Toate definitiile
AZOTÍT, azotiți, s. m. Sare a acidului azotos; nitrit. [Var.: azotítă s. f.] – Din fr. azotite.
AZOTÍTĂ s. f. v. azotit.
AZOTOBACTÉR subst. Bacterie aerobă care fixează în sol azotul atmosferic, transformându-l în azot organic. – Din fr. azotobacter.
AZOTÓS adj. (În sintagma) Acid azotos = acid oxigenat al azotului, cu însușiri oxidante și reducătoare; acid nitros. – Din fr. azoteux.
AZOTÚRĂ, azoturi, s. f. Combinație chimică rezultată din amoniac; nitrură. – Din fr. azoture.
AZOTURÍE s. f. (Med.) Eliminare prin urină a unor cantități mari de uree și de compuși azotați. – Din fr. azoturie.
AZTÉC, -Ă, azteci, -ce, s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoana care făcea parte dintr-o uniune de triburi amerindiene care au trăit în Mexic. 2. Adj. Care aparține aztecilor (1), privitor la azteci. – Din fr. Aztèque.
AZÚR s. n. (Livr.) Culoare albastră deschisă; p. ext. albastrul cerului. – Din fr. azur, lat. azzurum.
AZURÁ, azurez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A albăstri ușor produsele textile albe – Din fr. azurer.
AZURÁRE, azurări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a azura. – V. azura.
AZURÁT, -Ă, azurați, -te, adj. Care a fost ușor albăstrit. – V. azura.
AZURÍT, azuriți, s. m. Carbonat natural de cupru, cristalizat, de culoare albastră, întrebuințat ca piatră de ornament, ca materie colorantă și ca minereu de cupru. – Din fr. azurite.
AZURÍU, -ÍE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru deschis; bleu. – Azur + suf. -iu.
AZVÂRLÍ, azvấrl, vb. IV. 1. Tranz. A arunca ceva (departe) printr-o mișcare rapidă și violentă. ♦ A da la o parte, a lepăda (un lucru nefolositor sau vătămător). 2. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. 3. Refl. A se repezi, a se năpusti, a se avânta, a se arunca. – Contaminare între a[runca] și zvârli.
AZVÂRLÍRE, azvârliri, s. f. Acțiunea de a (se) azvârli. – V. azvârli.
AZVÂRLÍTĂ, azvârlite s. f. (Pop.) Azvârlitură. ◊ De-a azvârlita = numele unui joc de copii, care constă în aruncarea cât mai departe a unei pietre, a unui băț etc. ◊ Loc. vb. A da de-a azvârlita = a azvârli; a rostogoli (azvârlind). – V. azvârli.
AZVÂRLITÓR, -OÁRE, azvârlitori, -oare, adj. Care azvârle. ♦ (Substantivat, f.) Partea în contrapantă a unor jilipuri, pe care lemnele purtate de apă sar în grămadă. – Azvârli + suf. -tor.
AZVÂRLITÚRĂ, azvârlituri, s. f. Faptul de a azvârli; distanța până la care ajunge un obiect aruncat de cineva; aruncătură; azvârlită. ◊ Expr. O azvârlitură de băț = o distanță (foarte) mică. – Azvârli + suf. -tură.
ANEMOMÉTRIC, -Ă, anemometrici, -ce, adj. Care aparține anemometriei, privitor la anemometrie. – Din fr. anémométrique.
ANEANTIZÁT, -Ă, aneantizați, -te, adj. Care a fost distrus în întregime, care a fost redus la nimic. [Pr.: -ne-an-] – V. aneantiza.
ANTECEDÉNT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.
ANEANTIZÁRE, aneantizări, s. f. Acțiunea de a aneantiza și rezultatul ei. [Pr.: -ne-an-] – V. aneantiza.
ÁPUD prep. Indică o citare preluată de la alt autor, nu din original; după. [Abr.: ap.] – Din lat. apud.
ARAUCÁRIA s. f. invar. Specie de conifer originar din America de Sud și Australia (Araucaria angustifolia). [Pr.: -ra-u-] – Din fr. araucaria.
ANEMOMETRÍE s. f. Știință a măsurării vitezei gazelor la conducte, a aerului în atmosferă, a unui avion în aer. – Din fr. anémométrie.
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus.
AMNIÓT, -Ă, amnioți, -te adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios și alantoidă. 2. s. f. (La pl.) Grup de vertebrate al căror embrion are amnios și alantoidă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes.
AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, întrebuințat la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque.
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore.
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).