Toate definitiile

ATOT- Element de compunere însemnând „pe deplin”, „complet”, „desăvârșit”, care servește la formarea unor adjective și a unor substantive. [Var.: atoate-] – A³ + tot.

ATOTCUNOSCĂTÓR, -OÁRE, atotcunoscători, -oare, adj. Care cunoaște totul. – A + tot + cunoscător.

ATRÁGERE, atrageri, s. f. Acțiunea de a (se) atrage. – V. atrage.

ATRĂGĂTÓR, -OÁRE, atrăgători, -oare, adj. Care atrage (2) prin calitățile sale (plăcute); atractiv. Persoană atrăgătoare. ♦ Care promite foloase, care dă satisfacții, care place. Muncă atrăgătoare. – Atrage + suf. -ător.

ATREPSÍE s. f. (Med.) Gravă tulburare de nutriție specifică unor sugari. – Din fr. athrepsie.

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.

ATRIBUÍRE, atribuiri, s. f. Acțiunea de a atribui. – V. atribui.

ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire (esențială) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Din fr. attribut, lat. attributum.

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif.

ATÚNCI adv. 1. (Temporal) În momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea; într-un moment concomitent cu o acțiune sau urmând imediat după aceasta. 2. (Concesiv) (Numai) în acest caz. Dacă te întreabă, ce te faci atunci ? ◊ (Cu rol de conjuncție) Dacă mergi în oraș, atunci treci pe la mine. [Var.: atúnce, atúncea adv.] – Din lat. *ad-tuncce.

AȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comparare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi apoape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut tot. Viață cusută cu ață = viață plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.

AMPLOAIÁT, -Ă s. m. și f. v. amploiat.

ATOMIZATÓR, atomizatoare, s. n. Mic recipient (cilindric) pentru pulverizarea fină a unui lichid; atomizor. – Atomiza + suf. -tor.

ATOMOELÉCTRIC, -Ă, atomoelectrici, -ce, adj. Care se bazează pe electricitatea produsă cu ajutorul energiei atomice. Centrală atomoelectrică. [Pr.: -mo-e-] – Din fr. atomoélectrique.

ATÓN, -Ă, atoni, -e, adj. 1. (Despre țesuturi) Care suferă de atonie; atonic. 2. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu este accentuat. – Din fr. atone.

ATONÁL, -Ă, atonali, -e, adj. (Muz.) Care este compus după principiile atonalismului. – Din fr. atonal.

ATOMIZÓR, atomizoare, s. n. Atomizator. – Din fr. atomiseur.

ATONALÍSM s. n. Mod de a crea o compoziție muzicală prin negarea legilor organizării armonice a sunetelor. – Atonal[itate] + suf.-ism.

ATÓNIC, -Ă, atonici, -ce, adj. Aton (1). – Din fr. atonique.

ATONÍE s. f. Reducere a elasticității unui țesut, în special a mușchilor. ♦ Stare fizică ce se manifestă prin lipsă de putere. – Din fr. atonie.

ATRACTÍV, -Ă, atractivi, -e, adj. Atrăgător. – Din fr. attractif, lat. attractivus.

ATONALITÁTE, atonalități, s. f. Lipsă de tonalitate; metodă de compoziție muzicală care neagă tonalitatea, armonia. – Din fr. atonalitaté.

AMPLOIÁT, -Ă, amploiați, -te, s. m. și f. (Ieșit din uz) Funcționar. [Pr.: -plo-iat – Var.: amploaíat, -ă s. m. și f.] – Din fr. employé.

ATACÁ, atác, vb. I. 1. Tranz. (Mil.) A începe sau a duce un atac (1). 2. A comite o agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Intranz. A avea sau a lua inițiativa într-un joc sportiv. 4. Tranz. Fig. A duce o campanie violentă și susținută împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ A cere justiției să reexamineze o hotărâre care nu satisface una dintre părți. 5. Tranz. A vătăma; a roade; a arde; a distruge. ♦ Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. ♦ Refl. (Arg.) A se enerva, a se irita, a se înfuria. 6. Tranz. Fig. A începe să studieze o problemă. ♦ A începe executarea unei bucăți muzicale. – Din fr. attaquer.

AMPERÓRĂ, amperore, s. f. Unitate de măsură pentru cantitatea de electricitate, egală cu 3600 C. – Amper + oră (după fr. ampère-heure).

AMPLIFICÁRE, amplificări, s. f. Acțiunea de a (se) amplifica; mărire, dezvoltare. – V. amplifica.

AMPLIFICATÓR, amplificatoare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu construit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur.

AMPLITÚDINE, amplitudini, s. f. Lungimea drumului între pozițiile extreme ale unui corp care oscilează. ♦ (Mat.) Mărimea unui arc. ♦ Fig. Întindere, amploare. – Din lat. amplitudo, -inis, fr. amplitude.

AMPLOÁRE s. f. Însușirea de a fi amplu. – Din fr. ampleur.

AMPRÉNTĂ, amprente, s. f. Imagine a unui obiect întipărită prin presare pe o suprafață (plastică). ◊ Amprente digitale = urme lăsate de degete pe o suprafață și care servesc la identificarea autorului unei infracțiuni. Amprentă vocală = ansamblu al particularităților vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urmă lasată de o idee, de o stare psihică etc. – Din fr. empreinte.