Toate definitiile
ARÉNDĂ, arenzi, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. – Din rus., pol. arenda.
ARENDÁRE, arendări, s. f. Acțiunea de a arenda. [Var.: (înv.) arenduíre s. f.] – V. arenda.
ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun (mai ales o proprietate agricolă mai întinsă). – Arendă + suf. -aș.
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc.
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș.
ARENDĂȘÍE, arendășii, s. f. Ocupația arendașului. – Arendaș + suf. -ie.
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -iță.
ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. – Arendaș + suf. -oaică.
ARGHIROFILÍE s. f. (Livr.) Lăcomie de bani. – Din ngr. arghirofilía.
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis.
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc.). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. – Lat. arsura.
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec.
ASORTÁT, -Ă, asortați, -te, adj. Care se potrivește, care se armonizează (la culoare, mărime, calitate). ♦ Aprovizionat, înzestrat cu mărfuri variate. Magazin asortat. – V. asorta.
ASORTIMÉNT, asortimente, s. n. Totalitatea mărfurilor sau produselor de aceeași categorie, dar de diferite forme, calități etc. – Din fr. assortiment.
ASPARÁGUS, asparaguși, s. m. Plantă ornamentală din familia liliaceelor, cultivată pentru frunzulițele ei foarte fine și decorative (Asparagus silvestris). – Din fr. asparagus.
ASPÉCT, aspecte, s. n. 1. Fel de a se prezenta al unei ființe sau al unui lucru; înfățișare. ◊ Loc. prep. Sub aspectul... = din punctul de vedere..., sub raportul... 2. Categorie gramaticală caracteristică anumitor limbi, care arată stadiul de realizare a acțiunii exprimate de verb. – Din fr. aspect, lat. aspectus.
ASPECTOMÁT, aspectomate, s. n. Diaproiector cu telecomandă. – Din germ. Aspektomat.
ASPECTUÓS, -OÁSĂ, aspectuoși, -oase, adj. Care are aspect (1) plăcut, prezentabil etc. [Pr.: -tu-os] – Aspect + suf. -os.
ASPERITÁTE, asperități, s. f. (Adesea fig.) Proprietatea de a fi aspru2 (I 1); (concr.) parte aspră2 a unei suprafețe. – Din fr. aspérité, lat. asperitas, -tatis.
ASPERSÁRE, aspersări, s. f. Stropire cu aspersorul. – După fr. aspersion.
ASPERSIÚNE s. f. Stropire a unei culturi agricole cu aspersorul. [Pr.: -si-u-] – Din fr. aspersion, lat. aspersio, -onis.
ASPÍC, aspicuri, s. n. Substanță gelatinoasă obținută din suc de oase și de carne, folosită la unele mâncăruri (ca garnitură). – Din fr. aspic.
ASPÍDĂ, aspide, s. f. (Rar) Șarpe veninos. ♦ Fig. Femeie rea. – Din sl. aspida.
ASPIRÁ, aspír, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p. ext. a inspira o dată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a tinde către ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.
ASPIRÁNT, -Ă, aspiranți, -te, s. m. și f. Persoană care aspiră la ceva, care dorește să obțină ceva. ♦ Spec. (În trecut) Elev al unei școli de ofițeri de marină. ♦ Spec. (în trecut) Diplomat al unei facultăți care se pregătea, sub conducerea unui profesor, pentru a obține titlul de candidat în științe. – Din fr., rus. aspirant.
ASPIRANTÚRĂ s. f. (în trecut) Sistem de pregătire postuniversitară și academică a viitorilor candidați în științe. – Din rus. aspirantura.
ASPIRATÓR, -OÁRE, aspiratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care aspiră (1). 2. S. n. Aparat pentru aspirarea fumului, a prafului, a gazelor etc. – Din fr. aspirateur.
ASPIRÁȚIE, aspirații, s. f. 1. Aspirare. ♦ Deplasare a unui lichid într-o conductă prin micșorarea presiunii aerului din ea. 2. (Fon.) Zgomot produs prin frecarea aerului în trecerea lui prin laringe în cursul pronunțării unor sunete. 3. Fig. Năzuință, dorință, râvnă. [Var.: (înv.) aspirațiúne s. f.] – Din fr. aspiration.
ASPIRAȚIÚNE s. f. v. aspirație.