Toate definitiile

ANUMÍT, -Ă, anumiți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat. O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special, aparte. Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiți oameni. – Anume + suf. -it (după germ. bestimmt).

ANVERGÚRĂ, anverguri, s. f. 1. Desfășurare, întindere. ◊ Loc. adj. De mare anvergură = pe plan mare; vast, atotcuprinzător. 2. Distanță între extremitățile aripilor unui avion. ♦ Distanță între vârfurile aripilor întinse la păsări, fluturi și liliac. – Din fr. envergure.

APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III.] – Din lat. apparere (după părea).

APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia.

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.; în trecut) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler.

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supliment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.

APETÍT, apetituri, s. n. (Franțuzism) Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit.

APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig., A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Din lat. applicare.

APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.

APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (Gram.) Atribut care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis.

APRÍNS², -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins², înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins²; alterat. – V. aprinde.

APRÍNS¹ s. n. Faptul de a (se) aprinde. – V. aprinde.

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.

APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare.

APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar². – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.

APUCÁRE, apucări, s. f. Acțiunea de a (se) apuca. – V. apuca.

APUCÁT², -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.

APUCÁT¹ s. n. Faptul de a (se) apuca. – V. apuca.

ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta.

ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat¹. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.

ARBORÁ, arborez vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer.

ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ♦ Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii(aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is.

ÁRCĂ s. f. (Rar) Corabie. ◊ Arca lui Noe = corabia miticului Noe; fig. îngrămădire eterogenă de oameni și de animale. – Din it., lat. arca.

ARGÁT, -Ă, argați, -te s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată(în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis.

ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque.