Toate definitiile
ANASTIGMATÍSM s. n. Proprietate a unui sistem optic de a fi lipsit de astigmatism. – Din fr. anastigmatisme.
ANASTOMÓTIC, -Ă, anastomotici, -ce, adj. Care ține de anastomoză. – Din fr. anastomotique.
ANASTOMOZÁ, anastomozez, vb. I. Tranz. A stabili o legătură prin anastomoză. – Din fr. anastomoser.
ANASTOMOZÁT, -Ă, anastomozați, -te, adj. (Bot.; despre nervuri) Ramificat și iarăși unit. ♦ Care a fost unit prin anastomoză. – V. anastomoză.
ANASTOMÓZĂ, anastomoze, s. f. Comunicație naturală sau artificială (chirurgicală) între două vase sanguine, între două organe cavitare etc.; p. ext. trecerea fibrelor nervoase de la un nerv la altul. – Din fr. anastomose.
ANASTRÓFĂ, anastrofe, s. f. Schimbare a ordinii obișnuite a cuvintelor într-o propoziție, cu scopul de a atrage atenția asupra unui amănunt. – Din fr. anastrophe, germ. Anastrophe.
ANATÉMĂ, anateme, s. f. Osândire, ostracizare a cuiva de către biserică, excludere din rândul bisericii; afurisenie. [Acc. și: anátemă] – Din ngr. anáthema.
ANATEMIZÁ, anatemizez, vb. I. Tranz. (Rar) A arunca anatema asupra cuiva; a afurisi. – Anatemă + suf. -iza.
ANATEMIZÁRE, anatemizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a anatemiza. – V. anatemiza.
ANATOCÍSM, anatocisme, s. n. Operație financiară prin care dobânda obținută la o sumă dată cu împrumut este transformată în capital. – Din fr. anatocisme.
ANATOMÍST, -Ă, anatomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în anatomie. – Din fr. anatomiste.
ANATOMOPATOLÓGIC, -Ă, anatomopatologici, -ce, adj. Care se referă la modificările patologice de structură ale organismului. – Din fr. anatomo-pathologique.
ANATOMOPATOLÓG, -Ă, anatomopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în patologia organelor (1). – Din anatomopatologie (derivat regresiv)
ANATOXÍNĂ, anatoxine, s. f. Toxină microbiană care se întrebuințează la imunizarea organismului. – Din fr. anatoxine.
ANCADRAMÉNT, ancadramente, s. n. Chenar decorativ în relief care înconjură o ușă, o fereastră etc. – Din fr. encadrement.
ANCASTRAMÉNT, ancastramente, s. n. Locaș în zidăria unui chei pentru fixarea unei pasarele, a unei schele etc. – Din fr. encastrement.
ANCHETÁ, anchetez, vb. I. Tranz. A supune unei cercetări amănunțite; a face o anchetă. – Din anchetă.
ANCHETATÓR, -OÁRE, anchetatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o anchetă. – Anchetă + suf. -tor.
ANCHÉTĂ, anchete, s. f. Cercetare ordonată sau efectuată de o autoritate publică, pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs un fapt și pentru a stabili răspunderile. ♦ Cercetare științifică făcută pe teren. – Din fr. enquête.
ANCHILOSTÓM, achilostomi, s. m. Vierme intestinal care perforează vasele de sânge din intestin (Ankilostoma duodenale). – Din fr. ankylostome.
ANCHILOSTOMIÁZĂ, achilostomiaze, s. f. Boală provocată de anchilostom, caracterizată prin inflamarea mucoasei intestinale și prin pierderea hemoglobinei. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. ankylostomiase.
ANCHILOZÁ, anchilozez, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a căpăta o anchiloză. ♦ Refl. Fig. A deveni sclav al rutinei, căpătând deprinderi de lucru mecanice. – Din fr. ankyloser.
ANCHILOZÁRE, anchilozări, s. f. Faptul de a (se) anchiloza. – V. anchiloza.
ANCHILOZÁT, -Ă, anchilozați, -te, adj. (Adesea fig.) Care suferă de anchiloză. – V. anchiloza.
ANCHILÓZĂ, anchiloze, s. f. Suprimare parțială sau totală a mișcărilor într-o articulație; înțepenire a unei articulații. – Din fr. ankylose.
ANCILÁR, -Ă, ancilari, -e, adj. (Livr.) De slugă; p. ext. subordonat, umil. – Din fr. ancillaire.
ANCLANȘÁ, anclanșez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A angrena un mecanism în vederea declanșării; a transmite o mișcare unei piese. ♦ A închide un circuit electric într-un releu printr-un dispozitiv (electro)mecanic. – Din fr. enclencher.
ANCLÁVĂ, anclave, s. f. Fragment de rocă variată, înglobat în masa unui corp de roci eruptive. – Din fr. enclave.
ANCOLÁ, ancolez, vb. I. Tranz. (Rar) A încleia. – Din fr. encoller.
ANCOLÁRE, ancolări, s. f. (Rar) Încleiere. – V. ancola.