Toate definitiile
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique.
ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Suspendare temporară a acțiunilor militare în urma unui acord încheiat între părțile beligerante. – Din fr. armistice.
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare.
ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis.
ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus.
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios, contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis.
ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mânuiește acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia.
ASÁLT, asalturi, s. n. 1. Atac (militar) decisiv pentru cucerirea unui loc întărit, a unui obiectiv sau pentru a sparge rezistența inamicului. ◊ Loc. vb. A da asalt = a ataca; a năvăli. ◊ Expr. A lua cu asalt = a cuceri printr-un atac hotărâtor. ♦ (Fig.) Acțiune sau luptă hotărâtă. Asaltul împotriva analfabetismului. 2. Luptă, exercițiu, întrecere de floretă. – Din it. assalto.
ASAMBLÁ, asamblez, vb. I. Tranz. A reuni, a fixa, a îmbina două sau mai multe piese, mecanisme etc. ale unui sistem. – Din fr. assembler.
ASANÁ, asanez, vb. I. Tranz. A înlătura surplusul de ape dintr-o regiune (cu scopuri economice, de salubritate sau estetice) prin lucrări hidrotehnice executate pe spații întinse. ♦ P. ext. A seca (o apă stătătoare). ♦ (Fig.) A îmbunătăți, a redresa. – Din fr. assainir, germ. assanieren.
ASASÍN, -Ă, asasini, -e, s. m., s. f. Persoană care omoară premeditat pe cineva; ucigaș. – Din fr. assassin.
ASCENDÉNT, -Ă, ascendenți, -te, adj., subst. 1. adj. Care urcă, suitor. ◊ Linie ascendentă = linie genealogică ce suie de la fiu la părinți, de la nepoți la bunici etc. ♦ (Fig.) Care se dezvoltă progresiv (de la inferior la superior, de la simplu la complex etc.); cu caracter progresiv. 2. S. m., s. f. Rudă în linie directă care face parte dintr-o generație anterioară. 3. S. n. (Cu determinări introduse prin prep. „asupra”) Autoritate morală. – Din lat. ascendens, -ntis, fr. ascendant.
ASALTÁ, asaltez, vb. I. Tranz. A ataca decisiv un loc întărit, un obiectiv pentru a-l cuceri. ♦ Fig. A copleși cu rugăminți, cu cereri etc. – Din it. assaltare.
ASCUȚÍME s. f. 1. Faptul de a fi ascuțit. 2. Fig. Agerime (a minții), pătrundere, perspicacitate, acuitate. ◊ Loc. adv. Cu ascuțime = hotărât, ferm. – Ascuți + suf. -ime.
ASEDIÁ, asediez, vb. I. Tranz. A supune unui asediu o cetate sau un loc întărit. [Pr.: -di-a] – Din it. assediare.
ASÉDIU, asedii, s. n. Încercuire și atacare cu forțe armate a unui loc întărit, pentru a-l cuceri. ◊ Stare de asediu = regim instituit în unele state, în împrejurări considerate drept excepționale, care constă în suspendarea libertăților democratice și în acordarea unor drepturi speciale poliției, armatei etc. – Din it. assedio.
ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv., adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemăna.
ASFÁLT, asfalturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, brună-neagră, formată prin bituminizarea unor substanțe organice sau prin oxidarea și polimerizarea petrolului. 2. Amestec de bitum cu materiale minerale, întrebuințat mai ales la pavarea drumurilor. ♦ Drum, loc asfaltat. – Din fr. asphalte.
ASIÁTIC, -Ă, asiatici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile de bază ale Asiei sau care este originară din Asia. 2. Adj. Care aparține Asiei sau populației ei, privitor la Asia sau la populația ei. [Pr.: -si-a-] – Din fr. asiatique, lat. asiaticus.
ASISTÁ, asíst, vb. I. 1. Intranz. A fi de față, a lua parte (la...). 2. Tranz. A sta lângă cineva pentru a-l ajuta, pentru a-l apăra etc. – Din fr. assister.
ASOCIÁ, asociez, vb. I. Refl. A se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun. ♦ Refl. și tranz. A lua parte sau a face să ia parte, împreună cu alții, la o acțiune, la o inițiativă etc. [Pr.: -ci-a] – Din fr. associer, lat. associare.
ASOCIÁT, -Ă, asociați, -te s. m., s. f., adj. (Persoană) care s-a unit cu alta (sau cu altele) pentru atingerea unui scop comun; (persoană) care face parte dintr-o asociație. [Pr.: -ci-at] – V. asocia.
ASOCIÁȚIE, asociații, s. f. 1. Grupare de persoane creată pentru a atinge un scop comun și organizată pe baza unui statut. 2. Grup de plante format din mai multe specii caracteristice unui anumit mediu de viață. 3. Grupare de molecule, de stele etc. cu însușiri comune. Asociație moleculară. 4. Proprietate a psihicului de a lega între ele mai multe imagini senzoriale, idei etc., apariția unei reprezentări atrăgând în conștiință o altă reprezentare asemănătoare sau întâlnită anterior; legătură între reprezentări, idei etc. pe baza acestei proprietăți. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. association.
ASPIRÁRE, aspirări, s. f. Acțiunea de a aspira și rezultatul ei; aspirație. – V. aspira.
ASPIRÁT, -Ă, aspirați, -te, adj., s. f. (Sunet) pronunțat cu aspirație (2). – V. aspira.
ASTÂMPĂRÁ, astấmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var.: (pop.) stâmpărá, vb. I.] – Din lat. *ex-temperare.
ASTMÁTIC, -Ă, astmatici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m., s. f. (Persoană) care suferă de astmă. 2. Adj. Cauzat de astmă. Tuse astmatică. – Din fr. asthmatique, lat. asthmaticus.
ASTRÁL, -Ă, astrali, -e, adj. Al aștrilor, care vine de la aștri. – Din fr. astral, lat. astralis.
ASTRONÁVĂ, astronave, s. f. Navă destinată zborului în spațiul cosmic; cosmonavă, navă cosmică. – Din fr. astronef (după navă).