Toate definitiile
ANCOMBRAMÉNT, ancombramente, s. n. Spațiu necesar pentru montarea, așezarea etc. unui utilaj, a unui obiect etc. – Din fr. encombrement.
ANCORÁ, ancorez, vb. I. 1. Intranz. A fixa o navă sau un corp plutitor de fundul apei cu ajutorul unei ancore; p. ext. a se opri, a ajunge (definitiv) undeva. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) fixa. 2. Tranz. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pământ (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră.
ANCORÁJ, ancoraje, s. n. 1. Ancorare. 2. Loc unde se ancorează. 3. Ansamblu de piese care servește la ancorare. ♦ Sistem de cabluri, sfori etc. prin care se fixează un stâlp, o construcție înaltă etc. – Ancoră + suf. -aj (după fr. ancrage, it. ancoraggio).
ANCORÁRE, ancorări, s. f. Acțiunea de a (se) ancora; ancoraj (1). – V. ancora.
ANCORATÓR, -OÁRE, s. n. Dispozitiv folosit la navele cu vele pentru coborârea ancorei (1). – Ancoră + suf. -tor.
ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu brațele ca niște gheare, care se coboară cu un lanț, o frânghie sau o parâmă de pe o navă în fundul apei, unde se agață pentru a ține nava în loc. ◊ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în călătorie (cu o navă). 2. Bară (de metal) în formă de T sau de X care împiedică un zid să se dărâme. ♦ Cablu care fixează stâlpi, coșuri înalte de fabrică. – Din it., lat. ancora.
ANCORÓT, ancorote, s. n. Ancoră (1) mică folosită la ambarcațiile ușoare. – Din it. ancorotto.
ANCÓȘĂ s. f. 1. (Cin.) Decupare făcută pe marginea peliculei cinematografice pentru a declanșa anumite operații în procesul de developare. 2. (Elt.) Canal făcut într-o piesă metalică pentru a introduce în el conductorii electrici ai unei înfășurări. – Din fr. encoche.
ANCRASÁ, pers. 3 ancrasează, vb. I. Tranz. și refl. (Despre o piesă într-un mecanism, despre un mecanism) A se acoperi de impurități (zgură, ulei, rugină etc.) care împiedică buna funcționare. – Din fr. encrasser.
ANCRASÁRE, ancrasări, s. f. Depunere de praf și de reziduuri pe anumite piese ale unui sistem tehnic, care împiedică funcționarea lor normală. – V. ancrasa.
ANDABÁT, andabați, s. m. Gladiator a cărui cască nu avea deschizături pentru ochi, fiind astfel obligat să lupte orbește, spre hazul spectatorilor. – Din fr. andabate, lat. andabata.
ANDALÚZ, -Ă, andaluzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în Andaluzia. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Andaluzia. – Din fr. andalou, -se.
ANDALUZÍT s. n. Silicat natural de aluminiu, cristalizat, folosit în industria ceramicii. – Din fr. andalousite.
ANDEZÍN s. n. Mineral alcătuit din silicat de sodiu și de calciu, care face parte din familia plagioclazilor. – Din fr. andésine.
ANDEZÍT, andezite, s. n. Rocă vulcanică de culoare închisă, folosită ca piatră de pavaj și de construcție. – Din fr. andésite.
ANDEZÍTIC, -Ă, andezitici, -ce, adj. Referitor la andezit, de andezit. – Din fr. andésitique.
ANDÍN, -Ă, andini, -e, adj. Care aparține munților Anzi, care se referă la munții Anzi. – Din fr. andin.
ANDOSÁ, andosez, vb. I. Tranz. A indica, pe versoul unui cec, numele persoanei împuternicite să încaseze contravaloarea cecului. – Din fr. endosser.
ANDOSÁNT, -Ă, andosanți, -te, s. m. și f. Persoană care andosează un cec sau o poliță. – Din fr. endossant.
ANDOSÁRE, andosări, s. f. Acțiunea de a andosa. – V. andosa.
ANDOSÁT, -Ă, andosați, -te, adj. (Despre cecuri, polițe) Care poartă (pe verso) numele persoanei împuternicite să încaseze contravaloarea. – V. andosa.
ANDOCÁ vb. I. v. îndoca.
ANDROÍD, androizi, s. m. (Livr.) Robot1 cu aspect uman. – Din fr. androïde.
ANCLANȘÁRE, anclanșări, s. f. Acțiunea de a anclanșa și rezultatul ei. – V. anclanșa.
ANCLANȘÁT, -Ă, anclanșați, -te, adj. (Despre mecanisme) Angrenat în vederea declanșării. – V. anclanșa.
ANDREÁ, andrele, s. f. Fiecare dintre acele (lungi și groase) cu care se împletesc obiectele de lână, de bumbac etc; ac mare pentru cusut saci, saltele etc. [Var.: undreá s. f.] – Et. nec.
ANDROCÉU, androcee, s. n. Totalitatea staminelor unei flori. – Din fr. androcée.
ANDROGÉN, -Ă, androgeni, -e, adj. Care se referă la caracterele sexuale masculine, care provoacă în organism modificări cu caracter masculinizant. – Din fr. androgène.
ANDROFOBÍE s. f. Aversiune față de bărbați. – Din fr. androphobie.
ANDROGÍN, -Ă, androgini, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. (Bot.) (Floare) care are atât androceu, cât și gineceu. 2. (Zool.) Adj., s. m. Hermafrodit. 3. S. m. și f. Ființă fabuloasă din mitologia greacă, jumătate femeie, jumătate bărbat. – Din fr. androgyne.