Toate definitiile
ANEMOMÉTRU, anemometre, s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei gazelor în conducte, a aerului în atmosferă, a unui avion în aer. – Din fr. anémomètre.
ANEMÓNĂ, anemone, s. f. 1. (La pl.) Gen de plante erbacee cu flori mari de diferite culori, care înfloresc de obicei primăvara (Anemone); (și la sg.) plantă care aparține acestui gen. 2. (Zool.; în sintagma) Anemonă-de-mare = actinie. – Din fr. anémone, lat. anemona.
ANEMOSCÓP, anemoscoape, s. n. Instrument care indică direcția vântului; giruetă. – Din fr. anémoscope.
ANEMOSTÁT, anemostate, s. n. Aparat folosit pentru difuzarea aerului cald dintr-o instalație de încălzire centrală în încăperi. – Din fr. anémostat.
ANEMOTRÓP, anemotroape, s. n. Motor eolian. – Din fr. anémotrope.
ANENCEFALÍE s. f. Monstruozitate incompatibilă cu viața, constând în absența creierului. – Din fr. anencéphalie.
ANERGÍE s. f. Lipsă de reacție a organismului la antigeni. – Din fr. anergie.
ANEROÍD, aneroide, adj. (În sintagma) Barometru aneroid (și substantivat, n.) = barometru metalic de măsurare a presiunii atmosferice. – Din fr. anéroïde.
ANESTEZIÁ, anesteziez, vb. I. Tranz. A provoca cu ajutorul unui anestezic, o stare de insensibilitate a organismului sau a unei părți a corpului. [Pr.: -zi-a] – Din fr. anesthésier.
ANESTEZIÁNT, -Ă, anestezianți, -te, adj., s. n. (Rar) Anestezic. [Pr.: -zi-ant] – Din fr. anesthésiant.
ANESTÉZIC, -Ă, anestezici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care provoacă o anestezie; anesteziant. – Din fr. anesthésique.
ANESTEZÍE, anestezii, s. f. Procedeu medical (realizat prin agenți fizici sau chimici) de diminuare sau de suprimare a sensibilității la dureri. – Din fr. anesthésie.
ANESTEZIÉRE, anestezieri, s. f. Acțiunea de a anestezia. [Pr.: -zi-e-] – V. anestezia.
ANESTEZÍST, -Ă, anesteziști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în practicarea anesteziei. – Din fr. anesthésiste.
ANEURÍE s. f. Slăbire a funcțiilor nervoase; aneuroză. [Pr.: -ne-u-] – Din fr. aneurie.
ANEURÍNĂ, aneurine, s. f. Vitamina B1. [Pr.: -ne-u-] – Din fr. aneurine.
ANEURÓZĂ s. f. Aneurie. [Pr.: -ne-u-] – Din fr. aneurose.
ANEVÓIE adv. Cu greu, cu greutate, abia. ♦ (Adjectival, rar) Anevoios. Drum anevoie. – A3 + nevoie.
ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Anevoie + suf. -ință.
ANEVOIÓS, -OÁSĂ, anevoioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Greu, obositor. – Anevoie + suf. -os.
ANEVRÍSM, anevrisme, s. n. Dilatare patologică a pereților unui vas sangvin. – Din fr. anévrisme.
ANEVRISMÁL, -Ă, anevrismali, -e, adj. Care se referă la anevrism. – Din fr. anévrismal.
ANEVRISMÁTIC, -Ă, anevrismatici, -ce, adj. Care se aseamănă cu un anevrism. – Din fr. anévrismatique.
ANÉX, -Ă, anecși, -xe, adj. Atașat unui lucru (principal); alăturat. – Din fr. annexe.
ANEXÁ, anexez, vb. I. Tranz. A alipi, a alătura, a adăuga, a atașa la ceva. ♦ (Cu privire la un stat, un teritoriu) A încorpora prin violență, a face un act de anexiune. – Din fr. annexer.
ANEXÁRE, anexari, s. f. Acțiunea de a anexa; anexiune. – V. anexa.
ANEXÁT, -Ă, anexați, -te, adj. Alăturat, alipit, adăugat la ceva. ♦ (Despre teritorii) Încorporat prin violență. – V. anexa.
ANEXIONÍSM s. n. Politică de anexiune. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. annexionnisme.
ARDOÁRE s. f. Înflăcărare, pasiune, avânt; râvnă, zel; ardență. – Din fr. ardeur, lat. ardor.
ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.