Toate definitiile
AȘCHIÚȚĂ, așchiuțe, s. f. Diminutiv al lui așchie; așchioară. [Pr.: -chi-u-] – Așchie + suf. -uță.
AȘEZÁ, așéz, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) pune pe ceva sau undeva pentru a ședea sau a face să șadă. ◊ Expr. (Refl.) A se așeza în pat = a se întinde în pat; a se culca. A se așeza la lucru = a începe să facă o treabă. ♦ Refl. A poposi. ♦ Refl. (Despre păsări sau insecte) A se lăsa din zbor pe ceva pentru a se odihni. ♦ Refl. A se așterne formând un strat. ♦ Refl. (Despre lichide în fermentație) A se limpezi. ♦ Refl. Fig. A se potoli, a se liniști. 2. Refl. A se stabili într-o localitate, într-un loc. II. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o anumită ordine; a (se) rândui, a (se) aranja. 2. Intranz. (Pop.) A pune la cale; a proiecta, a plănui. III. Tranz. (Rar) A înfățișa un fapt într-o anumită lumină. 2. (Înv.) A dispune, a decreta, a hotărî; a institui, a statornici, a fixa. IV. Tranz. A procura cuiva o situație mai bună; a căpătui. ♦ A instala pe cineva într-o funcție. – Lat. *assediare.
AȘEZÁRE, așezări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) așeza și rezultatul ei. 2. Loc unde se află (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuințe, de construcții care alcătuiesc un mediu de viață umană. 3. (Rar) Mod de organizare (socială). – V. așeza.
AȘEZÁT, -Ă, așezați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpătat, serios, cuminte, chibzuit. – V. așeza.
AȘEZĂMẤNT, așezăminte, s. n. Instituție creată pentru o activitate de folos obștesc. ◊ Așezământ cultural (sau de cultură) = instituție care duce o acțiune organizată de propagare a culturii. – Așeza + suf. -(ă)mânt.
AȘÍJDEREA adv. (Înv. și pop.) Tot așa, la fel; asemenea. [Var.: așíjderi adv.] – Ași (înv. = așa) + sl. [tako] žde + re + a.
AȘÍJDERI adv. v. așijderea.
AȘTEPTÁ, aștépt, vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; a adăsta. ◊ Loc. adv. La sfântu- (sau la moș-) așteaptă = niciodată. 2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva; a păsui. ♦ (În construcții negative) A sta la îndoială; a ezita; a zăbovi. 3. A lăsa să treacă timpul sperând să... sau că... ♦ Refl. A crede, a-și închipui; a prevedea; a conta (pe ceva). – Lat. *astectare (= adspectare).
AȘTEPTÁRE, așteptări, s. f. Acțiunea de a (se) aștepta și rezultatul ei. ◊ Loc. adj. și adv. Peste (sau sub) așteptări = neașteptat de bun (sau de slab). – V. aștepta.
AȘTEPTÁT s. n. Faptul de a aștepta. – V. aștepta.
AȘTÉRNERE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) așterne. – V. așterne.
AȘTERNÚT, așternuturi, s. n. Faptul de a (se) așterne; (concr.) totalitatea obiectelor cu care se pregătește patul (sau locul) pentru dormit; rufărie de pat; pat astfel pregătit. ◊ Expr. A cădea (sau a pica) la așternut = (la ghicitul în cărți) a prevesti venirea cuiva (străin) în casă. ♦ (Concr.) Culcuș (pentru animale). V. așterne.
ASTROMÉTRIC, -Ă, astrometrici, -ce, adj. Referitor la astrometrie, de astrometrie. – Din fr. astrométrique, engl. astrometric.
ASTRONOMÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor, al sistemelor de aștri, al galaxiilor și al universului. – Din fr. astronomie, lat. astronomia.
ASTROCLIMÁT, astroclimate, s. n. Totalitatea factorilor care contribuie la stabilirea unui loc adecvat pentru observații astronomice cu instrumente optice perfecționate. – DIn fr. astroclimat.
ASTRODRÓM, astrodromuri, s. n. Cosmodrom. – Din fr. astrodrome.
ASTROFÍZICĂ s. f. Ramură a astronomiei care se ocupă cu studiul structurii și compoziției aștrilor și a materiei interstelare, cu procesele care se petrec aici etc. – Din fr. astrophysique.
ASTROFIZICIÁN, -Ă, astrofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în astrofizică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. astrophysicien.
ASTROFOTOMETRÍE s. f. Ramură a astrofizicii practice care se ocupă cu măsurarea strălucirii corpurilor cerești. – Din fr. astrophotométrie.
ASTROGRÁF, astrografe, s. n. Lunetă astronomică fotografică, folosită la determinarea poziției aștrilor. – Din fr. astrographe.
ASTROGRAFÍE s. f. Ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea stelelor. – Din fr. astrographie.
ASTROLÁB, astrolabi, s. m. 1. Instrument folosit pentru măsurarea poziției aștrilor și a înălțimii lor deasupra orizontului. 2. Vechi instrument pentru măsurarea unghiurilor. – Din fr. astrolabe.
ASTROLATRÍE, astrolatrii, s. f. (Rar) Închinare la stele. – Din fr. astrolâtrie.
ASTROLÓG, -Ă, astrologi, -ge, s. m. și f. Persoană care practică astrologia; p. ext. astronom. – Din fr. astrologue, lat. astrologus.
ASTROLÓGIC, -Ă, astrologici, -ce, adj. Care aparține astrologiei, privitor la astrologie, de astrologie. – Din fr. astrologique, lat. astrologicus.
ASTROLOGÍE s. f. (În antichitate și în evul mediu) Prezicere a viitorului pe baza studierii poziției și mișcării aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești. – Din fr. astrologie, lat. astrologia.
ASTROMETRÍE s. f. Ramură a astronomiei care se ocupă cu stabilirea poziției stelelor, cu determinarea coordonatelor geografice etc. – Din fr. astrométrie.
ASTRONAÚT, astronauți, s. m. Persoană care călătorește în spațiul cosmic cu o astronavă; cosmonaut. – Din fr. astronaute.
ASTRONAÚTIC, -Ă, astronautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la astronautică, de astronautică. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele și posibilitățile de zbor în spațiul cosmic; cosmonautică. – Din fr. astronautique.
ASTRONÓM, -Ă, astronomi, -e, s. m. și f. Specialist în astronomie. – Din fr. astronome, lat. astronomus.