor boli etc. – Din fr. asphyxie.

ASFIXIÉRE, asfixieri, s. f. Faptul de a (se) asfixia. [Pr.: -xi-e-] – V. asfixia.

ASIÁT, -Ă, asiați, -te, s. m. și f. (Franțuzism) Asiatic (1). [Pr.: -si-at] – Din fr. asiate.

ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.

ASCÚNDE, ascúnd, vb. III. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un loc în care să nu poată fi văzut și găsit. ♦ Tranz. Fig. A face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții; a tăinui. [Perf. s. ascunsei, part. ascuns] – Lat. abscondere.

ASCÚNS¹ s. n. Faptul de a (se) ascunde. ◊ De-a ascunsul sau de-a (v-ați) ascunselea = numele unui joc de copii în care toți jucătorii se ascund, afară de unul, care îi caută pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În sau pe (sub) ascuns = tainic, pe furiș. – V. ascunde.

ASCÚNS², -Ă, ascunși, -se, adj. 1. Care nu este încă descoperit, valorificat sau folosit. Resurse ascunse. 2. (Despre oameni) Care are obiceiul să-și ascundă gândurile sau faptele. ♦ (Despre faptele, gândurile, intențiile oamenilor) Care nu este dezvăluit nimănui. – V. ascunde.

ASCUNZĂTOÁRE, ascunzători, s. f. Loc în care se poate ascunde cineva sau ceva. – Ascunde + suf. -ătoare.