Toate definitiile
ATOTPUTERNICÍE s. f. Putere nelimitată, autoritate absolută. – Atotputernic + suf. -ie (după lat. omnipotentia).
ATOTȘTIUTÓR, -OÁRE, atotștiutori, -oare, adj. Care știe tot. [Pr.: -ști-u-] – Atot- + știutor (după fr. omniscient).
ATOTVĂZĂTÓR, -OÁRE, atotvăzători, -oare, adj. Care vede și înțelege tot. [Var.: atoatevăzătór, -oáre adj.] – Atot- + văzător.
ATRÁCȚIE, atracții, s. f. 1. Forță (gravitațională, electrică, magnetică etc.) care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 2. Înclinare puternică pe care o ființă o simte pentru alta sau pentru ceva, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. ♦ Farmec sau ispită pe care cineva sau ceva le exercită asupra cuiva. ♦ Ceea ce atrage, farmecă, ademenește, distrează. – Din fr. attraction, lat. attractio, -onis.
ATRÁGE, atrág, vb. III. Tranz. 1. A exercita o atracție (1); a apropia la sine. Magnetul atrage fierul. ◊ Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊ Expr. A atrage atenția (cuiva) = a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simți o atracție (2). ♦ Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecință; a determina. [Perf. s. atrăsei, part. atras)] – A3 + trage (după fr. attirer).
AN1 adv. (Pop.) Anul trecut, acum un an. ♦ (Precedat de „mai”) Acum câțiva ani. – Lat. anno.
AN2, ani, s. m. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui și care cuprinde 12 luni. ◊ Anul nou = ziua de 1 ianuarie (în care se serbează începutul unui an). ◊ Loc. adv. În anul... = în cursul anului... La anul = în cursul anului viitor. Acum un an (sau doi ani etc.) = cu un an (sau cu doi etc.) în urmă. De ani și ani = de mulți ani, de multă vreme. An de (sau cu) an = în fiecare an, mereu. Cu anii = ani întregi, ani îndelungați. La (sau intr-) un an o dată = o singură dată într-un an; rar. 2. (Astron.; în sintagma) An-lumină = unitate de lungime pentru măsurarea distanțelor mari, egală cu distanța străbătută de lumină într-un an. 3. Stadiu de studiu în unele forme de învățământ. ◊ (Urmat de determinări) Anii de studenție. Anii de ucenicie. 4. Măsură a vârstei unei ființe sau a vechimii unui lucru. Copil de cinci ani. 5. (La pl.) Epocă din viață; vreme. Anii copilăriei. – Lat. annus.
ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
ANABAPTÍSM s. n. Doctrină a unei secte religioase care preconiza botezarea la vârsta adultă. – Din fr. anabaptisme.
ANABAPTÍST, -Ă, anabaptiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al anabaptismului. 2. Adj. Care aparține anabaptismului, privitor la anabaptism. – Din fr. anabaptiste.
ANEXIONÍST, -Ă, anexioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al anexionismului. 2. Adj. Care duce o politică de anexiune, care susține anexionismul, specific anexionismului. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. annexionniste.
ANABÁTIC, -Ă, anabatici, -ce, adj. (Med.) Care crește, care se mărește. – Din fr. anabatique.
ANABIÓZĂ s. f. Reducere a activității vitale la unele organisme din pricina condițiilor neprielnice de viață. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. anabiose.
ANABOLÍSM s. n. Fază a metabolismului în care materiile nutritive introduse în organism sunt transformate în substanțe proprii acestuia; asimilație. – Din fr. anabolisme.
ANACÍCLIC, -Ă, anaciclici, -ce, adj. (Despre versuri) Care prezintă totdeauna un sens, fie că le citim de la început, fie că le citim de la sfârșit. – Din fr. anacyclique.
ANACLORHIDRÍE s. f. Absență a acidului clorhidric din sucul gastric, întâlnită în unele forme de anemie, în cancerul gastric etc. – Din fr. anachlorhidrie.
ANACIDITÁTE s. f. (Fiziol.) Lipsă a acidității gastrice. – Din fr. anacidité, engl. anacidity.
ANACRÓNIC, -Ă, anacronici, -ce, adj. Care conține un anacronism; anacronistic. – Din fr. anachronique.
ANACRONÍSM, anacronisme, s. n. Nepotrivire sau confuzie între fapte, evenimente etc. și epoca în care sunt plasate; introducere în prezentarea unei epoci a unor trăsături din altă epocă. ♦ Fapt, obicei sau opinie perimată. – Din fr. anachronisme.
ANACRONÍSTIC, -Ă, anacronistici, -ce, adj. (Rar) Anacronic. – Anacron[ic] + suf. -istic (după caracteristic).
ANACRÚZĂ, anacruze, s. f. 1. Notă sau grup de note care formează o măsură incompletă la începutul unei compoziții muzicale. 2. Prima silabă neaccentuată a unui vers. – Din fr. anacrouse.
ANACRÚZIC, -Ă, anacruzici, -ce, adj. (Muz.) Cu anacruză (1), bazat pe anacruză (1). – Anacruză + suf. -ic.
ANACUZÍE, anacuzii, s. f. (Med.) Surditate totală. – Din fr. anacousie.
ANAFÁZĂ s. f. (Biol.) A treia fază a diviziunii celulare prin mitoză. – Din fr. anaphase.
ANAGRAMÁRE, anagramări, s. f. Acțiunea de a anagrama. – V. anagrama.
ANAERÓB, -Ă, anaerobi, -e, adj. (Despre organisme) Care este capabil să trăiască într-un mediu lipsit de oxigen; anaerobiotic. [Pr.: -na-e-] – După fr. anaérobie.
ANAEROBIÓTIC, -Ă, anaerobiotici, -ce, adj. Anaerob. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. anaérobiotique.
ANAEROBIÓZĂ s. f. Formă de viață a unor microorganisme anaerobe; anoxibioză. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. anaérobiose.
ANAFILÁCTIC, -Ă, anafilactici, -ce, adj. Cu caracter de anafilaxie, bazat pe anafilaxie. ◊ Șoc anafilactic = reacție violentă a organismului provocată de injectarea sau înghițirea unei anumite substanțe. – Din fr. anaphylactique.
ANAFILAXÍE s. f. (Med.) Sensibilitate crescută a organismului mamiferelor față de administrarea repetată de substanțe străine. – Din fr. anaphylaxie.